You are currently browsing the monthly archive for March 2008.
domnul acesta scrie ca un corporatist. prost. dar intelege. intelege ca la o inmormantare oamenii setati asa ajung sa se concentreze pe ‘pachetul de sarcini’ presupus de acest nefericit eveniment. in felul lui, si el e strainul lui camus. eu prefer sa mor la 25 de ani de cancer la prostata. sau sa traiesc pana la 70 fara sa-mi pese. nu mai conteaza.
n-am niciun chef sa-mi planific atent viata si moartea, copiii, sa intru in rand, sa stau la coada la fericire, sa-mi iau mobila de la ikea si chiloti la set de la carrefour. sa am un job, o nevasta, o amanta, o masina, o casa, o vacanta pe an. multe rate.
mi-ar fi mai usor daca as crede ca fericirea e atunci cand esti o fata venita din provincie si futi un director de multinationala. si-ti bei cafeaua in dorobanti. si-ti iei furou de la zara din plazza mall. si te plimbi cu jeep-ul pe culoarul unic.
cand ajungi o pisi in jeep nu te gandesti ca si o pisi imbatraneste si e inlocuita de alta pisi. mai tinara, mai buna, mai ieftina. esti proasta & fericita.
doar poeziile de azi se incheie fara nicio speranta, fara nicio fericire. pizda masii.
dupa cum am promis, public from time to time ce cauta oamenii pentru a ajunge pe acest blog. toata chestia asta e un roman in sine:
dragostea moartea
futaiuri
ce vrea el?
pruteanu-zacusca
tarfa beata
viata asta e asa de prost facuta ca tot
referat “daca dragoste nu e nimic nu e”
porumbelul alb
nume telenovela copil
imagini din cartea “ferma animalelor”
futai cu violenta
sportif nu
futaiuri moca
adrian craciun poetul
am trecut ilegal frontiera rsr
febra stadioanelor
gica manole
liceenii erotica oana sarbu
implant par la gene
filme nei
futai de clasa
accidente pro tv ferentari
filmulete porno cu tiganci
youtube – imnul brasovului
moartea din dragoste
nichita s-a nascut pe 31 martie 1933, la ploiesti. 50 de ani trec repede cand esti nichita. asa a venit iarna lui ‘83 si sensul iubirii s-a schimbat.
nichita nu va implini astazi 75 de ani. si nici nu era nevoie. ne-au ramas de la el doua ceasuri chefere care nu mai bat niciun timp. & poezia.
“am murit de prea multe ori
asteptand increzator,
intr-o camera
privind in gol, la tavanul crapat,
asteptand sa sune telefonul
sa vina de undeva o scrisoare,
asteptand un ciocanit in usa, un sunet
oricat de vag,
innebunit de atata-asteptare
in timp ce ea dansa cu straini in cluburi
scapat din bratele unei iubiri
cazut in bratele alteia
nu e placut sa mori pe cruce
e mult mai placut sa-ti auzi numele
soptit in intuneric”
stiu ca sunt defect. totusi, vin si intreb: sunt singurul care gaseste jocurile anti-stres absolut stresante? o prefer pe sandy belle.
articolul de mai jos, scris de mine feat. vlad stoicescu, a aparut in evz pe 26 ianuarie 2008. daca nu l-ati citit atunci, s-ar putea sa aveti surprize. mari.
Ceausestii se iubeau in case conspirative
În 1941, de dragul Lenuţei, Nicu era să îngroape partidul comunist. Dacă nu ar fi fost ucis de foştii săi tovarăşi sau n-ar fi fost răpus de bătrâneţe, dictatorul Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit azi, 26 ianuarie 2008, venerabila vârstă de 90 de ani.
Nicolae şi Elena par să fi trăit o zbuciumată poveste de iubire în ilegalitate. Mistuiţi de amor, ei şi-au dat întâlnire într-o casă conspirativă, riscând excluderea din PCR.
Dosarele din fondul CC al PCR, secţia Cadre, aşa cum se prezintă ele la Arhivele Naţionale, creează o imagine idilică despre dragostea care i-a legat pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. Dosarele, la care nu se ştie când, cum şi cât s-a „umblat“, datează de la sfârşitul anilor ’40. Ele cuprind însemnări până la începutul anilor ’60, când Elena nu mai prididea cu diverse cereri către structurile de partid, ba să-i fie recunoscută vechimea în PCR, ba să-i fie aprobată transportarea mezinului Nicuşor la Viena, pentru rezolvarea unor probleme stomatologice.
