You are currently browsing the category archive for the 'din carti' category.
Asta nu înțelegeau femeile la mine. Ele vroiau neapărat să mă vindece de singurătate când eu nu le ceream decât să mă ajute s-o îndur. Îmi spuneau: ”Nu știi ce vrei”. Dar, în realitate, ele nu înțelegeau ce vroiam eu. Dacă atunci când ardeam de nerăbdare să mă întorc la masa mea de disecție, una dintre ele încerca să mă rețină, socotind nevoia mea de singurătate o ofensă și o dovadă că n-o iubeam de ajuns deveneam irascibil și furibund. Îmi arătam colții, căci n-aveam nici răbdarea, nici tactul de a obține ceea ce doream fără să jignesc. (…) Impulsurile mele au fost totdeauna mai puternice decât mine. Mă transformau în jucăria lor. Ce mai conta că, pe deasupra, eram și ingrat când încăpățânarea mea sumbră mă împingea să pierd totul? Nu eram în stare să spun niciunul dintre acele nimicuri de rutină care plac atât de mult femeilor (…). Mi se părea că aș maimuțări dragostea. Și pe urmă am regretat mereu prea târziu. În nouă cazuri din zece, dacă femeile de care m-am despărțit s-ar fi întors înapoi după ce plecaseră, poate le-aș fi căzut în genunchi.
* Octavian Paler, Viața pe un peron
aflu, de pe www.evz.ro, dintr-un interviu bun al simonei chitan, ca florin lazarescu a scos o carte noua, lampa cu caciula, la polirom, fireste. trec peste explicatia foto zguduitoare care insoteste articolul (INSPIRATIE. Florin Lazarescu, care iubeste muntele, si-a adunat intr-un volum povestirile scrise in ultimii zece ani) si va spun doar: cititi-l pe domnul lazarescu.
cand i-am citit eu ultimul roman, trimisul nostru special, era 2006, vara, si eu, un trimis special la o competitie sportiva usor penibila, stateam pe bancheta din spate a unei masini de teren care inainta pe un drum prost, ca dracu, undeva prin fagaras. ceilalti trei ziaristi din masina ma tot bateau la cap sa ma uit pe geam, ca pierd peisajul si ca, de fapt, ”ce dracu citesti, ba, acolo? labe romanesti?”. am incercat, recunosc, fara sa reusesc, sa privesc peisajul.
cartea lui lazarescu avea acel ceva care te tinea pe loc, te prindea ca pe o musca fara aparare intre pagini. apoi, peste vreo doi ani, l-am sunat pe florin lazarescu pentru un material care a purtat in cele din urma titlul ”fotbalul e pentru oameni destepti”. domnul lazarescu mi-a marturisit atunci ca tine cu poli iasi, nu din patriotism local, ci pentru ca ii place in copou, boemia aceea a oamenilor cu prea multe griji acasa si nicio speranta pe stadion.
mi-a povestit cum a dansat el cu sotia in ploaie, la peluza. parca i-a dat si la televizor atunci, erau doi oameni dansand in ploaie, la un meci al lui poli iasi, o imagine care nu prinde procesul etapei decat pentru un minut de amuzament. nu-l cunosc pe florin lazarescu, desi mi-as dori. cred insa ca, peste vreo treizeci de ani, pustii vor primi pe stick-urile viitorului cartile lui. o sa vedeti, o sa fie in manualele digitale, la lecturi obligatorii din marii clasici ai literaturii bizare.
* mai multe despre lampa cu caciula, filmul (scurtmetrajul regizat de radu jude) si cartea, pe blogul domnului lazarescu. adica aici
tocmai am terminat de citit cel mai frumos roman de dragoste de multa vreme incoace: in ochii luciei, de arthur japin (editura humanitas, raftul denisei). incercati, e minunat.
zile libere. citesc/ recitesc.
ioan chirila – nadia (chirila a fost si un bun jurnalist, nu doar un excelent scriitor, cum credeam pana acum. o lectie despre cum trebuie construita o poveste. fara figuri de stil memorabile, nadia rezista prin detalii. remarcabil titlul pe care l-ar fi dat bela karoly daca ar fi scris o carte despre nadia: “fara care n-a uitat nimic, niciodata”).
philip roth – viata mea de barbat (nu-mi place traducerea de la polirom).
milan kundera – insuportabila usuratate a fiintei (kundera e insuportabil de bun).
joseph roth – spovedania unui ucigas/ legenda sfantului betiv (“spovedania…” e un dostoievski comprimat, o bijuterie. superb inceputul: “am ucis si totusi ma consider un om bun”).
goncalo m. tavares – ierusalim (foarte apropiata de ceea ce se numeste, de regula, “o capodopera”. una dintre cele mai bune carti citite anul acesta).
yasunari kawabata – dansatoarea din izu (nu e ce trebuie).
ludmila ulitkaia – al dumneavoastra sincer, surik (vreau sa scriu o cronica despre acest roman lung conceput de o femeie, un volum care te face sa-ti fie mila de femei si te intriga).
