Tags

, , , , , , , , ,

Numele real al agentului GRU pe care Ion Iliescu l-a numit ministru al Apărării era Nicolae Lepădat. „Misterele Revoluţiei“ vă prezintă faţa neştiută a lui Nicolae Militaru şi un interviu exclusiv cu generalul Mircea Chelaru, care explică lupta pentru putere dintre agentul GRU şi Iliescu.

Generalul Nicolae Militaru, numit formal ministru al Apărării încă de la 23 decembrie 1989, a avut grijă să-şi formeze un nucleu dur prin care să conducă Armata. Cel care l-a numit pe Nicolae Militaru este Ion Iliescu, „emanatul” Revoluţiei.  Cei aproape 50 de generali pe care i-a strâns Militaru în jurul lui au fost aduşi în trei etape.

Aşa cum a arătat ziarul „Adevărul” în numărul de ieri, la 27 decembrie au fost rechemaţi, din rezervă, 10 generali.  La 29 decembrie, 39 de generali şi colonei, printre care şi cei rechemaţi în rândul cadrelor active, în frunte cu Militaru, au fost avansaţi, primind câte un grad pe o ierarhie superioară.

La 4 ianuarie 1990, echipa s-a întărit cu încă 13 generali şi colonei, care au fost şi ei avansaţi. Aşa că, la începutul lui 1990, cel care fusese dovedit ca spion sovietic, încă din anii ’70, se putea baza pe o echipă de 50 de generali. Cu care urma să preia Puterea şi să instituie o dictatură militară, după cum i-ar fi mărturisit Nicolae Militaru generalului Victor Atanasie Stănculescu, în prezent arestat pentru implicarea sa în represiunea de la Timişoara.

La „studii”, acompaniat de lăutari

Şcolit la Academia „Frunze” din Uniunea Sovietică, Nicolae Militaru, ca majoritatea generalilor făcuţi la „apelul bocancilor” în perioada stalinistă, nu avea liceul terminat. L-a „terminat” la „urgenţă”, cu băutură, lăutari şi voie bună.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu îi povestea istoricului Alex Mihai Stoenescu, în cartea „În sfârşit, adevărul…”: „Militaru a ajuns general fără să aibă liceul terminat. A venit din Rusia, probabil că la Moscova s-a cunoscut şi cu Iliescu, fiindcă existau întâlnirile periodice de la Ambasadă. Degeaba spun unii că erau la studii în diferite părţi ale Uniunii Sovietice. De ziua naţională, de ziua URSS, cu alte ocazii, studenţii români se întâlneau la Ambasadă şi mai trăgeau şi câte un chef împreună. Multe legături de prietenie s-au făcut acolo, pentru că era elita comunistă trimisă în URSS. Şi vă repet ceva şi o fac fără nicio reţinere: studenţii români din URSS din acea perioadă au fost racolaţi de serviciile speciale. Categoric!

Militaru a fost un tip căruia îi plăcea Armata, pentru că-l reprezenta în altă postură decât cea adevărată, de analfa­bet cules de aici de sovietici şi făcut agentul lor în România. Ştia regulamente militare foarte bine. Când s-a dat un ordin ca toate cadrele militare să-şi completeze liceul măcar, el a făcut câteva convocări la poligon la Mihai Bravu, cu cort, cu muzică, băutură şi cu profesorii la care dădea examene. Apoi a raportat: «Mi-am făcut liceul!»”.

Mircea Chelaru  general în rezervă : „Bătălia a fost în permanenţă între Nicolae Militaru şi Ion Iliescu”

Ofiţer activ la 22 decembrie 1989, Mircea Chelaru (maior pe atunci, general în rezervă – astăzi) s-a aflat în centrul evenimentelor din perioada Revoluţiei. Fost şef al Statului Major General în 2000, Mircea Chelaru era, în 1989, şef al Cercetării la Divizia 57 Blindate. Într-un interviu exclusiv acordat ziarului „Adevărul”, Chelaru (61 de ani) a povestit momentele în care generalul Militaru a primit de la Iliescu conducerea Armatei.

„Adevărul”: La un moment dat, Victor Stănculescu redă schimbarea dintre el şi generalul Militaru la conducerea Armatei, pe 23 decembrie 1989, ca pe o mişcare de balet executată de Ion Iliescu.