O simplă lectură încrucişată a celor două „mape profesionale“ (cum s-ar numi în politica de astăzi) oferă detalii mai puţin cunoscute despre „focul revoluţionar“ al Ceauşeştilor. Flacăra „progresistă“ era gata-gata să se stingă definitiv în 1941, când dragostea se pare că ardea mai tare. Atunci, partidul i-ar fi vrut despărţiţi. Definitiv.
Elena l-a refuzat pe Mişu Zugravu’
Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au întâlnit în 1940. Toamna. El i-a devenit ei „legătură superioară pe linie de UTC“. Ea a refuzat să-l aibă „legătură“ pe Mişu Zugravu’. Mişu n-a mai fost în graţiile Elenei pentru că era suspectat că are un frate „provocator“, care „vindea“ comuniş ti.
Ca Nicolae să-i fie Elenei „legătură superioară“ era firesc într-o structură rigidă cun este un partid comunist, unde vechimea şi abnegaţia pentru slujirea „cauzei“ erau decisive. „Cismarul“ plecat de copil din Scorniceşti pentru a profesa la Bucureşti, la meşterul Alexandru Săndulescu, în Calea Victoriei 89, era mai vechi în „structuri“. Fusese „atras“ în 1933.
Elena, absolventă tot de patru clase primare în Petreştiul natal, s-a alăturat mişcării „revoluţionare“ mai târziu, în 1936. Era pe atunci ucenică de „testilistă“ la o fabrică din Bucureşti. A apucat-o pe calea comunismului la îndemnurile fratelui său, Gheorghe. Într-o „autobiografie“ scrisă în 1949, ea mărturisea că au atras-o „secera şi ciocanul“ pentru că „partidul nostru este singurul partid al celor ce muncesc“.
Cu „tova“ la „casa tehnică“
În 1940, Nicolae avea 22 de ani. Elena – 21. El era deja membru PCR cu acte în regulă din 1939. Partidul era scos în afara legii de cincisprezece ani, iar el făcuse „agitaţie revoluţionară“, având deja doi ani de puşcărie la Doftana.
Povestea lor de iubire a început cu stângul. Nici nu s-au cunoscut bine că Nicolae a dat dovadă de „lipsă de vigilenţă“ şi a fost iarăşi arestat. A ajuns la Jilava, unde era încarcerat şi fratele Lenuţei. Aceasta le aducea pachete cu mâncare şi zăbovea „la vorbitor“ mai mult cu iubitul Nicu decât cu fratele Gheorghe.
Dragostea era mare. Atât de mare, că în 1941 ei au comis o imprudenţă care le putea fi fatală în cariera comunistă. Povesteşte Nicolae Ceauşescu în „autobiografia“ de la dosar: „Eu eram condamnat 3 ani în lipsă şi cu toate astea umblam ziua pe stradă şi chiar în diferite case compromise. (…) În timpul şederii la Jilava, obţinând posibilitatea să merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii, am făcut o mare greşeală mergând împreună cu o tovă la o casă tehnică, care erau nişte cunoscuţi ai noştri“. Tova cu care a mers la „o casă tehnică“ era tânăra Petrescu. Ceauşescu nu-i scrie numele.
În schimb, Elena e mai deschisă şi precizează clar că e vorba despre Nicu al ei, cu care era deja logodită: „În primăvara lui 1941, am mers cu el într-o casă conspirativă, de unde aştepta răspunsul dacă poate să evadeze, deoarece terminase tratamentul şi nu mai putea veni afară“.
Un referat întocmit în 1950 sintetizează întreaga poveste: „L-a dus pe tov. Ceauşescu, împreună cu gardianul care-l însoţea, într-o casă conspirativă a CC al UTC“. Aşa ceva se chema „greşeală de conspiraţie“, greşeală care nu se ierta uşor. Comuniştii s-au lepădat de Lenuţa, i-au întrerupt „legă- tura“. Ceauşescu a primit şi el „vot de blam“. Amândoi au fost însă iertaţi. Lenuţei i s-au găsit chiar scuze serioase: „Era prea răsfăţată de tov. Ceauşescu“. În plus, era „foarte tânără, cu un nivel politic scăzut“.
„ZBUCIUM“ HAMLETIAN
Ca să treacă puntea partidului, Nicolae s-a lepădat şi de familie
Dosarul tovarăşului Nicolae Ceauşescu confirmă povestea ştiută deja: viitorul dictator scria în „autobiografia de partid“ (obligatorie pentru orice „cadru de nădejde“) că nu are altă pregătire decât cea de „cismar“ şi că n-a absolvit decât patru clase primare. Îşi „turna“ tatăl, pe Andruţa Ceauşescu, că a fost liberal.
