You are currently browsing the monthly archive for October 2009.
emilia sercan si-a facut blog. de investigatii. a inceput cu o mai veche specialitate de-a ei: matusile din familia nastase.
În familia Năstase, este o tradiţie ca mătuşile să fie generoase cu nepoţii lor. Precedentul creat de Tamara Cernaşovschi este dus mai departe de Dana Barb, sora lui Adrian Năstase, dar şi de Rodica Odobescu, sora Danei Năstase, cu nepoţii lor, Andrei şi Mihnea.
puteti sa o cititi pe emilia direct aici.
Au trecut patru ani de când am scris primul „Colţ roşu” în „Evenimentul zilei”.
Textul pe care îl citiţi acum este ultimul. Între iarna caldă a lui 2005 şi toamna rece a lui 2009 am fost, împreună, într-o lume specială, într-un joc de şah în cuvinte.
Eu am deschis cu o opinie în ziar, cel mai des cu piesele întunecate, voi mi-aţi răspuns pe forum, pe mail, câţiva, cei mai conservatori şi mai politicoşi, chiar pe adresa redacţiei. Unii dintre voi au sunat să mă felicite, să-mi dea ponturi şi idei sau să mă invite la o bere, alţii, mai nervoşi, să mă expedieze înapoi la origini ori să-mi propună mici corecţii fizice. O cititoare mai în vârstă a vrut chiar să mă înfieze.
Cumva, am câştigat: nu m-a bătut nimeni şi m-am ales şi cu o mână de prieteni care încă se îmbată cu iluzia că putem salva lumea. Am aflat şi că sunt, pe rând, ţigan, evreu, homosexual, ţăran, moldovean şi, desigur, un bou.
De multe ori m-aţi enervat rău şi tot de atâtea ori cred că v-am înjurat, discret, în gând. Mi-a venit să scriu, ca altcineva înainte, „Dragi cititori EVZ, sunteţi mai proşti ca mine”, să vă declar un caraghios şi inutil război, să-l pierd previzibil şi să vă ignor. Numai că nu e chiar aşa de uşor.
„Evenimentul zilei” are un fel de magie care vine de la voi şi se întoarce la voi. Dincolo de pătura primară de mitocani vizibili şi zgomotoşi, există o majoritate educată şi rezervată. De acolo am primit o întrebare la care m-am gândit mult şi la care tot nu ştiu să răspund: „Tu, Andrei, crezi în destinaţie?”.
Era pe la jumătatea drumului meu fericit la „Evenimentul zilei” (am fost un norocos să încep de aici), când cineva mi-a scris: „Prin anii ’80, călătoream pe rupte într-un autobuz arhiplin. Ca de obicei, călători agăţaţi de scară. Şoferul opreşte din cauza uşii din spate des chise. Lumea zbiară la cei atârnaţi să se desprindă. Atârnaţii imploră «Insistaţi puţin, să încăpem şi noi». Dilemă grea. Şoferul porneste smucit, accelerează, şi-apoi pune brusc frână, dupa tehnica obştească a aşezării cartofilor… Prin compresarea icnită a pasagerilor, se face loc, dar, şi loc de «Vălei, ne omoară! ». Cineva din spate, scos din minţi, strigă şoferului: «Baga-ţi-aş…». Deasupra feţelor schimonosite de-nghesuială, şoferul se ridică de pe scaunul său, semeţ, şi răspunde, printrun apel la grămada de martori, insultei: «Auziţi, bă, ce-mi zice ăla din spate… Ia transmiteţi- mi-o voi până aici!». Gloata, hohotind, devenise mai egală decât era. Eu, însă, nu credeam în egalitate şi nici în drum bun. Credeam în destinaţie. Şi uite, am ajuns, Andrei. Am ajuns să te întreb: Tu, Andrei, crezi în destinaţie?”.
Acum, când plec, văd că lucrurile pe care le-am strâns în ultimii patru ani încap, toate, într-o cutie de carton. Mai e ceva, o filă care cântăreşte greu. Sunt frazele cele mai sensibile şi mai complicate pe care mi le-au scris cititorii de-a lungul timpului. Le-am printat.