Mircea Chelaru: Îl ştiu foarte bine pe Stănculescu. Îl ştiu în toate ipostazele sale. Noi în Armata Română îl numeam „gentleman”. Mai aveam un aviator care făcuse războiul, Popescu Gipsi, căruia îi spuneam „Lordul”. Dar generalul Stănculescu trecea drept gentleman. Ce n-a ştiut Stănculescu atunci? Stănculescu n-a înţeles că lupta pentru putere nu ia în calcul nici valoarea omului, nici bunele sale intenţii. Lupta pentru putere între jivinele din haită se lasă cu asasinarea inclusiv a puilor din haită. A fost un naiv. Ăsta e Stănculescu. Iar el a spus că a fost o mişcare de balet. Nu, în balet există şi mişcări dure. Atenţie! A fost o mişcare de „kung-fu menuet”! Asta a făcut domnul Iliescu. A evitat lovitura lui Militaru, că era cel mai mare adversar al lui Iliescu în ideea de a pune mâna pe putere. Asta nu s-a înţeles. Că bătălia a fost în permanenţă între Militaru şi Iliescu. Iliescu l-a simţit, dar ce a făcut Iliescu în toată existenţa sa? Pe toţi adversarii i-a adus lângă el din două motive. Să-i decapaciteze evolutiv şi să-i controleze informativ.

Mai mult, Iliescu a dat acel decret prin care i-a adus lui Militaru în jur nişte oameni contestaţi la vremea respectivă.

Asta a fost de fapt strategia. Ăsta este modul extraordinar de lucru al domnului Iliescu. Şi atunci şi-a dat seama că poate conta pe Stănculescu, ca un om de onoare, dar să-l ţină pe Militaru aproape, să nu facă prostii, să nu-l piardă de sub control. Ceea ce n-a reuşit, întrucât Iliescu a produs cel mai grav act de ilegitimitate naţională. L-a acceptat tacit pe Militaru începând cu 23 decembrie. Militaru a adus generali de diferite speţe la comanda Armatei Române. Se întreabă cine a produs victimele din seara de 22 decembrie până în 28 decembrie… Comandantul cutare şi cutare, cei care, în fapt, pe ordinul de zi erau comandanţi? Nu! În realitate, toţi au fost „suprapuşi” şi li s-a luat comanda ilegal de către generalii lui Militaru, care au fost numiţi de el în funcţii.

Dar problema e că numirea oficială a fost după 27-28 decembrie!

După 28 decembrie au avut ordinele scrise. Până atunci însă, generalii lui Militaru erau la comenzile unităţilor din Capitală…

În acte, ei erau la pensie!

N-are importanţă, domnule. Noi ştim că ordinele ministrului se ascultă, inclusiv cele verbale. L-a trimis la conducerea Diviziei 1 pe domnul general Pletos. Păi, generalul Carp a spus: „Să trăiţi, am predat comanda!”. Ordinele ulterioare care s-au dat în Divizia 1, care au produs evenimentele pentru care alţii sunt chemaţi la raport în faţa Parchetului, le-a dat persoana care a fost trimisă de Militaru. El a dat ordinele din umbră fără să aibă legitimitate, s-au executat, dar ăla nu mai are nicio responsabilitate. Nimeni nu i-a căutat pe aceştia. Au venit, au dat ordine, s-au executat, au plecat. Abia din 28, când lucrurile erau clare, ei au fost numiţi. Asta înseamnă impostură şi uzurparea puterii militare a unui stat. Asta este acuzaţia pentru Militaru. Şi aşa am ajuns la începerea alterării stării revoluţionare cu aducerea lui Militaru. Păi, cum putea să fie Militaru exponent al unei noi gândiri, când el însuşi era un adept al protocronismului sovietic? 

“Lupta pentru putere între jivinele din haită se lasă cu asasinarea inclusiv a puilor.”
Mircea Chelaru
general în rezervă

„În România se practică supuşenia gratuită”

Militaru purta şi însemnele şcolilor făcute prin URSS!

Bineînţeles. El a făcut şcoala, cu toată echipa lui, în Uniunea Sovietică. Militaru s-a uitat în diagrama lui de relaţii şi a văzut pe cine cheamă. De ce toţi s-au prezentat în data de 23 decembrie, neavând ordine de activare? Un militar care ştie că nu e activ n-are cum să vină să preia comanda. Şi în scripte, ei au fost reactivaţi în 28 decembrie. E o chestiune de birocraţie sau de strategie? Că birocratic putea să dea ordinul din 23 decembrie, că începând cu data prezentului ordin se activează următorii, care preiau comenzile. Nu, s-a făcut panarama şi măcelul şi, după 28, când s-a terminat: „Hai să vă legitimez prin ordin!”. Iar pentru ce a fost – dobitocii care au fost înainte sunt de vină, că uite ce au făcut! Acum sunt chemaţi să dea cu subsemnatul cei care erau real la comandă, prin ordin de zi pe unitate. Generalii ăştia aduşi de Militaru nu erau pe ordin de zi pe unitate. Ei erau deasupra.

Cine i-a adus?

Păi cine? Militaru şi echipa. Deci toate structurile, din Informaţii, Interne, Armată, toate au avut generalii lor. Şi tot sub comanda lui Militaru. Acum înţelegeţi unde se concentra puterea acestei ţări? Şi de ce Ion Iliescu era principala piedică în calea lui Militaru de a-şi săvârşi acţiunea de lovitură de stat şi de a impune o dictatură militară?

