Tags

, , , , , , , , , , , , ,

Căpitanul care venea pe 22 decembrie 1989 şi făcea anunţuri de o importanţă capitală în numele Armatei susţine că a acţionat din proprie iniţiativă, însă admite prietenia cu şeful spionajului sovietic.

Mihai Lupoi a fost unul dintre personajele misterioase în evenimentele din decembrie 1989. Cu toate că era un simplu căpitan, acesta a apărut la Televiziune şi a vorbit în numele Armatei, anunţându-l pe generalul Nicolae Militaru drept noul ministru al Apărării, deşi Victor Stănculescu se afla în acel moment la conducere. Întrucât Militaru fusese dovedit în 1978 drept agent sovietic, intervenţia lui Lupoi a fost percepută de cunoscători drept un semnal că Moscova a preluat controlul.

Lupoi refuză să dezvăluie cine s-a aflat în spatele intervenţiei sale, susţinând că a fost o iniţiativă personală. Mai mult, el nu recunoaşte că l-ar fi anunţat pe Nicolae Militaru la Televiziune, deşi imaginile şi mărturiile îl contrazic. De asemenea, fostul căpitan neagă orice legătură cu serviciile secrete ale URSS, dar, în acelaşi timp, recunoaşte prietenia strânsă cu şeful spionajului sovietic la Bucureşti.

Mihai Lupoi pozează în postura de „fraier” care n-a ştiut să tragă foloase în urma Revoluţiei, însă traseul său ulterior pare să-l contrazică şi de această dată. A fost ministrul Turismului în primul guvern postrevoluţionar, s-a retras pentru câţiva ani în Elveţia, iar între 2000 şi 2008 a fost senator de Dolj. Ales pe listele PRM, a migrat la PNL în 2005.

„Adevărul”: Domnule Lupoi, cum aţi ajuns, în decembrie 1989, să vorbiţi în numele Armatei la Televiziune, dat fiind că liderii din Ministerul Apărării Naţionale au fost şi ei luaţi prin surprindere?

Mihai Lupoi: Am luat din proprie iniţiativă decizia de a sări gardul unităţii şi de a mă îndrepta către Televiziune. Acolo, valul m-a tras înăuntru, pentru că aveau nevoie de un ofiţer care să prezinte poziţia Armatei. Victor Stănculescu mă cunoştea de când eram copil, pentru că lucrase cu tata, aşa că povestea cu el întrebându-se «cine e acest Mihai Lupoi care vorbeşte în numele Armatei?» este o aiureală. Ştia cine sunt, dar se întreba cine mi-a dat ordin să merg acolo. Ce am făcut eu atunci este atipic. Sigur că se întrebau cine m-a trimis. Cum am ajuns eu acolo, din ordinul cui. N-au putut înţeleage că a fost o decizie strict personală, o chestiune de adrenalină. Eu am făcut Facultatea de Arhitectură, iar arhitecţii sunt mai boemi, aşa, au o doză de nebunie.

Este totuşi greu de crezut că un căpitan fuge de la unitate şi vorbeşte în numele Armatei. Ce aveaţi atunci în minte?

Nimic. A fost aşa, pur şi simplu. Acum e greu de crezut, dar atunci era altceva. Uniforma m-a ajutat să intru în sediul Televiziunii. Acolo era o scenă întreagă. Dinescu mi‑a făcut loc, a zis: „Iată un reprezentant al Armatei!”. Mi-a pus microfonul în faţă şi am vorbit şi eu cât m‑am priceput. După aceea, vorbele mele au fost analizate în tot felul de lucrări despre Revoluţie. Părerea mea e că momentul acela a însemnat foarte mult, le-a dat curaj tinerilor militari să se opună ordinelor celor cu grade mai mari, care n-au prea fost la început de partea Revoluţiei. Nimeni nu m-a împuternicit să fac acele anunţuri. Credeţi că a fost Revoluţie cu delegaţie?

Frizerul, Prima dorinţă a lui nicolae Militaru

Aţi făcut atunci două afirmaţii care contrazic ideea că vorbeaţi din proprie iniţiativă: că nu mai există conducerea MApN şi că generalul Militaru „preia” Armata.

Noi nu ştiam, în Armată, că generalul Stănculescu este la conducere. Ştiam că s-a sinucis Milea, şi cam atât. Eu zic că a fost o greşeală a mea, mi‑a luat-o gura pe dinainte. Iar pe Nicolae Militaru nu l-am anunţat la Televiziune, ci după aceea, în balconul CC.

Toate mărturiile şi imaginile susţin faptul că pe Militaru l-aţi anunţat în intervenţiile de la TVR, cu mult înainte de a ajunge la CC.

Ştiu foarte bine ce am spus atunci. Mai documentaţi-vă, pe Militaru l-am anunţat în balconul CC. Imaginile rămase în arhiva TVR dovedesc faptul că Mihai Lupoi l-a anunţat pe Militaru ca şef al Armatei la Televiziune. Era ora 14.50, iar scena „balconului CC” s-a derulat după ora 17.00, după „escala” de la MApN. Acest detaliu extrem de important conduce în mod logic la ideea că Lupoi nu era nicidecum un simplu ofiţer care a apărut la Televiziune din proprie iniţiativă, ci fusese trimis acolo cu scopul precis de a face respectivul anunţ.

Cine v-a împuternicit să‑l anunţaţi pe Militaru?

Nimeni, am spus-o eu de la mine! Ştiam că el fusese numit pentru că luasem parte la discuţia petrecută la MApN, mai după-amiază, după apariţia mea de la Televiziune. Era o înfruntare tacită între Stănculescu şi Guşă, pentru că fiecare se considera îndreptăţit să ia conducerea Armatei. Iliescu se găsea în situaţia dificilă de a decide cu cine lucrează. Ca să detensioneze momentul, l-a întrebat pe Militaru, care era şi el de faţă: «Vă puteţi asuma răspunderea conducerii Armatei?», iar Militaru a zis că da. După aceea, Militaru a chemat frizerul şi a stat trei ore şi s-a tuns.

„Revoluţia, controlată de Iliescu, nu de Moscova”

Îl cunoşteaţi pe Militaru?

Nu. Ştiam despre el ceea ce ştia toată lumea. Că a fost acuzat de colaborare cu serviciile sovietice şi că din acest motiv fusese trecut în rezervă.

Şi nu vi s-a părut suspectă reactivarea lui chiar în acel moment? N-aţi făcut nicio legătură între Militaru, Iliescu şi URSS?

Nu, habar n-aveam că Iliescu a făcut facultatea la Moscova. Cred că Militaru îi era cunoscut lui Iliescu, care s-a înconjurat atunci de oameni cunoscuţi, dar nu mi s-a părut nimic suspect. Eu n-am simţit că Revoluţia a fost comandată şi dirijată de la Moscova. Mi s-a părut o chestie improvizată. Moscova poate să fi stimulat anumite manifestări, dar nemulţumirea oamenilor a determinat acele evenimente. Dacă le controla Moscova, nu ieşea aşa. Ieşea mai în favoarea celor care au luat puterea. Revoluţia a fost controlată de Iliescu. A fost o explozie a populaţiei, luată de el sub control.

Ce înseamnă „mai în favoarea”?

Nu cred că Iliescu a fost încântat de atâta democraţie. Cu timpul însă s-a obişnuit. Să vă spun ceva. Dacă făceau ruşii revoluţia, o făceau organizat. Veneau cu echipa şi o împingeau în faţă.

Nu aşa s-a întâmplat?

Nu. Iliescu şi ceilalţi n-au acţionat coordonat. Iliescu era bulversat, Militaru avea o privire fixă, de om bolnav.

Sergiu Nicolaescu dorea comanda tancurilor

Care sunt cele mai interesante amintiri pe care le aveţi de la Revoluţie?

Nu pot să uit cum Sergiu Nicolaescu i-a cerut lui Ion Iliescu să-i dea comanda tancurilor, că face el ordine cu teroriştii. Dacă ar fi fost cineva inconştient în momentul ăla să-i dea tancurile din Bucureşti pe mână, Nicolaescu ar fi făcut un film pe viu de toată frumuseţea. Spunea că vrea să-i anihileze pe terorişti. Ăsta era momentul, fiecare reacţiona într-un anume fel în momentul ăla de tensiune.

De asemenea, îmi mai aduc aminte că am găsit un om legat cu sârmă în Televiziune, care avea lângă el o plasă cu staţii radio. După ce l‑am dezlegat, mi-a spus că lucrează la o întreprindere de electronice şi venise să le aducă staţii revoluţionarilor, ca să poată comunica între ei. Din nefericire pentru el, fusese luat drept terorist.

 Prietenie cu URSS pe bază de biscuiţi danezi

Aţi făcut sau aţi simţit vreun moment că faceţi parte dintr-un complot în decembrie 1989?

Nu. Nici n-am făcut, nici n‑am simţit că fac parte.
 

Aţi avut vreodată legături cu serviciile sovietice?

N-am interacţionat niciodată cu vreun serviciu secret. Există această teorie despre mine, dar e o prostie. Nu există nicio probă în sprijinul acestor bănuieli, decât întâlnirile mele cu Maiorov, şeful GRU (n.red. – serviciul de spionaj al armatei sovietice) de la Bucureşti, pe care le recunosc. Nu le-am ascuns niciodată. Am fost la el acasă, a fost la mine acasă. 