Despre unul dintre fraţi, Nicu (botezat la fel precum cel care avea să devină „Genialul conducător“, pentru că Andruţa, cunoscut pentru harul beţiei, ar fi uitat când l-a declarat, la primărie, că mai are un copil cu acelaşi nume), scria că a fost simpatizant legionar şi că se ocupă cu negustoria. Două „crime politice“ în epocă. Altora le-ar fi fost fatale. Toţi Ceauşeştii au fost însă ocrotiţi şi privilegiaţi de ascensiunea „cismarului“.
În ultimii ani ai regimului, câteva clanuri guvernau practic ţara – clanul Ceauşescu, clanul Petrescu (rubedeniile „savantei de renume mondial“) şi clanul Bărbulescu („produs“ de căsătoria surorii mai mici a „Genialului“ – Elena).
AFECŢIUNE
Chinuită de sciatică
Într-o autobiografie datată 4 decembrie 1949, Elena Ceauşescu scria, cu mâna ei, că a absolvit patru clase primare (între 1926 şi 1930). Într-o altă filă de dosar, de la sfârşitul anilor ’50, tovarăşa pretinde, scris, că suferise o adevă rată „explozie intelectuală“:
„În ianuarie 1950, am fost repartizată la secţia externă CC PMR unde am lucrat până în 1952 de unde mam înscris la facultatea de chimie pe care am terminato în 1957. După terminarea facultăţi, lucrez la institutul de cercetări chimice, fac parte din biroul organizaţiei de bază“.
Poate studiul aprofundat al chimiei a făcut ca tovarăşa Ceauşescu să fie chinuită de sciatică, boală care n-o slăbea defel, după cum arată un buletin medical anexat la dosar, buletin datat 1958. Elena a mai chinuit şi două domnişoare pe care partidul le repartizase în casa ei şi a lui Nicu. În ’46 ele se plângeau partidului că erau terorizate de „tov. Lenu- ţa, care se poartă mai rău ca o cucoană proprietăreasă“.
AJUTOR
Salvată de mătuşa lui Bogdan Olteanu
După ce Nicolae a început să urce vertiginios în „aristocraţia roşie“, Elena Ceauşescu a început să ceară insistent recunoaşterea „vechimii în partid“, pretinzând că a fost membră cu drepturi depline din ’39. Vechimea i-a fost refuzată de o Comisie de verificare din 1950, dar i-a fost acordată zece ani mai târziu.
Dosarul Elenei a fost verificat concomitent cu al Herminei Tismăneanu (mama politologului Vladimir Tismăneanu), nu întâmplător, numele Tismăneanu având atunci o rezonanţă mai mare decât Ceauşescu. Hermina şi Leonte paricipaseră la războiul civil din Spania împotriva fasciştilor.
Adevărata salvatoare pentru cariera Lenuţei a fost mătuşa lui Bogdan Olteanu (actualul preşedinte liberal al Camerei Deputaţilor şi, totodată, preferatul premierului Tăriceanu). Tovarăşa Olga Vass a fost cea care a readus-o pe Elena Ceauşescu în celula ilegală de partid în 1943, după greşeala de conspiraţie din 1941, când legăturile cu tinerii comunişti îi fuseseră tăiate.
imi vine sa vomit cand vad reproteri semi-analfabeti rostind grav, cu vocea tremuranda: ‘cu greu ne putem aduna gandurile, acum cand george pruteanu nu mai e sa ne invete gramatica de la televizor’. hai, sictir, derbedeilor. mi-e scarba de ridicarea in slavi post-mortem, pentru ca nu cred ca george pruteanu are nevoie de asa ceva. nu cred ca are nevoie cineva de asa ceva. o fi furat pruteanu zacusca, o fi facut traseism politic, o fi fost de multe ori deplasat, absurd. nu ma intereseaza. si caile oamenilor sunt incurcate.
ma intereseaza insa ca a scris si a citit frumos. si ca pe pruteanu.ro a lasat cateva cuvinte in care si eu cred. despre carti. cartile care ne apara, ne formeaza, ne conduc.
cand am scris frozen in time pentru diana (gasiti textul in ‘frames’), aveam in cap melodia asta si randurile videopoetului eugen istodor. ascultati. si plangeti. caci mall-ul nu carpeste, nu iubeste si nu iarta.
SocialVibe