Tags

, , , ,

Guvernul a decis ieri declasificarea ultimelor documente despre „Decembrie 1989“. Liderul revoluţionarilor nu iese însă din greva foamei. Doru Mărieş nu se mulţumeşte cu cele 7.167 de file declasificate până acum de autorităţile statului român. Vrea tot. Vrea adevărul.

Guvernul a decis ieri declasificarea ultimelor documente despre Revoluţia din decembrie 1989, a anunţat premierul Emil Boc. Gestul vine ca urmare a acţiunii temerare a revoluţionarului Teodor Mărieş, liderul Asociaţiei „21 Decembrie 1989″, aflat de 57 de zile în greva foamei. În 2009 mai rezistase fără hrană alte 74 de zile, din august până în septembrie. După acel demers, Mărieş primea doar o parte din actele care ar putea lămuri crimele din 1989.

  • Asociaţia „21 Decembrie 1989″ depusese anul trecut, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), o plângere referitoare la Dosarul 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, cunoscut şi sub numele de „Dosarul Revoluţiei”. Întrucât unele dintre documentele cazului erau clasificate drept secret de serviciu sau secret de stat, Parchetul a solicitat Ministerului Apărării Naţionale declasificarea documentelor în cauză, dar procesul a trenat.

Mărieş a acţionat statul român în judecată pentru tergiversarea « Dosarului Revoluţiei”, iar actele pe care le obţine vor fi folosite la CEDO.

Greva foamei, mai bună vara

Disperat, pe 12 ianuarie 2010, Doru Mărieş a intrat iarăşi în greva foamei. După prima zi de grevă, el ne declara: „E bine, am doar un gust sălciu în gură. Nu mi-e frică, nu mă omoară ei pe mine. Sunt puternic, rezist. Nu-mi place iarna. Greva foamei se face mai bine vara, dar nu am timp să mai aştept. În prima grevă a foamei am intrat în august 1990, la puşcărie. Mă ridicaseră fiindcă eram «golan» în «Piaţa Universităţii»”.

Ieri, când a primit vestea că ultimele date au fost declasificate, Doru Mărieş era la spitalul „Victor Babeş”, unde i se înmâna certificatul de revoluţionar cantautorului Cristi Paţurcă, un simbol al fenomenului „Piaţa Universităţii”. „Nu renunţ. Până nu le văd în mână, până nu văd fizic dosarele în sediul Asociaţiei, nu mă las”, a fost prima reacţie a liderului revoluţionarilor.

Mărieş mai are doar 56 de kilograme, în condiţiile în care măsoară 1,85 metri. După 20 de ani în care crimele de la Revoluţie au fost îngropate de autorităţi (reprezentate în multe cazuri chiar de cei care ar fi trebuit pedepsiţi), cruzimea şi tupeul asasinilor din ’89 sunt pe cale să mai facă o victimă, pe lângă cei peste 1.000 de morţi din acel ultim decembrie comunist. „Rămân în greva foamei. Aşa am promis de la începutul grevei, aşa voi face. Nu mă abat, indiferent de risc”, declară, solemn, Teodor Mărieş.

Din preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie” a rămas o mână de carne şi oase, o inimă mare şi în rest – voinţă. E limpede că moartea a devenit pentru el o opţiune pe care o aşază fără să stea pe gânduri înaintea renunţării: „Marţea trecută am fost la Parchet şi i-am prins pe procurori în flagrant cu dosare ascunse. L-au minţit pe ministrul Apărării spunând că au şase volume pe care le trimit la desecretizat. Pe masă, când am spus să pună cele şase volume pe care trebuia să le luăm, mai aveau vreo şase în plus. Normal că am strigat: «Hoţii!»”.

