Tags

, , , , , , , ,

„Adevărul” vă prezintă astăzi două cadre ale Revoluţiei de la TVR: din faţa camerelor de luat vederi şi din spatele lor. În ultima săptămână, „Adevărul“ a publicat, în cadrul serialului „Misterele Revoluţiei“, mai multe interviuri cu personaje-cheie care au capturat Televiziunea la Revoluţie.

Astăzi vă prezentăm o succesiune de cadre care demonstrează că Revoluţia de la TVR nu a fost un film de improvizaţii spontane, ci o producţie cu actori de calibru. Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Mihai Lupoi, Nicolae Militaru, Cico Dumitrescu, Ion Iliescu şi Silviu Brucan sunt numele grele care au „confiscat” Revoluţia la câteva ore după fuga cuplului dictatorial. Deşi făcând parte şi din orientări diferite, ei intră sub cupola denumirii „clanul Iliescu”. Discursurile lor televizate au în comun o idee care poate fi rezumată astfel: „Noi suntem împuterniciţii Revoluţiei!”.

Filmul începe de la regizor: Sergiu Nicolaescu

La 22 decembrie 1989, puţin după ora prânzului, prima persoană care a venit cu un discurs coerent în zarva de la Televiziune a fost Sergiu Nicolaescu. Înainte de intervenţia sa, în curtea Televiziunii, un revoluţionar pe nume Mihai Voicu, de profesie pictor de firme, luase iniţiativa să formeze un comitet revoluţionar, la fel ca la Timişoara. Între timp, în interiorul Televiziunii începea să se turneze un film al cărui scenariu fusese deja scris.

„Fac apel la întreaga populaţie a ţării, duceţi-vă în faţa Primăriilor, ocupaţi-le în mod paşnic, suntem oameni, suntem români, suntem patrioţi. Vrem să tratăm în mod loial, în mod cinstit, cu cei care conduc încă ţara. Vă vom ţine la curent”, a spus Nicolaescu, apoi a ieşit pe holul studiourilor, să-l aştepte pe Ion Iliescu.

Lupoi, un actor GRU-bit

După Sergiu Nicolaescu, în faţa camerelor de luat vederi a venit un „reprezentant al Armatei”. Era căpitanul Mihai Lupoi, fiul unui comandant de la Direcţia de Cadre a Armatei. Lupoi a declarat într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” că, înainte de Revoluţie, era prieten cu şeful spionajului militar sovietic (GRU), de la Bucureşti. După Revoluţie, Lupoi a fost ministru al Turismului, a emigrat puţin în Elveţia, iar între 2000 şi 2008 a bifat două mandate de senator.

La 22 decembrie 1989, orele 14.30, Mihai Lupoi apărea în studioul 4 al TVR, unde proclama că „nu mai există conducerea Ministerului Apărării Naţionale”. Apoi, în studioul 5 al Televiziunii a apărut Petre Roman. Acesta s-a adresat românilor din calitatea de „reprezentant al populaţiei Bucureştiului”: „Facem apel la întreg poporul, să menţină calmul şi ordinea publică pentru a permite organizarea vieţii libere şi democratice”. Ceva mai târziu, Petre Roman şi Ion Iliescu aveau să meargă la sediul MApN, declarând acolo că sunt „împuterniciţii Revoluţiei”.

Militaru, personajul horror

După alte câteva minute, în direct a intrat generalul Nicolae Militaru, agent GRU dovedit în anii 70, şi trecut în rezervă de Ceauşescu. În faţa camerelor de luat vederi, Militaru a lansat celebrul apel către conducătorii Armatei: „Opriţi măcelul!”.

După ieşirea „din direct”, Militaru a fost numit de Lupoi, tot în faţa camerelor, „noul ministru al Apărării”, deşi la acea oră vechiul spion nu era decât un general în rezervă, venit cu uniforma de la naftalină. Militaru avea să conducă Armata din 22 decembrie 1989, chiar dacă Ion Iliescu l-a numit oficial ministru al Apărării în 26 decembrie. Militaru a pus la cale masacrele de la Otopeni şi din faţa sediului MApN, în care şi-au pierdut viaţa 56 de oameni (militari în termen, luptători „antitero” şi civili).

Cico, cel mai bun actor în rol secundar

Filmul Revoluţiei continuă cu Cico Dumitrescu, cel care, conform lui Cornel Dinu, martor ocular la evenimentele din TVR în decembrie 1989, „făcea parte din minoritatea executantă a planului”. Cico a fost primul „revoluţionar” care „s-a încumetat” să rostească numele lui Ion Iliescu pe post în acea zi”. „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care-am fost coleg, să vină la Televiziune. Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm!”.

