Tags

, , , , , , , ,

„Graba şi lenea sunt cele două mari blesteme ale fiinţei umane“ – scria Kafka în „Jurnal“, iar Kafka obişnuia să scrie adevărul. Adevărul e întotdeauna complicat şi adesea insuportabil. De aceea trebuie scris.

Nu există niciun motiv pentru care adevărul din fotbal ar fi mai puţin însemnat. Iar adevărul, complicat şi insuportabil, e că aceia nimeriţi în labirintul, în blestemul, în boala, în ţara aceasta, şi în fotbalul ei, sunt, mai ales, prea grăbiţi şi prea leneşi.

„Dodel” de la Steaua şi „Prinţul” de la Dinamo sunt doar exemplele recente şi nefericite. E plină România de tineri care vor să dea rapid câteva lovituri financiare şi apoi să se retragă în kitsch-ul unui lounge-bar central.

Fotbalul românesc, la vârf, e doar drumul cel mai scurt către următoarea bombă-sexy grăbită şi leneşă.

Excepţiile (fiind sănătoase, deci periculoase pentru publicul în curs televizat de imbecilizare) sunt evitate mediatic.

În cartierul de vest al Ploieştiului, lângă un cimitir cu nume îngrozitor, e de întâlnit un om onest şi harnic. Japonezul Seto Takayuki a ales România şi drumul cel mai greu. A urcat din „judeţ” în prima ligă conjugând verbul universal „a munci”.

Seto a învăţat singur româneşte, fără să uite japoneza, nu s-a enervat niciodată, s-a luptat cu mediocritatea talentului său şi a învins. Insuportabilul adevăr e că, aici şi acum, cei muncitori sunt condamnaţi să rămână invizibili şi atât.

* acest articol a fost publicat in ziarul adevarul din data de 01.04.2010

Advertisements