Tags

, , , , , , ,

Mihail Montanu îi numeşte pe cei care au hotărât moartea dictatorilor: generalul Militaru, Silviu Brucan şi Voican Voiculescu. În ultima parte a interviului, Mihail Montanu povesteşte despre o presupusă tentativă de asasinare a lui Ion Iliescu, despre cum a vrut să-i lase pe dictatori în viaţă, cu condiţia să trăiască în Ferentari, într-o garsonieră, despre cum i-a trecut prin gând să înhaţe întreaga putere din România, mai ales că se afla la Ministerul Apărării Naţionale, „la butoane”.

Odată planul mărturisit lui Victor Atanasie Stănculescu, acesta l-ar fi „turnat” lui Ion Iliescu şi s-a ales praful de „dictatura militară, cu conducere civilă, adică eu”, pe care o visa Mihail Montanu. Din Spitalul-Penitenciar Jilava, Stănculescu îl evocă pe cel care a fost lăsat, pe 22 decembrie, ca reprezentant al FSN la MApN cu o notă de simpatie: „E băiat bun”. O notă de simpatie peste care trage o tuşă ironică: „Ce a făcut el cât a stat pe la minister? Ce să facă? N-a făcut nimic”.
„Adevărul”: În perioada cât aţi fost la MApN, aţi conştientizat ce putere aveaţi?

Mihail Montanu: Domnule, am conştientizat un pic în momentul în care pe 24, seara, deci după episodul USLA, stând de vorbă cu Stănculescu, am zis: „Ce se întâmplă nu preae în regulă. Am scăpat de Escu 1, vine Escu 2, am scăpat de linia 1, vine linia 2, vin falangele răsăritene!”. Eu nu ştiam pe vremea aceea că şi el era o falangă de nu ştiu ce orientare. Zic: „Bă, n-ar fi bine, noi, cei care suntem cu butoanele în mână, să facem doi ani de zile o dictatură militară, cu o conducere civilă, adică eu, să pregătim Constituţia, să pregătim cadrul legal privind înfiinţarea partidelor, să modernizăm economia…”. Şi Stănculescu mă dă pe goarnă la Iliescu! El, ca militar, nu avea marjă de manevră decât în măsura în care primea ordin. Eu, ca civil, puteam să gândesc orice. Deci, el era închistat între canoane militare. Până în 25, noi am fost, cu adevărat, la butoane. Pe Militaru, dacă voiam să-l împuşc atunci, îl împuşcam. Şi pe toţi KGB-iştii ăştia care erau printre noi. Am avut puterea asta să-i împuşc pe toţi, şi nu i-am împuşcat.

Vă pare rău?

Îmi pare rău că nu îmi ajung banii să-mi ţin copiii la studii în străinătate. Ăla mare face masterul la Viena, cel mic a intrat acum la facultate, la Londra. Poate o să rămân, măcar, în cărţile de istorie.

Domnule Montanu, a fost Revoluţie, lovitură de stat, ce a fost?

 

Sunt mai multe lucruri. Ca urmare aunor acorduri internaţionale, s-a hotărât debarcarea lui Nicolae Ceauşescu. Prima metodă: vorba bună, a se vedea Gorbaciov, când a venit pe aici. A doua metodă: anturajul imediat să încerce să-l convingă. A treia metodă: să-l arestăm. N-a ţinut, fiindcă n-a vrut Milea. A patra metodă: o chestiune de forţă, greu de făcut în mijlocul Europei. Şi atunci s-au gândit să aciduleze populaţia. Dar populaţia a scăpat de sub control şi s-a transformat totul în Revoluţie. Era nevoie de o scânteie. Şi fenomenul Revoluţiei s-a întrepătruns, prin mecanisme superunse şi pregătite, cu echipa care trebuia să preia puterea. Ăştia s-au speriat, că marea masă e greu de controlat şi nu mai aveau control pe Securitate. Şi atunci au recurs la ideea terorismului. Din nefericire, ăştia, cunoscând mecanismele puterii, au pus mâna pe butoane de tot. Revoluţia s-a diluat şi băieţii au luat puterea. Dar Revoluţie a fost, că n-au ieşit sute de mii de oameni aiurea. Altceva: în momentul când, în februarie, sub presiunea străzii, s-a format Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională şi s-au creat premisele vieţii pluripartidiste în România, Iliescu s-a speriat. A vrut să facă ordine în ţară şi să reinstaleze puterea Partidului Unic. Asta a fost ideea mineriadei din iunie ’90.

“Revoluţie a fost, că n-au ieşit sute de mii de oameni aiurea.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Despre aşa-zisa tentativă de ucidere a lui Iliescu


În stenogramele Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 e consemnat momentul în care descrieţi o tentativă de asasinat împotriva lui Ion Iliescu!

