blondes fave more fun

domnilor, se intampla ceva inimaginabil, socant, dureros, la doar cateva click-uri distanta de voi. fosta mea colega de facultate, buna mea prietena liudmila se zbate in mlastina retrogradarii in diviza sexy, ca reprezentanta a unirii urziceni. gasesc asta absolut intolerabil.

domnilor - de ce nu, doamnelor - s-o votam pe liudmila. in limba rusa (mi-a spus ea mai demult) numele sau  inseamna ‘cea placuta oamenilor’. s-o votam, s-o votam, s-o votam toti pe liudmila! credeti-ma, clasamentul e mincinos. nu vedeti dublu. liuda e cea mai frumoasa.

ea crede ca masinile sport sunt doar un capriciu si nu vrea sa salveze balenele bolnave de colesterol. liudmila nu e doar frumoasa. clasamentul minte, minte cu nerusinare.

anii care trec nu mai pot sa revina

o piesa buna, doar ca anii cei mai buni nu sunt cei care or sa vina. anii cei mai buni s-au dus demult.

fotbalul meu a murit

am scris obisnuita tableta de miercuri pentru rocultura. gasiti mai jos inceputul. continuarea, pe rocultura.

fotbalul minut cu minut

nu mai pot privi fotbalul ca inainte. ultima echipa de care m-am indragostit la prima vedere a fost nationala statului trinidad-tobago la mondialul german de acum doi ani. o echipa proasta, cu jucatori grasi, care n-a reusit sa faca nimic. dar care juca cum jucau fotbalistii inchipuiti din copilaria mea in miutele minunate din anii ’90, pe aleea zorilor, nr. 4.

jucatorii din trinidad-tobago, prosti si grasi, erau toti unde era mingea, jucau copilaresc si pur. se jucau. incercau sa se apere organizat, dar erau usor penibili, trageau de timp si un egal era la fel de pretios ca o victorie a celor dintr-a cincea asupra vlajganilor de la a opta in campionatele scolare. in felul lor, erau niste eroi.

fotbalul meu a murit.

nu sunt foarte batran. sunt suficient de batran incat cei mai buni jucatori de azi sa fie – toti – mai tineri decat mine. oricum, nu mai au farmec. cei din ’90-‘94 au fost cei mai buni din lume, pentru ca atunci descopeream jocul asta. & il iubeam sincer, patimas, nebun. la inceput n-a fost cuvantul.

la inceput a fost paul gascoigne la coppa del mondo. in italia. gascoigne, copilul rasfatat si dement, despre care traian ungureanu a scris intr-o zi de iarna din 2003 un eseu tulburator, profund, total. unde credeti? in ‘22’.

scria asa cel mai bun scriitor de fotbal contemporan: ‘gascoigne e inca vizibil. un dezastru vizibil. mai mult decat atat. gascoigne e istoria tragica a oamenilor care nu isi merita soarta, dar trag cu dintii sa ii devina victime. un om singur, dar gregar tocmai din spaima de singuratate; un talent fara margini care stie asta si, ca sa aiba margini, se autodistruge’.

cum trebuie citit ce-ati citit? cum trebuie citita opera celui pe care omenirea l-a rasfat, prea mult, iresponsabil, alimentandu-i prabusirea, alintandu-l ‘gazza’? ne spune tot tru: ‘gazza trebuie citit asa cum trebuie citit un poem fara speranta despre greutatea de a trai’. pentru ca ‘prin 1988-’90, gazza juca fiecare minut de fotbal ca un maradona cu tonaj, ca un profesor amabil care da mereu teme irezolvabile elevilor adversari. al doilea motiv pentru care italienii au strigat in cor vieni, paolo! a fost ceva ce s-a intamplat la cupa mondiala italia ‘90. atunci, dupa penaltiuri si un esec ilogic, cu germania in semifinale, paolo a plans ca un copil pierdut. imaginea va ramane si dupa ce politia va gasi un betiv tinerel in rigola la newcastle. cu fata ingropata intre leii de pe tricoul nationalei engleze, gascoigne plange cu lacrimi mari, fara ciuda, in geordie, atat de sincer si istovit incat, in anglia, o natiune intreaga a redescoperit sentimentul, iar italia n-a mai putut fara sa-l imbratiseze. insa italienii s-au inselat; paolo era mult mai mult decat un siroi de lacrimi. gascoigne era o drama’.

astazi, omul acesta cu suflet de copil, omul ca o drama, se imbata in orice hotel in care ajunge, umbla cu papagali la subrat si striga ca il drogheaza ospatarii. si fotbalul lui a murit.

soldatul sovietic era homosexual?

in marea gradina a internetului am gasit ceva absolut socant. inca nu-mi dau seama cum este posibil. s-au tiparit timbre in care soldatul sovietic era reprezentat ca un homosexual? si daca da, cenzura ce pazea? in armata rosie sa se intample asa ceva?!? imi vine sa spun ca aiasta, maiestate, nu se poate.

minunati-va: