Tags

, ,

● Usturoiul, dacă îl mănânci zilnic, e un medicament, iar ca medicament ajunge să consumi doar un căţel de usturoi. Cititul zilnic e ca usturoiul, ajunge o pagină pe zi. Deşi ce spun mai departe pare o eroare în gândire, faptul că milioanele de locuitori ai metropolelor occidentale citesc zilnic în medie şapte minute e chiar dovada că atât trebuie să citească. Şapte minute, adică o pagină de carte. Sau câteva titluri şi subtitluri de ziare şi o ştire, două. S-ar zice că greşesc din nou, însă depinde ce citeşti. O pagină de lectură proastă în fiecare zi intoxică mintea, o face dependentă de fleacuri. Îndemnul pentru copii ar fi: nu citiţi mult, citiţi bine, citiţi numai ce-i cu adevărat durabil. Când încep să parcurgă Biblia sistematic, evreii citesc un rând ori un paragraf şi-l discută o zi şi uneori mai multe zile. Ca să-l pătrundă, să le formeze gândirea, să trăiască într-o relaţie definitivă cu adevărurile celor citite.

Se tipăresc nenumărate culegeri de ziceri înţelepte, proverbe, cugetări celebre, paradoxuri. Dacă, în primii ani de şcoală, copiii noştri ar avea la îndemână o selecţie de astfel de texte cardinale şi ar comenta, împreună cu învăţătorii, unul pe zi, li s-ar desţeleni mintea, ar descoperi plăcerea gândirii. Latinii ziceau: nu mult, ci conţinător (sed multum). Obezitatea nu-i doar o chestiune a trupului. Şcoala îngraşă memoria în loc s-o ascută, să o antreneze armonios. În antichitatea greacă şi romană, unde cărţile nu se prăvăleau ca azi peste lume, esenţa învăţatului stătea în comentariile la idei şi teme.

●  Cea mai complexă motivaţie de a continua să lucrez, să scriu, cu toate că în jurul meu se înmulţesc descurajările, dovezile de inutilitate, de sfârşit de bal, am primit-o destul de târziu, dar încă în timp util, dintr-o zicere milenară din China: “Nimic nu a existat înainte de a fi făcut”. Omul de rând ajunge arareori la cauza lucrurilor, fiindcă se referă numai la prezent. Au bani să-i întoarcă cu lopata, spune săracul despre oamenii foarte avuţi. Semnificativ însă la aceşti oameni foarte bogaţi nu e că au mulţi bani, ci că i-au făcut. Nici când par să vină de la sine şi de peste tot, banii nu vin. Ei sunt făcuţi să vină. N-au existat înainte de a fi făcuţi. Citesc cu mare folos o revistă despre viaţa afacerilor – Money – şi la fiecare poveste despre o reuşită majoră aceasta mă face şi mai rezervat când e să discut situaţia “averilor nesimţite”. Simţite sau nesimţite, averile acestea n-au existat înainte de a fi făcute. La finele oricărui articol, extrem de stimulator încă de la primele rânduri, mă simt pus la punct. Eu n-aş putea să fac tot ce au făcut subiecţii articolelor din Money, n-am îndemnul lor sufletesc spre a face bani, n-am rezistenţa lor la primejdii şi căderi, nu sunt născut pentru asta. Lista plăcerilor pe care oamenii care mânuiesc mulţi bani o au din muntele lor de bani e mult mai scurtă decât lista grijilor, îndoielilor, deciziilor riscante şi a nopţilor nedormite. Ce ştim noi despre facerea banilor, ştim de la familiile oamenilor care fac bani. Confundăm risipirea, “spartul” banilor, dezmăţul din familiile şi anturajele oamenilor cu bani cu muncitul banilor.

* acest articol, scris de tudor octavian, a fost publicat in ziarul jurnalul national din data de 06.04.2010
Advertisements