“Dupa parerea mea, cel mai mare profesor de dragoste este singuratatea. Asa cum cel mai bun profesor de certitudini este indoiala. Va spun asta ca sa intelegeti de ce, uneori, noi solitarii dam impresia unor cersetori. Cersim o prietenie. Cersim o iubire. Cu cat suntem mai singuri, cu atat suntem mai însetati de dragoste.”- Octavian Paler, Polemici cordiale.
citesc supravietuirile lui radu cosasu, volumul 6. in 50 de pagini n-a folosit decat cinci semne ale uimirii.
e un scriitor destept si decent cu inteligenta cititorului. nu-i spune, gratuit, acum trebui sa te miri, ca prostul, desi cam tot ce scrie el e umitor.
il citesc pe radu cosasu din 1991 si cand, acum vreo saptamana, l-am sunat pentru un interviu, desi stiam ca nu da interviuri si ca o sa ma reufze, si mi-a spus ca si el ma citeste in evenimentul zilei, – ba mai mult: ‘te poti bizui pe lectura mea cel mai adesea pozitiva’ – m-a incercat, pentru prima oara de cand scriu la ziar, un sentiment de bine.
radu cosasu nu mai e cel din 1991, cel cu care am crescut, nu mai pariaza la curse de cai, pentru ca nu mai sunt curse de cai, si recunoaste, timid, ca a cam inceput sa imbatranesca. dar continua sa umble barbierit, pentru ca n-ar indrazni sa sarute altfel o femeie. si scapa uneori in gazeta cate-o harfa care ma face sa zambesc si sa ma bucur. nu demult a inceput un text cu ‘iar am stat pana dupa miezul noptii…’.
pentru un extremist de centru ajuns la 78 de ani, tot fotbalul face minunile cele mai mari si mai frumoase. nu e usor sa stai pana dupa miezul noptii, doar ca sa vezi cum se joaca altii.
imi mai place ca si lui radu cosau ii place sa stea la coada pentru ziare.
scria asa acum patruzeci de ani: ‘caut sportul si scanteia, si contemporanul, si lumea. la prima ora; spre pranz nu mai au acelasi farmec. le cunosc prea multi si ma simt ca un barbat in serie cu alti o suta in jurul aceleiasi femei. caut le monde-ul de la gara pana la piata palatului, si mor daca l-am pierdut, ca dupa o intalnire ratata intr-un parc pustiu’.
e duminica seara. beau o bere stella artois fara alcool si astept serialul seinfeld. e penibil.
sa spun ca orice cuvinte as folosi pentru a exprima pustiul duminicilor mele, tot prost le-as folosi? a spus-o deja octavian paler. totul s-a spus deja. inclusiv fraza asta geniala: “ma intrebi ce mi-a adus scrisul? nimic, doar ca am putut sa vorbesc despre mine, fara sa ma duc nici la preot, nici la psihiatru”. tot paler.
am citit ceva superb zilele astea. andrei makine. trebuie sa-i multumesc ei pentru ca mi l-a scos in cale. o sa scriu o cronica in evz despre prima carte a rusului asta care a dormit prin cavouri in franta, dupa ce a parasit urss-ul si o catedra universitara. acum e un autor la moda si vinde sute de mii de volume, dar… a fost o vreme in care innebunea incet. ca si mine. ca noi.
pana cand voi scrie cronica va arat ce am gasit la pagina 94 din ‘fiica unui erou al uniunii sovietice’. sunt niste vorbe pe care o prostituata de lux i le spune altei prostituate de lux. dragostea e un moft? nu mai stiu.
“ia sa fi trait ca mine in satul tiomnii bor din regiunea arhanghelsk, nu te-ai mai balaci in mlastina asta existentialista. doisprezece kilometri de drum pana la scoala; si asa era de frig ca, daca scuipai, iti ingheta scuipatul in aer si rasuna cand cadea. daca te apucai sa strangi rufele care se uscau pe franghie, se spargeau. bagi rufele in casa, te uiti la ele si, poftim de vezi, camasa nu mai are maneci. da’ oamenii! ce mai salbatici! nu-ti poti inchipui. era o betie generalizata. aveam un vecin si, zi de zi, el cu nevasta-sa erau beti turta amandoi. si in fiecare an mai tranteau un plod. noua cu totul. si toti cam intr-o dunga. din cauza vodcii, parintii erau ca niste busteni. (…) si tu vorbesti de frica? asta da, te poate speria! in magazine, nimic altceva decat conserve de scurmbie cu sos de rosii si mei cu gargarite. asta e tot! si votdca, fireste. tot satul beat mort, iar in vremea asta lupii smulg cainii din custi… zici tu: <<tineretea trece>>. da’ und nu trece? (…) da’ daca te-ai fi maritat cu un marunt functionar moscovit cu o suta cincizeci de ruble pe luna, crezi ca ar fi mai vesel? el n-ar pierde niciodata prilejul sa-ti aminteasca de propiska (autorizatia de locuinta necesara pentru a locui la oras) lui moscovita, de amaratii lui de metri patrati”.
‘La un moment dat, mi-am umplut gura cu scrum, fiindca foloseam adesea sticlele drept scrumiere. Era ora 4 si 14 minute. M-am asezat si am privit ceasul. Era ca si cum as fi lucrat iarasi la posta. Timpul statea nemiscat, în vreme ce existenta pulsa în mod insuportabil. Am asteptat.Lumina trecea prin perdea si o facea sa straluceasca. Avea o portocala în mîna, pe care o tot arunca în aer. Portocala se învîrtea prin dimineata însorita.
Nu-mi placeau weekend-urile. Toata lumea era pe strazi. Jucau tenis, îsi tundeau iarba, îsi lustruiau masinile, se duceau la supermarket, la plaja sau în parc. Lume peste tot. Lunea era ziua mea favorita. Toata lumea era la slujba si nu se mai vedea picior de om.
Ratatii sfirsesc prin a trai în mijlocul altor ratati’ – Charles Bukovski (Femei)
SocialVibe