Da, în noaptea de 23 spre 24, Iliescu a venit târziu la MApN şi a dat să se culce în cabinetul lui Milea. Pe scaun, în faţa uşii, era Mihai Ispas, „dulapul cu părul creţ”. Dormea ca boul pe coadă. Şi avea un toc cu un pistol în el. Uşa dintre cabinetul ministrului şi culoar era deschisă. În cabinet era întuneric. Eu moţăiam. În dreapta mea era Dan Stuparu. Şi la un moment dat zice: „Şefu’, s-a oprit unu’ acolo şi-i ia pistolul creţului”. Fac ochii mari, aveam şi eu un pistol Carpaţi. Glonţ pe ţeavă. Ăla deschide uşa. Norocul nostru că a avut un moment de ezitare. N-a ştiut unde e patul. Răstimp în care eu am avut timp să ajung şi i-am pus pistolul în ceafă. Îl scol pe Ispas. Ăla, atacatorul, ca să se apere: „A fost o glumă, am vrut să mă joc”. Chem soldaţii: „Luaţi-l!”. Dimineaţă vin soldaţii la mine şi spun: „Nu e nimeni la beci”. Lucraseră profesionist. Băiatu’ era Ion Babonea.

Am vorbit cu Babonea, am publicat un interviu cu dumnealui, înainte de Revelion. Nu recunoaşte nimic. Spune că sunteţi „băiat bun, dar complet bolnav la cap”.

Ce să mai zică şi ăsta?!

“În noaptea de 23 spre 24, Iliescu a venit târziu la MApN şi a dat să se culce în cabinetul lui Milea. Pe scaun, în faţa uşii, era Mihai Ispas, «dulapul cu părul creţ». Dormea ca boul pe coadă.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Montanu doboară mitul „eroul Milea”

„În noaptea de 22 spre 23 decembrie am stat de vorbă cu Iulian Vlad. Şi el mi-a spus: «Pe data de 21, la ora 13.00, am dat ordin ca tot armamentul să se sigileze, să nu iasă niciun ofiţer din unitate!». El, când a venit Ceauşescu din Iran, i-a propus lui Vasile Milea să-l aresteze pe Ceauşescu. Şi Milea n-a vrut. Şi altceva, foarte interesant – în data de 23 vine cineva la mine şi spune: «Şefu’, vă dau o veste proastă: am primit ordin să arestăm toţi civilii din MApN!». Urma să ne strângem toţi acolo. Deci, probabil, ordinul a fost dat în sensul: când se adună ăştia acolo, băgaţi-i la beci! Ce facem? Guşă era în CC. Mi s-a părut puţin forţat. Oricum, îl chem pe Stănculescu şi îi spun: «Întăreşte pe aici, să nu se întâmple ceva, că primul eşti tu, îţi pun gâtul în ghips!». Eu deja mă împrietenisem cu vreo doi din ăştia galonaţi. Că la galonatu’ de tip ceauşist îi lipsea unul care să dea ordine, adică eu. Eram la «per tu» cu toţi. Eram mare!”

Cum au ratat dictatorii o garsonieră confort 2 în cartierul Ferentari

Despre Târgovişte ce ne spuneţi?

Nu am fost martor la discuţiile propriu-zise de pregătire a execuţiei.

Dar ca reprezentant al lui Iliescu, lăsat acolo, nu vi se raportau discuţiile?

În momentul când Ceauşescu a fost dus la unitatea aia militară de la Târgovişte, desigur că noi am fost informaţi. Ordinele au fost să fie păzită, astfel încât să nu existe tentative de intervenţie. Desigur că, ulterior, la 23, spre seară, a fost o  discuţie mai restrânsă. O parte a avut loc în sala de şedinţe, o parte a avut loc în closet. Eu n-am fost parte la closet. În cealaltă am fost parte, unde se propunea judecarea şi împuşcarea lui Ceauşescu. Zic: „Domnule, dar n-ar fi mai bine să-l mutăm undeva, în Ferentari, într-o garsonieră confort 2, să facă şi el pipi pe culoar şi să se încălzească la bec?”. Brucan a sărit peste mine: „Ce ştii, mă, tu ?” Eu am fost singurul care a dat sugestia să mai trăiască: „Lăsaţi-l, mă, să vadă şi el cum a trăit poporul”.

În WC-ul acela, „al lui Milea” (n.r. – Vasile Milea a fost ultimul ministru comunist al Apărării), cum a rămas în istorie, cine intra?

Deci a fost discuţia de principiu, după care concluziile le-au tras lăsând duşul deschis, chiuveta, tot. Intrau în WC în grupuri de câte doi. Cred că să-l omoare au hotărât Militaru, Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Iliescu o fi aprobat fără să fie explicit, aşa, în stilul lui. A mai fost implicat şi Virgil Măgureanu, băgaţi-l şi pe el pe listă! Eu – nu!

“Cred că să-l omoare au hotărât Militaru, Brucan şi Gelu VoicanVoiculescu.”
Mihail Montanu
revoluţionar

Cine a discutat despre execuţie

 

Ion Iliescu
Silviu Brucan
Dumitru Mazilu
Petre Roman
Mihail Montanu
Sergiu Nicolaescu
Mihai Ispas
Dan Marţian
Gelu Voican Voiculescu
Nicolae Militaru
Victor Atanasie Stănculescu

Cine sunt, potrivit lui Montanu, cei care  au decis execuţia

 

Gelu Voican Voiculescu
Nicolae Militaru
Silviu Brucan
Ion Iliescu

Advertisements