„Sunt criminali. Au stat până în ultima clipă să mai fure câte o foaie. E clar că sunt lucruri pe care nu au vrut să le facă publice” Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”

„Nu mai pot să cobor, mor”

„Am 56 de kilograme Nu mai pot să cobor sub 53, dacă mai cobor, mor”, spune Doru şi o face zâmbind, aşa cum zâmbesc supereroii din filmele americane premiate la Oscar. Dar Doru Mărieş nu e un supererou. Acum, după douăzeci de ani de deziluzii şi mai multe greve radicale, e doar un om lihnit. Îi e foame de adevăr.

Protestul lui Teodor Mărieş nu a ţinut capul de afiş în jurnalele televiziunilor şi nici n-a ajuns pe primele pagini ale ziarelor. Era doar „nebunul de pe Batiştei”, mai jos de Ambasada Americii, unde are sediul Asociaţia „21 Decembrie”.

„Nebunul” acesta care a fost, pe vremuri, portar de fotbal a pus în mişcare infernala maşinărie birocratică din România. „Ştiţi când sunt desecretizate astea?”, ne întreabă, în timp ce degetele îi dansează peste un maldăr de dosare de pe birou. Nu ştim. „Pe 11 ianuarie. Eu am intrat în grevă în noaptea aia, de 11 spre 12. Au scris pe ele data asta, ca să pară că erau dinainte să intru în grevă. S-au pus în mişcare, nu mai stau liniştiţi”.

Doru Mărieş spune că are o datorie de onoare faţă de morţii Revoluţiei, faţă de familiile lor, faţă de bătrânul bolnav de Parkinson care venise din Banat şi zguduia zidul Curţii Supreme de Justiţie, aflată vizavi de sediul Asociaţiei. „Venise şi el să vadă dacă e cineva vinovat. Eu nu pot să uit. Să fie serioase autorităţile, că eu am fost serios cu ei. Îi iau după mine, mor cu ei de gât! Eu cu foamea, ei cu nervii. Să vedem care cedează. Trebuie să am onoare faţă de cei cărora le-am promis că le iau actele. Că doar nu le iau pentru mama. N-am dus acasă o hârtie de-aici, nici nu le văd bine. Când văd că stau la masă câte cinci-şase oameni şi se uită în hârtiile astea, îmi creşte sufletul”.

„Ţigările îmi ţin de foame”

Doru Mărieş a ajuns de nerecunoscut

Doctorii îl sfătuiesc, agresiv, să înceteze greva, dar Mărieş nu e tocmai un pacient cuminte. „Singura chestie e cu respiraţia. M-am cam sufocat, aşa, zilele astea. În ultimele săptămâni am slăbit doar câte o sută şi ceva de grame pe zi. Tensiunea e 9 cu 6″.

Mărieş merge o dată sau de două ori pe săptămână la spital, pentru câteva doze de glucoză. La acestea se adaugă ţigările de zi cu zi, la care nu vrea în ruptul capului să renunţe. De când este în greva foamei, fumează dublu. „Astea mă ţin, le pufăi toată ziua. În loc de un pachet, cât fumam înainte, acum fumez două pachete şi jumătate pe zi. Îmi ţin şi de foame, şi de toate”.

„Cu Vasilache (n.r. – procurorul Ion Vasilache, şeful Parchetului Militar) ori plec cu el din Parchet, ori pe lumea cealaltă. E printre ăia de îngroapă Dosarele.”
Teodor Mărieş
Preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”

56 de kilograme mai are Doru Mărieş. În augut 2009, înainte de prima grevă pentru „Dosarul Revoluţiei”, avea 82 de kilograme. În ianuarie 2010, înainte de cea de-a doua, cântărea 69 de kilograme.

