imagine…

as putea sa scriu un poem despre cum isi purta john lennon palariile de evreu. as vrea o iubita mica pe care sa o pot tine dupa umeri, protector ca un tata, sau ca un amant batran, care a ajuns la ultimele lectii, la recapitulare, si stie deja totul, cum zicea adrian paunescu. as vrea o iubita care sa ma asculte cand cant la pian, desi eu nu stiu sa cant la pian.

i me mine

astazi, cand am vazut, pe bulevardul republicii din ploiesti, cum se reflecta turla catedralei in marele sediu de otel si sticla al petrom mi-am amintit. in prima zi de scoala, tovarasa invatoare ne-a pus sa desenam. in ultima zi de scoala, din clasa a patra, ne-a dat acele desene inapoi. al meu era cel mai urat.

un desen urat, cu o casa stramba , cu un horn stramb, pe care iesea un fum stramb, ‘pictat’ cu o carioca albastra. tristetea e o parte din mine si n-are rost mai fug. m-a ajuns peste tot. oriunde am fost, a fost cu mine, ca un caine credincios si patetic, ca paharul mereu gol al betivilor.

raman acelasi, indragostit ca un idiot, ca maskin sau quijote, de aceeasi femeie, de ani si ani de zile, si mai ales nopti, cu creierul strabatut, ca piata rosie de tancuri la parade, de personaje ciudate. se invart in mine clovni, curve, adolescenti emo, rockeri obsedati de nirvana, drogati, aurolaci, batrani si copii stirbi, femei urate si tinere in fuste mini. emma bovary c’est moi, aussi.