Tags

citesc supravietuirile lui radu cosasu, volumul 6. in 50 de pagini n-a folosit decat cinci semne ale uimirii.

e un scriitor destept si decent cu inteligenta cititorului. nu-i spune, gratuit, acum trebui sa te miri, ca prostul, desi cam tot ce scrie el e umitor.

il citesc pe radu cosasu din 1991 si cand, acum vreo saptamana, l-am sunat pentru un interviu, desi stiam ca nu da interviuri si ca o sa ma reufze, si mi-a spus ca si el ma citeste in evenimentul zilei,  – ba mai mult: ‘te poti bizui pe lectura mea cel mai adesea pozitiva’ – m-a incercat, pentru prima oara de cand scriu la ziar, un sentiment de bine.

radu cosasu nu mai e cel din 1991, cel cu care am crescut, nu mai pariaza la curse de cai, pentru ca nu mai sunt curse de cai, si recunoaste, timid, ca a cam inceput sa imbatranesca. dar continua sa umble barbierit, pentru ca n-ar indrazni sa sarute altfel o femeie. si scapa uneori in gazeta cate-o harfa care ma face sa zambesc si sa ma bucur. nu demult a inceput un text cu ‘iar am stat pana dupa miezul noptii…’.

pentru un extremist de centru ajuns la 78 de ani, tot fotbalul face minunile cele mai mari si mai frumoase. nu e usor sa stai pana dupa miezul noptii, doar ca sa vezi cum se joaca altii.

imi mai place ca si lui radu cosau ii place sa stea la coada pentru ziare.

scria asa acum patruzeci de ani: ‘caut sportul si scanteia, si contemporanul, si lumea. la prima ora; spre pranz nu mai au acelasi farmec. le cunosc prea multi si ma simt ca un barbat in serie cu alti o suta in jurul aceleiasi femei. caut le monde-ul de la gara pana la piata palatului, si mor daca l-am pierdut, ca dupa o intalnire ratata intr-un parc pustiu’.

Advertisements