„Iliescu şi Roman ştiu ce este în acest dosare”

După greva de anul trecut, Mărieş a primit o copie a „Dosarului Revoluţiei”. Mii de pagini rămâneau la „secret”, la Ministerul Apărării Naţionale (MApN), la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Rând pe rând, MApN-ul şi „Internele” au trimis dosarele la „Asociaţie” (multe dintre acte erau, în mod evident, falsificate, din moment ce se scria despre „clanul Ceauşescu” în hârtii datate 15-16 decembrie!) STS-ul era restant. „Iliescu şi Roman ştiu foarte bine ce e în aceste dosare”, spune Mărieş. Din dosarele de la STS, dacă nu au fost falsificate şi ele, se poate recompune traseul ordinelor „speciale” de la Revoluţie. De aceea nu renunţă Mărieş, chiar de-ar fi să îl tragă de urechi toţi doctorii din lume.

Medicul Tudor Ciuhodaru, de la Spitalul Clinic de Urgenţe „Sfântul Ioan” din Iaşi, crede că, oricâtă voinţă ar avea un om, organismul îşi impune până la urmă limitele. „Organismul începe să se autodistrugă, se topeşte masa adipoasă, organismul rămâne, practic, fără resurse. Se produc dezechilibre proteice majore. Din această cauză rezultă compuşi toxici care se duc la ficat, la rinichi. După cincizeci de zile de grevă, se poate muri de foame, e clar”, spune medicul.

Pe site-ul Asociaţiei „21 Decembrie” se găseşte o „reţetă” de alimentaţie care i-a fost recomandată lui Mărieş de doctori după greva din august-octombrie 2009. Doru anulează dintr-un foc linguriţele cu miere, morcovii atent feliaţi şi carnea tocată mărunt-mărunt. „Mămăliga, domnilor! Mămăliga m-a pus pe picioare după greva de anul trecut!”.

Preşedintele Traian Băsescu (căruia Doru Mărieş i-a solicitat, de la începutul grevei, medierea acestui conflict cu instituţii majore ale statului român) s-a exprimat de mai multe ori public în privinţa acestui subiect. „Lupta lui Mărieş nu e întâmplătoare. Se pare că foarte multe fapte care sunt în dosare se apropie de prescripţie şi eu îl înţeleg foarte bine pe Mărieş, care spune: «Vreau o copie a dosarelor, măcar să rămână povestea faptelor, dacă eventual nu mai pot fi pedepsite»”, a declarat preşedintele în emisiunea „Naşul”, de la B1TV. (Au contribuit Ana-Maria Onisei şi Laurenţiu Ungureanu)

„Revenirea înseamnă să nu mănânce deodată tot ce n-a mai mâncat în 55 de zile şi e bine că suntem în postul Paştelui”
Radu Voiosu,
medic specializat în afecţiuni hepatice şi digestive

Pentru ce e gata să moară Mărieş

Efortul neîntrerupt al lui Mărieş nu ţinteşte doborârea vreunui record macabru. Este însă justificat, în condiţiile în care nici după 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 crimele nu au fost pe deplin pedepsite, iar desecretizarea întregului „Dosar al Revoluţiei” e considerată încă un moft. A fost nevoie de intervenţia CEDO pentru ca o copie parţială a dosarului să ajungă în dulapul lui Mărieş.

Ancheta privind morţii din decembrie 1989 a fost măsluită începând cu prima victimă. Procuratura, nedesprinsă încă de regimul ceauşist, dar obedientă faţă de noua putere adunată lângă Ion Iliescu, a dat ordin în acele zile ca morţii să nu fie autopsiaţi. Decedaţii au fost predaţi familiei, vinovaţii imposibil de identificat. Soluţia legală, fie de neîncepere, fie de începere a urmăririi penale, n-a fost comunicată rudelor, orice cale de atac fiind stopată. Peste toate acestea au pus capac graţierile unor miliţeni şi militari condamnaţi pe care le-a semnat Ion Iliescu. În acest fel, până în 1996 nu a fost dată nicio soluţie de începere a urmăririi penale.