Nu după mult timp, Teodor Brateş, „amfitrionul” Revoluţiei de la TVR, îl prezenta călduros pe Ion Iliescu, sosit în grabă la Televiziune. „Avem marea bucurie de a găzdui aici, în studio, pe Ion Iliescu. Domnul Iliescu este fiul unui revoluţionar, unui patriot, el însuşi un patriot”, a spus Brateş. Chemarea lui Cico n-a rămas fără ecou. Sosit în grabă la TVR, Iliescu şi-a început primul discurs din calitatea de conducător „de facto” al Românei cu formula: „Stimaţi tovarăşi, prieteni, cetăţeni…”.

Câteva ore mai târziu avea să folosească aceeaşi formulă de la balconul Comitetului Central. Mulţimea adunată în piaţă a răspuns atunci printr-un vuiet de nemulţumire: „Nu suntem tovarăşi!”. A fost momentul în care Iliescu a simţit cum îi fuge Revoluţia din mână. „Beleaua” a fost reparată din mers de Sergiu Nicolaescu. Regizorul i-a smuls microfonul lui Iliescu şi a spus: „Sunt eu, Sergiu Nicolaescu. De acum, când vreţi să strigaţi numele cuiva, strigaţi «România!». Şi acum dau microfonul cuiva care vă va citi cele 12 puncte ale Proclamaţiei”. Regizorul a evitat să mai rostească numele Iliescu.

Brucan, scenaristul cu rol de figurant

De la Iliescu, transmisiunea directă a fost comutată imediat la Silviu Brucan, care, înainte de a prelua frâiele TVR de la etajul al 11-lea al „clădirii-turn”, a vorbit din studioul 5. Stăpân pe sine, Brucan a punctat: „Trebuie să organizăm un guvern care să asigure conducerea şi administraţia ţării până la alegerile libere pe care le va hotărî poporul nostru”. După ce călătorise la Londra, Washington şi Moscova, în perioada de dinaintea Revoluţiei, pentru Brucan, instalarea „clanului Iliescu” era o misiune pe care trebuia să o ducă la îndeplinire.

LOCURILE-CHEIE

După ce au luat cuvântul în faţa camerelor de filmat, eminenţele cenuşii ale Revoluţiei s-au retras acolo unde era bine, în sălile Comitetului Central, în birourile de la MApN sau la etajul al 11-lea al Televiziunii, pentru a pune pe hârtie viitoarele episoade din filmul Revoluţiei.

„Italia ’90”, un câştig al Revoluţiei

Privind retrospectiv, George Militaru şi-a dat seama ce a fost în decembrie 1989: „A fost un mare circ. Atunci, în ’89, chiar am crezut că e pe bune. Când au intrat primii revoluţionari am strigat: «Hoho, ce mă bucur! O să ajung să văd şi eu finala Cupei Mondiale de fotbal din Italia». Şi chiar am văzut finala aia pe viu. În 22 decembrie, oamenii simpli doreau doar să se vadă şi ei la televizor, să spună că s-au săturat de Ceauşescu. Au fost însă câţiva care au vrut să ajungă la ciolan prin intervenţiile lor. Cum a fost Mihai Lupoi, cum
au fost şi alţii”.

Revoluţia din spatele camerelor: „Un circ”

După ce am urmărit succesiunea „emanaţilor Revoluţiei” din data de 22 decembrie 1989, am stat de vorbă cu unul dintre angajaţii TVR care au trăit evenimentele de acum 20 de ani din spatele camerelor. George Militaru are 60 de ani şi lucrează de 33 de ani în Televiziunea Română. A filmat cu camere din epoca lămpilor, a montat imagini alb-negru, a trăit un cutremur şi o Revoluţie în TVR.

Acum filmează high-definition şi editează pe laptop. S-a oferit să ne fie ghid într-o incursiune prin studiourile unde s-a filmat Revoluţia. George Militaru a făcut parte din echipa TVR deplasată la mitingul ţinut de Nicolae Ceauşescu în data de 21 decembrie 1989, în faţa Comitetului Central. Apoi, din 22 decembrie până la 2 ianuarie 1990 a asigurat funcţionarea camerelor de transmisie din studioul 4 al TVR.

