intr-o zi, adi dobre a venit la mine si mi-a zis: “tati, vreau sa ma ajuti”. voia blog. prea aveau toti. “mentalitate de bulgar” a zis padre bichir. poate, dar… adi dobre a fost sincer: pe cine ar mai interesa gandurile unui barbat trecut de 40 de ani, ne-a intrebat el. am raspuns scurt si egoist, cum fac mereu: “pe mine”. adi dobre stie cateva povesti si stie sa le spuna frumos. e ca un moromete grizonat care – vorba lui – pe unde a fost nu s-a facut de ras, tati.

e un ziarist care a vazut multe, si cum mari fotbalisti au facut toate alea prin tari straine. sper sa scrie totusi “pe amaratul de blog” despre “marii fotbalisti”. si peste toate, adi dobre l-a cunoscut, in copilarie, pe celebrul carabina, spaima strazii cameliei din ploiesti.

si tot adi dobre, intr-o zi mohorata din anii ‘70-’80, a venit la bucuresti cu gagica sa-si ia pantofi, ca asa veneau provincialii atunci, ca si acum. si l-a prins ploaia. si a intrat la ateneu sa se adaposteasca. si aia interpretau “fuga”. de bach. si atunci, adi dobre i-a zis gagicii:”tati, hai sa fugim si noi de aici”.

nu i-a placut bach, dar ii place la teatru, ii place la opera, si le pune fetitelor sale gemene (niste mogaldete care n-au ajuns nici la gradinita) numai muzica de maria tanase. si una din fete, nu mai stiu care, n-a facut rujeola asta-iarna, cand a facut cealalta. “are ea o imunitate asa mai… nu stiu cum” – s-a mirat adi.

pe ele le iubeste cel mai mult. si le citeste din biblioteca pentru toti. adi dobre e un personaj. de cand si-a blocat delcea deznadejdea.com, eu imi incep revista blogurilor cu al lui.

adi dobre, tati… e prea baiat.