aveam treispe ani, un inceput de gastrita, cinci cicatrici pe mana stanga, o pereche noua de adidasi diadora si o coafura aproape afro, desi nu stiam ce inseamna asta.

ea era frumoasa in geaca ei mov, ea era cea mai frumoasa fata din toate clasele singurei scoli generale din oras. si toate fetele aveau geci mov cu gluga. ploua nasol. drumurile erau pline de-un noroi negru ca fetele de mineri.

flash-back. mana mea aluneca printre degetele ei. sunt iarasi acolo. aud cum degetele mele se lovesc de taste, aud sunetul asta ascutit, imi inunda urechea, dar am iar treispe ani si o tona de viitor. tot nu stiu cum o chema pe solista de la fugees. ea rade. imi explica. eu uit. o intreb daca stie ce inseamna cool. nu stie. ii spun ce-am citit intr-o revista bravo.

imi povesteste cum a fumat prima tigara pe terasa unui bloc de zece etaje din militari. tac si, nu stiu de ce, simt in gura un gust de nisip. eu n-am ce sa-i povestesc, eu nici macar nu stiu unde e cartierul asta. sunt convins ca e la capatul lumii. o intreb daca stie sa faca rotocoale mari ca winettou cand fumeaza pipa pacii.

vorbim despre nick de la backstreet boys, michael jackson si earth song. ne amintim de ziua cand am dansat prima data pe piesa asta. oamenii mureau in africa, nu ne pasa. piesa asta era un blues. asa voiam noi sa fie. rade mereu si ochii ei mici, de asiatica, stralucesc. nu stiam pe ce drum sa mergem si o luam pe toate drumurile. treceam prin aceleasi locuri, si eu paseam ca si cum as fi fost cineva important, un luptator din guerilla spaniola sau cine stie ce mare sfant indian. treceam prin aceleasi locuri si ne spuneam alte lucruri.

credeam ca toata viata va curge asa, ca ploaia pe parul ei. ca o sa imbatraneasca cu palma stanga in palma mea dreapta. ma invata cum sa ne tinem de maini ca sa nu ne certam. erau atatea feluri de a ne tine de mana si eu nu stiam.

ne-am plimbat asa sapte ore, de la trei la zece. eu as fi vrut sa o sarut, dar nu stiam sa sarut. ea stia, dar avea principii.

eram uzi, palmele ni se unisera ca inimile siamezilor. nu vreau sa spun ca pielea ei miroasea frumos, pentru ca nu mai stiu cum mirosea pielea ei. se zgariase pe brat, sangele se uscase, facuse coaja. era tarziu. intarziase.

am plecat spre casa ei mica, la fel ca toate casele din orasul cu o singura scoala. ea ramane, eu urc incet cele patruzeci si opt de trepte, spre etajul trei. am inima plina ca o calugarita care il simte pe Dumnezeu. adidasii mei diadora s-au rupt, sosestele sunt ude. mama ma cearta, imi zice ca am sa fac pneumonie sau meningita. intr-o alta poveste am stat patru ore pe o ploaie ca in vremea lui noe, asteptand ca o alta fata sa apara. dar n-am facut niciodata nici o pneumonie, nici o meningita.

sapte ani mai tarziu, in fata casei ei mici, am sarutat-o prima oara. era o femeie frumoasa. fac rotocoale mari ca winettou. ploua. il simt pe Dumnezeu.