Studiourile Revoluţiei au ajuns ruine

Televiziunea Română e un amestec de vechi şi nou. Aparatură de ultimă generaţie, uşi metalice murdare şi grele, platouri ca nişte nave spaţiale, holuri lungi, cu pereţi îngălbeniţi de vreme. În studioul 4, acolo unde s-a scris mare parte din istoria Revoluţiei, se filmează acum producţii mărunte pentru TVR Cultural. Decorul s-a schimbat. E mai rău ca înainte. Tavanul are fisuri şi când plouă afară, plouă şi înăuntru. Aşa se face că plafonul e căptuşit cu fâşii de celofan care protejează aparatura de sute de mii de euro. La doi-trei paşi este studioul 5. În „cinci” e la fel de rău. E cât o sufragerie. Are un aer desuet. Nici lumina nu se mai aprinde bine.

Părăsim studiourile. „Sunt nişte junghiuri. Hai să plecăm de aici”, spune George Militaru, conducându-ne către celebra pasarelă care leagă studiourile de turnul Televiziunii. Militaru spune că „la Revoluţie a fost nasol”, dar povesteşte cu haz totul: „La intrarea pe pasarelă era un filtru de militari. Într-o zi am uitat parola. Era «Găeşti» dar eu am făcut o analogie în mintea mea şi am zis «frigidere». Soldatul a strigat: «Nu e bine. Culcat!». Pentru că am fost crescut pe stadioane, că sunt nebun cu Universitatea Craiova, i-am zis soldatului: «Bă, dă-te-n… !». La care el mi-a zis: «Nu. Culcat!». Nu m-am înţeles cu el, era hotărât să mă aresteze. A venit până la urmă un comandant şi m-a luat că avea nevoie de un om la butoane”.

„Graur păzea teroriştii cu coada măturii”

La etajul 11, unde în urmă cu 20 de ani Silviu Brucan şi Ion Iliescu puneau ţara la cale, sunt acum câteva birouri ale şefilor mai mici sau mai mari din TVR. Lifturile aproape că teleportează angajaţii televiziunii din înaltul turnului la intrarea spre pasarelă. „Între lifturile astea au fost prinşi în noaptea de 22 decembrie vreo trei terorişti. De pază la terorişti a stat Dadi Graur (n.r. – comentatorul sportiv Dumitru Graur). Îi păzea înarmat cu o coadă de mătură.

«Nu mişcaţi că vă dau la cap, vă nenorocesc!», striga Dadi la ei. Ăia erau cam dubioşi, e adevărat. Că nu vorbeau deloc. Îi întrebai de vorbă şi tăceau. A venit colonelul Marin Oană şi i-a luat în dimineaţa de 23 şi n-a mai ştiut nimeni de ei”, îşi aminteşte George Militaru. În 23 decembrie, cozile de mătură au fost înlocuite cu arme grele. „Au trântit un morman de mitraliere să ia cine vrea. Tatulici şi-a luat două AKM-uri din alea şi le-a fixat la curea, încrucişate. M-a făcut să-i zic: «Bă, Mihai, ai grijă să nu ţi se descarce astea în pantaloni, mă!». El a zis: «Nu bă, ia-ţi şi tu, să ai»”, spune Militaru.

În TVR, apa n-a fost otrăvită

Deşi pe postul public de televiziune se lansau zvonuri cum că apa este otrăvită, în TVR s-a băut apă de la robinet toată Revoluţia. „Ce era să bem? Nu aveam rezerve de apă minerală. Beam de la robinet fără frică”. Discuţia alunecă spre Teodor Brateş, omul care a lansat pe post zvonurile despre apa otrăvită.

„Brateş ăsta a fost cam «coclit». Ori a fost şi el manipulat de cineva, ori a primit sarcini foarte precise. Păi să citeşti bilete că apa e otrăvită… Las-o jos că măcăne!”. Cine l-a manipulat pe Brateş? E o întrebare care rămâne în aer pentru un moment. Apoi George Militaru continuă: „Brateş se cunoştea cu Iliescu. Bine de tot se cunoştea cu Iliescu şi Rodica Becleanu, care era producătoare la Telejurnal pe vremea aia”.

La capitolul diversiuni intră şi psihoza bombelor din TVR. „N-a fost nicio bombă în Televiziune. Erau toţi speriaţi de bombe. Am văzut un militar care a tras încontinuu două încărcătoare de mitralieră, până s-a înroşit ţeava. Ce să mai, pe noi, la Televiziune, Revoluţia ne-a cam prins în c… gol”, trage Militaru o concluzie.

 * acest articol, scris de cristian delcea, a fost publicat in ziarul adevarul din data de 28.03.2010

Advertisements