Tags

, , , , , , , , , ,

Capitala Chinei le propune turiştilor intrarea într-o altă dimensiune. O călătorie în acest Beijing viu şi impunător poate fi o experienţă care să te facă să exclami: „Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”.

De la început, capitala Chinei pare un labirint infinit. Sunt nouă milioane de biciclete în Beijing, probabil aţi aflat deja. Sunt nouă milioane de biciclete şi 18 milioane de locuitori, care seamănă între ei.

Centrul istoric al oraşului, în care se lăfăie Piaţa Tiananmen (care se traduce „Poarta Păcii Cereşti” şi e cea mai mare piaţă din lume), „Oraşul Interzis”, celebrul cartier Hutong, principalele clădiri ale Administraţiei Centrale, care găzduiesc membri de vază ai Partidului Unic, e cât Manhattanul.

Poarta de intrare în „Oraşul Interzis”

Văzut de undeva de sus, Beijingul în care plouă, cam de zece ani, cu zgârâie-nori chiar seamănă cu New-Yorkul. N-am ajuns acolo, dar cei care au fost spun că Beijingul îl va depăşi curând, aşa cum China înaintează repede şi sigur spre titlul de cea mai puternică economie din lume.

Până să ajungem în viitor, să zăbovim puţin în Piaţa Tiananmen, în dimineţile lui iunie 1989, mai exact în acele dimineţi în care revolta studenţilor care cereau libertate şi democraţie se sfârşea într-o baltă de sânge. Să-l privim pe acel necunoscut care a oprit singur o coloană de tancuri. Nimeni n-a aflat cine era.

În Occident i s-a spus „Tank Man”, a fost plasat în topurile cu eroi care au schimbat lumea şi îmbrăcat în hainele potrivite legendelor. Nu poţi să fii în Tiananmen şi să nu te gândeşti la el. Era slab, avea plase în mâini şi certa tancurile în limbajul universal al revoltaţilor: „Astăzi, pe aici, nu se mai trece!”.

Tiananmen e poarta de intrare în „Oraşul Interzis” (cel mai mare palat imperial păstrat perfect, un complex arhitectonic unic in lume: are 9.999 de camere). Piaţa Tiananmen este dominată de un imens portret al lui Mao Zedung.

De sub tabloul lui Mao (care zâmbeşte continuu) se vede în toată imensitatea ei, cu Muzeul Naţional al Chinei în stânga, cu Mausoleul Memoriei lui Mao în faţă, cu Parlamentul Republicii, undeva în lateral. China nouă n-a aflat niciodată adevărul despre Tiananmen ’89. Nimeni nu vorbeşte despre asta.

Beijingul e încă roşu, dar e mai mult de atât. Comunismul şi consumismul se amestescă într-un mix tulburător. Aici, „orice” nu este doar un cuvânt. Poţi mânca orice: scorpioni, bambus aromat, viermi, câini, xianggu baicai, care s-ar traduce „ciuperci înconjurate de legume înăbuşite”. Recomand, totuşi, raţa de Beijing. E mai bine.

Am spus falsuri?

Dacă vreţi haine, poşete, bijuterii pe care să scrie nume faimoase, vizitaţi „Silk Market”. „Piaţa de falsuri” e un magnet pentru turiştii care pleacă acasă cu măcar un geamantan de ceasuri.

În materie de arhitectură futuristă, sediul central al Televiziunii Naţionale Chineze (CCTV), proiectat de Rem Koolhaas şi Ole Scheeren, e o capodoperă. Nu rataţi nici „Templul Raiului” şi mai ales mergeţi la Marele Zid Chinezesc, intrarea Badaling. Cu un taxi nu faceţi mai mult de 40 de minute şi nu vă costă mai mult de 30 de dolari. Taxiurile au toate acelaşi preţ, aşa că nu există riscul să vă păcăliţi.

Viaţa de noapte în Beijing este agitată şi fascinantă. Tinerii se strâng la karaoke sau merg în cluburi futuriste („Banana Club” e o alegere perfectă). Capitala Chinei este plină şi de occidentali care îmbină turismul cultural cu cel sexual. Oficial, prostituţia este interzisă. Practic, chinezoaice fierbinţi se găsesc pe trotuarele din centru. Mereu în căutare de clienţi, te abordează fără volute pudice.

Beijingul este uriaş şi fantastic. În exces poate deveni obositor. Zece zile sunt de ajuns. Alfel, acasă, Europa şi chiar Dumnezeu, aşa cum îl ştiaţi, pot părea mai departe ca oricând.

Advertisements