Rapidul, la el acasa

> Gheorghe Scurtu, un statornic suporter al giulestenilor, si-a transformat locuinta intr-un altar inchinat iubirii pentru clubul de langa Podul Grant.

“Nea Scurtu” isi intampina oaspetii zambind. Ii masoara lung, din spatele ochelarilor cu rame fumurii, cantarind cata pasiune pentru giulesteni se ascunde in cei care-i calca pragul. Pe “rapidistii pur-sange” ii soarbe din priviri. La ziaristii care se recomanda obiectivi se uita suspicios. “Nu exista. Cine iubeste fotbalul duce povarea dragostei pentru o echipa”, tanseaza subiectul.

In ciuda celor saptezeci si trei de ani, Gheorghe Scurtu e ca un pusti. Imaginati-va un dormitor impodobit cu taieturi din ziare, versuri scrise ingrijit despre idolii visinii, rafturi pline de albume in care se ascunde istoria a mii de jucatori, trenulete improvizate, “personalizate” cu chipul fotbalistilor de ieri si azi. Are o doza de nebunie in fanatismul cu care isi apara fiecare cucerire din muzeul improvizat. E insa un nebun frumos ca driblingurile lui Ozon. Paharele, scrumiera, tabachera, perdeaua,  totul e amprentat de insemnele Rapidului.

“Am trait farmecul vietii”

Cand isi deschide si sufletul alb-visiniu, acest adolescent intarziat devine fermecator. Tine sa-si bucure vizitatorii cu inregistrari audio, in care a turnat toata dragostea sa. “Omul strabate trei etape. Prima, in care invata cum se  traieste. Ultima, in care doar sa incapataneaza sa existe, si perioada intermediara, in care simti farmecul vietii si te pregatesti pentru cea din urma incercare”. Pentru Gheorghe Scurtu, prima etapa a inceput cand a apucat calea Giulestiului, iar acum asteapta “fluierul final”, “fara sicriu si cruce, dar cu poezii, albume si fotografii”. Cum a ajuns sa traiasca pentru Rapid? “Cand s-a desfiintat prima mea echipa de suflet, Carmen, prin ‘47, a trebuit sa aleg. Bazil Marian si Valentin Stanescu, cei mai buni nasturi ai mei, cu care jucam fotbal ca tinerii de atunci, au ales CFR-ul si m-au luat cu ei”. Are si regrete:“in ‘48 am fost la un trial. Am reusit, dar parintii nu mi-au dat certificatul de nastere, necesar legitimarii, si am ramas rapidist doar in galerie”.

“Sa nu se aleaga praful”

Dubla cu Steaua o asteapta emotionat (din sferturile Cupei UEFA – n.m). Pretinde ca indiferent de rezultat va “cinsti” un paharel. “Sa fim daco-romani. Dacii beau la necaz, romanii la victorii. Sa ne bucuram toti”. Iubeste echipele de azi, dar nu ca pe “cea din ‘75, care a promovat in <<A>> cu noua copii crescuti la juniorii nostri”. Cand vine vorba despre conducatorii actuali ai clubului isi mascheaza prost furia. “Scriu despre ei in cartea la care lucrez opt ore pe zi. Va fi istoria traiata a Rapidului. E visul care ma tine tanar. Va fi ca o cutie a Pandorei din care vor iesi toate relele, dar si speranta”, marturiseste el.

“Am bagat mii de euro in muzeul asta. Ma ajuta fata mea, care munceste la Viena intr-o firma de audit. Ea l-a si inaugurat. Admit ca e kitsch, dar am inregistrari video deosebite. Si Misu Iancu (n.r – Marian Iancu) a facut copii dupa ele. El e rapidist suta la suta”.

Cand te conduce spre iesire, nea Scurtu iti intinde o mana plina de riduri. Orele de rugaciune pentru binele giulestenilor se simt. Iti prinde bratul si iti spune inecat de lacrimi: “Va spun la revedere. Dar nu se stie niciodata. Si alaturi de Rapid, batanetea e tot grea. Dea Domnul ca de tot ce am realizat aici sa nu se aleaga praful…”

DESTIN
Intre Stalin si Anda Calugareanu

“In ‘50 eram elev de liceu si am pictat tabloul lui Stalin. A fost selectat si dus la Ambasada Rusiei. Nu stiu daca a ajuns la Moscova, cum mi s-a spus, dar desenam frumos. Aveam talent si imi mergea mintea. Asta m-a ajutat sa fac tot ce e aici”, clameaza Scurtu, masurand din priviri copiile trofeelor cucerite de Rapid de-a lungul vremii. “Sunt pastise, adica le-am facut, dupa priceperea mea, dintr-o galerie pentru perdea. Pastisa e si cuvantul meu preferat. Am avut drept model cupele adevarate. Nevasta-mea nu s-a suparat, m-a sprijinit mereu”, se lauda el. Alta amintire draga: o emisiune pentru copii cu Anda Calugareanu, filmata la sediul clubului. Era prin ‘91: “Anda mi-a spus ca a fost cea mai frumoasa din viata ei. Pastrez fularul si caciula pe care le-a purtat atunci”, spune nosalgic. “Rapiduletul, echipa asta nebuna, mi-a adus mii de sperante, pe care nu le-a implinit. Dar o iubesc la infinit”, incheie batranul cu inima visine.