o tableta care a aparut ieri si pe rocultura.ro:

zilele care au schimbat lumea

un tanar a scris de curand o carte despre traumele politice ale generatiei noastre. n-am citit-o, dar cred ca e proasta si fandosita ca una dintre colegile mele din clasa I. e proasta, pentru ca tanarul asta e din generatia mea, iar noi…

eu cred, ca si j.m barrie, ca nimic din ce ti se intampla dupa 12 ani nu mai conteaza cu adevarat. dar cate nu (ni) s-au intamplat pana la 12 ani. am trait revolutia, democratia, piata universitatii, mineriadele, ilesciadele, mondialul visului american.

dar la inceput, nimic din lucrurile din viata oamenilor mari nu conteaza cu adevarat.

cand aveam sase ani mi s-au intamplat mai multe minuni. dupa vacanta de iarna, tovarasa invatatoare zelerin paula a devenit doamna invatatoare paula zelerin. si oamenii au inceput sa zambeasca mai mult.

pana atunci, insa, cu mai bine de o saptamana inainte sa apara mos gerila pe scari, nu pe horn (venea de anul nou, si doar asta ma interesa pe mine), constantin nicolae, celebrul nea nicu, erou anonim in blocul c2, scara a, de pe aleea zorilor, nr.4, dintr-un cartier cenusiu dintr-un oras de la capatul lumii, s-a napustit pe usa apartamentului nostru de doua camere, gen “vagon”. “nu beti apa, e otravita. a zis la radio ca e otravita!”. eu tot speram sa fie mos gerila.

incepuse revolutia. mai tarziu un nene, mircea dinescu, tipa din televizor ca “am invins”. dictatorul fugise. eram impreuna cu ai mei, ghemuiti pe canapeaua din sufrageria familiei bobea, de la 4, singurii prieteni ai parintilor mei din blocul c2, scara a, de pe aleea zorilor, nr. 4.

ai mei sunt profesori. de matematica. au lucrat 23 de ani la aceeasi scoala generala de provincie, unde au fost repartizati. nu i-am vazut niciodata mai speriati ca atunci cand din debaraua familiei bobea a cazut o portocala (!), in noaptea aceea. erau convinsi ca teroristii au aterizat pe acoperis, croiti sa ne curete. n-a fost asa.

si de craciun a nins.

anul urmator am mers cu tata pe niste strazi mari, cum nu mai vazusem niciodata. bucurestiul era un oras urat ca un sobolan. era gri si ploua. la universitate erau oameni mari barbosi si pletosi, de parca aveau peruci cum vazusem la o femeie nemaritata. si oamenii astia stateau in niste corturi.

unele cladiri aveau muscaturi in ele. tata mi-a zis ca de la gloante si ca gloantele au vrut sa omoare oamenii aceia pe care ii priveam cu o placere de neinteles. atunci am vrut sa ma fac mare pe loc. asa credeam eu ca nu o sa imi mai fie frica. cladirile erau muscate de gloante, poate d’aia stau oamenii in corturi, mi-am zis.

copilarii.

mai tarziu am vazut, tot la televizor, cum niste oameni negri, carora tata le zicea mineri pentru ca stateau in mina, oameni ca aceia din abecedar, bateau oamenii mari si barbosi de la universitate. asta nu mi-a placut. cred ca i-a durut, cum dor injectiile (moldamin) facute de acele fiinte oribile carora li se spune, naiba stie de ce, ‘domnu doctor’. domni pe naiba! niste monstri si urati, si rai. urati si rai ca shredder din testoasele ninja.

iliescu de atunci mi se pare batran, cum mi se pare asta de acum tanar. parea un batranel cumsecade. inca nu intelegeam.

pana la 12 ani mi s-au intamplat toate lucrurile importante: am jucat pati-pat si ruble, am avut milioane de surprize de la gumele turbo, mi-a umflat mache ochiu cu un croseu de stanga, am vazut stele verzi si mondialul din ’94 la un televizor partial color, am condus locomotiva lui nea virgil, am avut gagici mi-nu-na-te si bicicleta bmx mov, postere cu fotbalisti straini din saptamanalul ‘fotbal plus’, calculator cip 3, adidasi cu leduri si tunsori roxette.

mai demult am cunoscut un baietel care avea un tata mester. tatal lui stia sa repare tot ce se strica: mitraliera de jucarie, arcul, sagetile, undita. intr-o zi, pisica familiei a murit. baietelul a plecat de acasa, pe ascuns, cu matza intr-o plasa de rafie. a dus-o la atelierul lui taica’su. a intins-o pe masa si i-a spus cu vocea stinsa: poti sa o repari, nu?

n-a putut.

n-am citit cartea despre traumele politice ale generatiei noastre. si nici n-o sa o citesc. nu-mi plac mofturile. revolutia a fost cand tovarasa invatoare zelerin paula a devenit doamna invatatoare paula zelerin.

zilele care au schimbat lumea sunt altele.