Sunt singurele repere că nu am irosit timpul tuturor. Sună a campanie umanitară, dar nu e decât un apel la înţelepciune: cumpăraţi ziare. Costă mai puţin decât tonele de SMS-uri cu care ne lovim fără să simţim. Poveştile bune merită să rămână pe hârtie. Vă mulţumesc. La revedere.
* acest articol a fost publicat in evenimentul zilei (www.evz.ro), in data de 25.10.2009.
Mizerabilă și explicativă atitudinea președintelui Băsescu față de trecerea generalilor de la PSD la PDL. Concluzia: oamenii ăștia sunt la fel, nu există nicio diferență între ei, pot fi orice pentru că nu cred în nimic. Partidele astea două sunt feliile aceluiași măr și mărul stricat e într-o ladă unde nu sunt decât mere stricate (sau care urmează a fi stricate).
„Politicieni” ca aceștia sunt doar niște paraziți perfecți. Îi unesc funcțiile, interesele, privilegiile, plătite din banii noștri, ai proștilor. Între timp, românii vor răspunde la întrebările din sondaje că mai mult și mai mult ei cred în Biserică și în Armată. Dumnezeu să ne apere.
Uite aici.
Sub fereastra mea se află o cabină telefonică. E inutilă ca un guvern pe timp de criză, întrucât nu prea mai există bucureştean care să nu deţină două sau chiar trei telefoane mobile, după cum nici ţara nu se poate mărgini în a avea un singur executiv.
Un excelent articol de analiză și previziune politică găsiți aici, opera maestrului Georgescu.
La aproape 90 de ani s-a dus soldatul Nistoresc A. Aurel. A fost vreme de patru ani doar soldat in razboiul germano-rus. Apoi soldat al pamantului. A plecat pe front cu trupele germane, a ajuns la Cotul Donului si s-a intors singur, prin paduri, ranit, cu urechile inghetate si cu venele picioarelor umflate de mers.
Un articol tulburator scris de Cornel Nistorescu gasiti aici.
De la sfârşit la început. Dan Petrescu, după Scoţia: „Acum le-am spus jucătorilor: capul jos şi la muncă .
Nu trebuie să ne lăudăm prea mult”. Nu e nimic aici din ce ne-am obişnuit să fie. Mândria clişeizată în cuvinte abandonate de sens, ca „Am scris istorie!”, e ridicolă, periculoasă şi preferată de o presă mică şi oportunistă.
Petrescu a adus la Urziceni raţiunea în detrimentul extazului tâmp. E singurul antrenor care a nimerit la intersecţia fericită între un proiect ambiţios şi condiţiile decente pentru a fi împlinit. În România, în fotbal şi aiurea, asta înseamnă un lux, o excepţie şi o explicaţie pentru degradarea constantă a sistemului.
Petrescu a pus diagnosticul corect: ce s-a întâmplat la Glasgow este un succes de parcurs, fără consecinţe imediate. „Nu e o minune, ci un rezultat bun. Când ne vom califica, atunci victoria va deveni istorică”.
Specialiştii vor face observaţiile lor punctuale: Unirea a câştigat pentru că a făcut presing şi când conducea cu trei goluri, pentru că a fost echipa mai disciplinată şi mai norocoasă. Miza rămâne alta: impunerea „modelului Petrescu” (disciplină, anularea zgomotului de fond, solidaritate).
Victoriile celor de la Urziceni sunt nule, dacă mângâie doar orgoliul naţionaliştilor excitaţi. Ele contează cu adevărat (mult dincolo de aria limitată a fanilor) când (şi dacă) probează eficienţa „modelului Petrescu” şi-l răspândesc. Dacă tot mai mulţi se vor converti la religia competenţei fără ifose. Altfel, jucători şi mai talentaţi decât Bilaşco sau Varga vor strânge vagi momente de glorie. Şi atât.
* acest articol a fost publicat in evenimentul zilei (www.evz.ro), in data de 22.10.2009
mor „nekermanurile”. vin vremuri grele. citiți aici. de la decesul lui „pif” incoace nu mi-a fost mai clar ca printurile nu vor supravietui acestui secol gresit.
SocialVibe