Nu vi se pare o probă relevantă?

Nu, relaţia dintre mine şi Maiorov era una bazată pe prietenie şi atât. Nici nu mai ştiu cum ne-am cunoscut. Îmi amintesc doar că îmi aducea  nişte biscuiţi danezi excepţionali pentru fiul meu. Ne-am împrietenit, mi-a povestit de fiul lui, care era şi el ofiţer în marina militară. Era o relaţie personală, nu legată de servicii. În plus, eu am avut la Armată dosar de presupus agent britanic, ceea ce se bate cap în cap cu ruşii.

Agenţi pregătiţi în America Latină

Despre evenimentele de la Revoluţie n-aţi discutat nimic cu acest Maiorov?

Ba da. Îmi povestea că au deplasat în România, în perioada aia, agenţi de-ai lor, pregătiţi în America Latină. Considerau că România se manifestă exact ca o ţară latino-americană. Acum, după 20 de ani, îmi dau seama ce dreptate aveau şi ce bine analizaseră ei fenomenul. Cred că au avut şi agenţii ăia un rol, doar nu i‑au deplasat aici în concediu. 

Tatăl dumneavoastră ce funcţie avea în 1989?

Era locţiitorul şefului de la Direcţia Cadre a Armatei. Dacă nu mă implicam la Revoluţie, poziţia tatălui meu m-ar fi ajutat, probabil, să ajung şi eu general. Revoluţia mi-a schimbat viaţa în rău. Implicarea în politică nu mi-a adus ce le-a adus multora. Regret că m-am implicat în evenimentele din 1989.

Aţi fost răsplătit totuşi cu o funcţie în guvernul care s-a constituit atunci. Cum aţi ajuns ministrul Turismului?

După ce am apărut la Televiziune, am însoţit grupul care s-a format. S-a creat un nucleu care s-a deplasat peste tot. Atunci, liderii acelui grup au simţit nevoia să dea fiecăruia ceva, mă rog, cine a ştiut ce să ceară a cerut şi a luat. Au zis: „Dumneata o să fii împuternicit din partea Frontului pe lângă Ministerul Turismului“, fără să-mi explice ce însemna asta. Împuternicit să ce? A fost apoi acea demonstraţie a lui Mazilu, la reprimarea căruia am contribuit şi eu. În semn de răsplată, Petre Roman m-a numit ministru. Oricum, n‑am stat decât o lună şi jumătate în funcţie.

SRI s-a numit Comisia Ecologică!

Mi-e greu să cred că v-aţi ocupat foarte mult de turism în acel mandat.

Ce turism, dom’le? Veneau la mine tot felul de ofiţeraşi uitaţi prin apartamente, ca să mă întrebe ce să facă. Mă văzuseră la televizor în haină militară, ca reprezentant al noii puteri, şi veneau la mine. L-am întrebat pe Iliescu ce facem cu ei şi mi l-a trimis pe Virgil Măgureanu, ca să încercăm să ne organizăm, să le dăm nişte birouri, ceva. Atunci s-au pus bazele la ceea ce a devenit ulterior SRI. La acea vreme se numea Comisia Ecologică a Frontului!

Aţi fost parlamentar între 2000 şi 2008. Cum aţi ajuns senator PRM?

Asta a fost târziu. Bani grei s-au făcut imediat după ’90, atunci s-a împărţit „tortul“. Când mi-am dat eu seama că se împarte, era târziu,
intrasem deja în conflict cu Iliescu.

Din ce motiv a apărut acest conflict?

În 1990 am vrut să candidez la Preşedinţie, pe baza popularităţii foarte mari pe care o acumulasem în momentele Revoluţiei, dar Iliescu a ras tot în jur, inclusiv pe mine. E un tip foarte ranchiunos. Regret că n-am fost mai cuminţel, acum eram peste Adrian Năstase şi participam şi eu la împărţirea „tortului“. Am fost un fraier.

Cum aţi avut de suferit din cauza acestui conflict?

Mai întâi au încercat să mă compromită prin fosta soţie, să declare că sunt beţiv şi afemeiat. Apoi, m‑au arestat sub pretextul că aş fi incendiat Ministerul de Interne. Când am ieşit de la Rahova, mi-au şoptit doi băieţi că trebuie să dispar, dacă nu vreau să dispar de tot. I‑am crezut pe cuvânt şi, în iulie 1990, am plecat în Elveţia. Acolo m-am ocupat cu arhitectura.

* acest articol a fost publicat in ziarul adevarul din data de 29.11.2009. articolul este scris de mihai voinea.

Advertisements