A urmat perioada în care preşedinte a fost Emil Constantinescu, 1996-2000, personaj de care speranţele revoluţionarilor s-au legat mai mult ca oricând. Chiar în primul an al mandatului prezidenţial, procurorul Dan Voinea, cel care a adus învinuirile soţilor Ceauşescu la procesul ad-hoc din decembrie, a fost numit la şefia Parchetelor Militare. „Dosariada” intra într-o nouă etapă. Atunci s-a început anchetarea generalilor Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac pentru represiunea de la Timişoara, dar şi pentru alte oraşe martir. Însă Constantinescu i-a dezamăgit în 1997 pe revoluţionari prin numirea generalului Constantin Degeratu în funcţia de Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române. El a contribuit la tergiversarea „Dosarului” prin ordinul pe care l-a dat tuturor militarilor de a nu se prezenta la audieri în legătură cu evenimentele din 1989.

Revenirea la Cotroceni a lui Ion Iliescu între 2000 şi 2004 a însemnat stoparea anchetelor. În acest timp au fost acordate diverse facilităţi pentru revoluţionari, interesul acestora pentru mersul anchetei fiind anesteziat. A urmat intrarea în hibernare a instituţiilor mandatate să intrumenteze „Dosarul Revoluţiei”, sub conducerea procurorilor generali Tănase Joiţa şi Ilie Botoş.

Cele mai intense anchete în „Dosarul Revoluţiei” au fost făcute după 2004, când Dan Voinea a preluat din nou frâiele Parchetelor Militare. Audierile a mii de persoane şi reconstituirile cu martori au fost întregite de acuzaţii cu greutate: Ion Iliescu era pentru prima oară acuzat de genocid. În 2007 însă, Curtea Constituţională decide că dosarele civililor cercetaţi în legătură cu Revoluţia nu trebuie să ţină de Parchetul Militar, deşi în decembrie 1989 au ordonat şi executat atât civili, cât şi militari. Unul dintre meritele lui Dan Voinea este şi că a reuşit să conexeze toate cauzele într-un singur dosar.

În prezent, sunt în lucru două dosare legate de crimele din decembrie 1989. O parte se află la Secţia Parchetelor Militare, iar cealaltă la Secţia de Urmărire Penală. La fiecare dintre cele două secţiuni lucrează trei procurori. După pensionarea lui Dan Voinea la începutul lui 2009, aceştia au luat în primire dosarul. Până în iunie 2009 a durat inventarierea miilor de foi. De atunci se aşteaptă o soluţie.

În decembrie 1989 au decedat 1.104 oameni, iar 3.352 au fost răniţi. După 20 de ani, Teodor Mărieş e pregătit să moară şi pentru ei.

Paţurcă, revoluţionar cu acte

Cristi Paţurcă, autorul „Imnului golanilor”, melodie asociată cu fenomenul „Piaţa Universităţii”, a primit ieri certificatul de revoluţionar preschimbat. Documentul i-a fost încredinţat chiar la Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti, unde cantautorul este internat, cu probleme grave, de trei luni.

Artistul ale cărui versuri au fost cântate de mii de tineri anticomunişti a depus actele pentru eliberarea certificatului în urmă cu şase ani. Între timp, a fost evacuat din locuinţa sa şi s-a mutat în spital. „Este paradoxal că într-o ţară europeană trebuie să se zbată pe străzi unul ca domnul Doru Mărieş pentru ca legea să se aplice”, acuză Cristi Paţurcă.

Preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”, Doru Mărieş, a explicat că procesul de acordare a certificatului de revoluţionar a durat atât de mult fiindcă „nu a existat voinţă”: „Din punctul meu de vedere, pentru un singur lucru: Cristi a cântat «mai bine mort decât comunist», lucru care nu i-a fost iertat de un «prieten» mai vechi de-al lui şi de-al nostru (n.r. – Doru Mărieş se referă la Ion Iliescu)”

* acest articol, scris in colaborare cu mihai voinea, ana onisei si laurentiu ungureanu,  a fost publicat in ziarul adevarul din data de 10.03.2010

Advertisements