Tags

, , , , ,

Miercuri noapte m-am simit fotbalist

…Şi cum au zis băieţii aceia după ce au jucat cu Liverpool? Aţi uitat? Îmi permit să vă aduc aminte: “Azi ne-am simţit fotbalişti!”. E exact cazul meu de miercuri noapte, trăind 93 de minute meciul dintre Arsenal şi Barcelona. Fără emfază, m-am simţit fotbalist. Mai puţin corect: am simţit fotbalistic. Nu discut dacă a fost genial, căci nu despre asta e vorba. A fost fotbal! Nu era de scăpat nici o fază, nu am avut nici o clipă plată, tot ce se întîmpla era pasionant, de-o intensitate sentimentală extraordinară, dacă aceste cuvinte mai au azi vreun sens. Arsenalul era zdrobit în primele 20 de minute de către o Barcelonă în transă – viteza şi exactitatea paselor aproape irespirabile înmărmurind un public care cam ştie ce e soccerul.

Barca juca peste ce ştim din campionatul spaniol, Arsenalul părea nevolnică şi intimidată ca o echipă din Ghencea în faţa uneia din Londra. În feeria ofensivă a spaniolilor, Almunia a scos însă trei mingi de 3-0, ratate de Ibra, nu mai puţin perfect, meciul dîndu-ne dreptul să nu mai ştim ce vorbim, odată cu tabela care zicea şi ea, total aiurea, la pauză, că e 0-0… Se părea că am intrat în normal la 2-0 în minutul 60, cu un Ibra care marca, anormal, din două faze totuşi identice, mai dă-o naibii. Arsenalul părea pierdut, Wenger probabil că ştia de pe undeva că tocmai cînd totul e pierdut se mai poate face ceva (vă spun altă dată cine a stabilit asta…) şi-l trimitea pe Walcott în uralele unui stadion căruia nu-i păsa de 0-2. Ei şi? Ei bine, Walcott face 1-2, adică Barca poate s-o şi încaseze.

Şi dacă o încasează, ce-i? La 2-1 nu se califica? Barca era într-o zi cînd nu se prea agrează asemenea idei şi urmează, după cum am simţit ca fotbalist, faza cea mare: Messi, genialul, scapă pe stînga, cu om în spate, accelerează cumplit, intră în careu, 3-1 e scris, dar Almunia, nu mai puţin genial, blochează şi nu va fi 3-1. Va fi 2-2, după un penalty care nu a fost, o zic ca unul care zile şi nopţi nu discută decît despre faulturi şi henţuri, după ce s-a rupt Fabregas şi Puyol a fost eliminat, ca la urmă toţi să se îmbrăţişeze de parcă se ştiau de-o viaţă, viaţa aceea de fotbalişti, cărora nu trebuie să le mai spui că fotbalul e nedrept. Ei şi? El nu a fost inventat ca să aducă dreptatea pe pămînt. Ci altceva.

De aceea, vă mai rog să nu uitaţi ce meci bun – pe un teren cît se poate de rău – a fost la noi, în ograda şi mlaştina noastră, Urziceni-Dinamo.

* acest articol, scris de radu cosasu, a fost publicat in gazeta sporturilor din data de 01.04.2010

Advertisements