Am revazut astazi “Liceenii”. Da. Nu ma intereseaza absolut deloc cum or sa isi agate tv-politicienii medaliile integrarii de costumele fine. Nu dau doi bani pe parerea lui Ion Cristoiu despre cum va bea Basescu sampanie, din sticla, din pahar, dintre sanii vreunei tiganci cu care va incinge hora aderarii, sau cu bratele incrucisate cu doamna Elena Udrea, cum am vazut demult intr-un film american sau rusesc. Nu-mi amintesc prea bine. Imi e indiferent ce cred analistii absoluti despre ultima tuica dinaintea integrarii, bioetica sau clivajele din politichia damboviteana. Eurovanghelionul imi provoaca o senzatie vaga, la granita dintre dezgust si mirare. Am revazut “Liceenii”. Intamplator.

Am privit filmul curios, cum analizau, pe vremuri, copiii de-a cincea microbii la microscop, in laboratoare insalubre din scoli darapanate. Dincolo de poleiala propagandista, care suna ca dracu pentru generatia Ipod, am gasit ceva care nu mai exista decat in filmele si cartile de demult. Am asteptat minute lungi, cat un trimestru de odinioara, ca Dana (Oana Sarbu) sa-si dea seama ca Mihai (Stefan Banica Junior, care nu se casatorise inca nici cu Mihaela Radulescu, nici cu Andreea Marin, si mie mi se parea mai fericit) este “tolomacul” care ii lasa flori in banca. Da. E ceva in fuga lui Mihai, un sprint cat jumatate de parc doar pentru a-i spune Danei – “Ei, afla ca nici mie nu imi pasa”  (ce conteaza ca nu spune chiar asa, din moment ce noi asa ne amintim?)-, ceva care s-a pierdut pe drum. Inocenta planificata. Sedinte UTC, olimpiade, concursuri de sah. Sistemul prelucra prin aschiere suflete maleabile. Le vopsea intr-un rosu tot mai palid. Dincolo de matricolele impecabile, tropaiau hormonii, mai ceva ca in reclamele la Sprite. O arata Mitulescu intr-o pelicula plina de emotii si nerv – “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”.

Visul s-a destramat in primii ani de dupa. Cu geci profesioniste de rockeri, “Liceenii” au gustat libertatea. Da. Sanii Oanei Sarbu, atinsi usor de Stefan Banica Junior (tot necasatorit cu diva, respectiv zana), au fost imaginea cea mai erotica a copilariei mele. (Scuze, draga Robert Turcescu…). Probabil nu doar pentru mine, din moment ce, poate, cel mai bun tanar poet contemporan, Dan Sociu, a scris – “Tu esti Oana Sarbu, iar eu tocesc la matematica si sah pentru tine”. Vad ca nimeni n-a mentionat sanii Oanei Sarbu (spre deosebire de cei siliconati ai Oanei Zavoranu) ca decisivi in maratonul spre Europa. Pentru mine, Romania de azi incepe cu “Liceenii” despuiati de vechile lor uniforme. Cei care au mai scapat din macelul ad-hoc de cand o lume croita din fasii groase de iluzii s-a prabusit.

> text din 29 decembrie 2006