Rămăsesem la lupta pentru putere de după fuga lui Ceauşescu, la schimbarea sistemului.

Toate epocile dispar odată cu oamenii care le-au creat. Stalinismul a dispărut odată cu cei care l-au creat, nu cu moartea lui Stalin. Ceauşismul nu a dispărut odată cu moartea lui Ceauşescu şi va dispărea, vedeţi că vorbesc la viitor, va dispărea odată cu cei care au creat, întreţinut şi susţinut ceauşismul. Ei trăiesc şi azi. Iar cei care cred că vor schimba lumea modelându-se după vremi se înşală. Lumea se schimbă numai dacă ai puterea să distorsionezi clişeul răului. Daţi-mi voie să vă spun că răul acestui neam este binele tuturor ticăloşilor care îl călăresc. Şi nu vor renunţa la privilegii decât dacă sunt smulşi de pe pielea poporului, precum căpuşele din capul câinelui. Atunci vom scăpa de lighionimea care, pe de-o parte, invocă faptul că sunt emanaţii ale Revoluţiei, iar pe de altă parte sunt producţii ale celui mai ordinar şi tern sistem dictatorial poststalinist – ceauşismul. Ăsta e verdictul meu. S-a perpetuat pentru că, în România, cam de la fanarioţi încoace, se practică supuşenia gratuită. Mai nou îi spunem gudurism. Precum câinele slăbănog, care, în loc să te muşte, în loc să te latre, se gudură. Aşa-i românul. Îl bat toţi şi el se gudură. Şi gudurismul ăsta se practică în toată societatea românească, pentru că, aşa cum am mai spus, am ratat revoluţia morală a societăţii. În filosofie se numeşte etică, în viaţa publică se numeşte naşpa. Daţi-mi voie să vă spun că poporul nostru trăieşte filosofia lui naşpa. Orice este de valoare devine naşpa.

„E tâmpit, orgolios. Îl vreau ministru!”

Ion Iliescu a ţinut întotdeauna „prostănacii“ pe lângă el

Să revenim la perioada „naşpa” care a urmat imediat după 22 decembrie.

23 decembrie 1989 ne găseşte cu Militaru pus pe post de ministru al Apărării. Este o plombă a serviciilor secrete sovietice, GRU, cu care Militaru avusese diferite contacte în diferite momente, cunoscute de către serviciile noastre secrete şi prinse în dosarul „Corbii”. Nu acuz pe nimeni care a luptat împotriva lui Ceauşescu din convingeri liberale, din convingeri de conştiinţă pronaţională, nu naţionaliste, sau chiar din devieri de comportament. Asemenea oameni, de tip Militaru, nu conspiraseră împotriva unui sistem, Militaru nu conspirase împotriva regimului şi a doctrinei comuniste. El însuşi era produsul comunismului şi al stalinismului. Militaru era unul dintre cei mai rudimentari şi barbari militari, care îşi baza comanda numai pe autoritatea distructivă, vulgară, pe rigiditate, pe intoleranţă. Numai că Ceauşescu i-a schimbat traseul în 1974, l-a dat afară. Cu o grămadă de generali care se căsătoriseră cu rusoaice. Au venit însuraţi gata, pregătiţi cu rusoaicele din linia a doua, care au şi reprezentat punctele de contact ale filierei subterane KGB din România, chiar până în ziua Revoluţiei.

Din toată povestea asta cu Revoluţia, în puşcărie au rămas Stănculescu şi Chiţac. Oameni ca Militaru, care au făcut crime pe faţă, nu au fost nici măcar degradaţi. De ce?

Pentru că Militaru beneficia de protecţia sistemului în continuitate, care va mai rezista până vor dispărea ultimii talibani. Militaru nu putea să fie condamnat de sistemul care l-a creat şi care încă avea toate prerogativele legitime la vedere sau neconforme, discrete în sistem.

Dar Iliescu nu şi-a dat seama că dinspre Militaru vin săgeţi?

Când şi-a dat Iliescu seama de treaba asta a dat ordinul de schimbare din funcţie a lui Militaru. Dar domnul Iliescu voia să-l ţină pe Militaru aproape, înţelegând în sinea sa că este atât de periculos, încât n-are voie să-l îndepărteze şi să şi-l facă adversar. Iliescu a ştiut cum să evite crearea de adversităţi majore. Toţi cei care-i erau adversari deveneau consilierii lui sau miniştri. Chiar am auzit o discuţie la un moment dat: „Îl vreau pentru că este tâmpit, este prost, este obedient, este orgolios, este arivist”. „Şi ce vreţi să faceţi cu el?”. „Vreau să-l pun ministru!”

* acest articol, publicat in colaborare cu florel manu, a fost publicat in ziarul adevarul din data de 17.03.2010.

Advertisements