Tags

,

Coordonatorul lotului olimpic de matematică, Radu Gologan, 58 de ani, vorbeşte despre starea confuză în care se află educaţia din România. Într-un interviu acordat ziarului “Adevărul“, matematicianul Radu Gologan spune că prin greve profesorii nu fac altceva decât să lovească în sistem. 

Profesor la Universitatea “Politehnica” din Bucureşti, Radu Gologan avertizează că schimbările din legea educaţiei pot genera dereglări dacă nu sunt făcute în timp.

La ce ar trebui să fim atenţi când judecăm proiectul legii educaţiei?

Dacă ne apucăm să fa­­­­cem schimbările aşa cum vrea politicul – adică mâine – , e grav. De exemplu, reducerea liceului de la patru la trei clase înseamnă o reîmpărţire, probleme sociale, probleme pentru profesori. O astfel de modificare trebuie făcută în timp şi este necesar minimum un ciclu de învăţământ pentru ca lucrurile să nu comporte dereglări.

Aţi găsit o explicaţie pentru „graba” politicienilor?

Într-un fel, această gra­­bă e normală. E ca şi cum te apuci să construieşti o casă: îţi doreşti să te muţi cât mai curând. Doar că, uneori, uiţi că ai făcut instalaţiile repede şi te trezeşti că începe să curgă apă.

Eliminarea politicului din învăţământ vi se pare o soluţie realizabilă?

Ca să devină realizabilă, e nevoie de timp şi de stabilitatea sistemului. Ce e limpede e că acest proiect de lege va provoca discuţii în special în sfera politicului. Iar influenţa politicului în sindicate există – trebuie să recunoaştem – şi, atunci, de la o idee bună, putem ajunge la o dereglare a sistemului, cum se întâmplă în prezent.

Poate voi supăra sindicatele, dar există un jurământ nescris pe care un profesor îl face, echivalent jurământului lui Hipocrate în medicină – se numeşte menirea de dascăl. Când ai ales să fii profesor, eşti ca un pilot care ştie oricând că poate să cadă. Ca profesor, îţi asumi şi riscul unor perioade mai proaste de salarizare. Nu poţi să spui: profesorii se vor duce la şcoală, dar nu vor mai preda. Adică ce vor face?!

E legitim ca profesorii să iasă în stradă?

E greu de spus. Pe de o parte, nu sunt îndreptăţit să mă plâng, fiindcă profesorii universitari au un salariu decent în comparaţie cu ceilalţi. Pe de alta, cunosc mulţi profesori de liceu care nu au chiar salarii de mizerie. Cei care suferă cel mai mult sunt cei tineri, netitulari. Aici trebuie umblat.

Dar, de multe ori protestele vin de la profesorii cu salarii peste medie, ei le organizează. Sistemul de învăţământ e ca un om căzut la pământ pe care noi continuăm să-l lovim. Putem face grevă şi cere drepturi băneşti în momentul în care bugetul dispune de bani şi, să presupunem, vrea să-i dea la Armată sau la Ministerul de Interne. Atunci, ca profesor, ceri să fie împărţiţi altfel.

Aveţi ceva de reproşat sistemului?

Sistemului nu, ci diverselor categorii de oameni – n-aş vrea să le spun politici. Oameni care s-au perindat prin diverse locuri. Le-aş reproşa lipsa de competenţă şi de cultură. Şi nu mă refer la cea politică, ci la cultura generală. Un om care are un grad de cultură ridicat îşi înţelege limitele şi nu poate ajunge dictator, nu poate emite aberaţii politice. Tendinţa animalică a oricărui om este de a domina. A-ţi înfrâna această tendinţă ţine de cultură.

Aţi participat vreodată la vreo grevă?

Nu, când au fost greve mi-am văzut de treabă.

Care dintre proiectele de lege a educaţiei propuse până acum vi se pare cel mai bun?

Nicio reformă n-a avut consistenţă şi n-a fost dusă până la capăt. Cert e că nu mai putem face experimente. Schimbarea care se petrece acum ar trebui lăsată să funcţioneze un număr de ani şi abia apoi să tragem concluziile. Nicio schimbare nu este dăunătoare dacă e lăsată să funcţioneze măcar 10 ani. S-a tot vorbit despre modelul filandez.

Or, finlandezii au început o reformă în urmă cu 25 de ani şi, iniţial, lumea a râs de ei: că simplifică prea mult învăţământul, că dau prea multă libertate şcolilor, că elevii ajung în clasa a IV-a şi abia ştiu să completeze nişte tabele. În momentul de faţă, şcolile lor scot cei mai buni ingineri în IT.

Dacă ar trebui să faceţi o demonstraţie care să arate hibele din sistemul de învăţământ, de la ce aţi porni?

Principala hibă se găseşte în grădina noastră, a profesorilor. Din păcate. Dar n-am fost nici ajutaţi, nici îndrumaţi. Suntem ca o turmă de 200 mii de cadre didactice care nu prea mai cred în misiunea lor şi care nu prea au fost lăsaţi să se perfecţioneze. Iar tinerii din universităţi nu simt o chemare pentru munca în învăţământ. Înţeleg greşit menirea de dascăl, iar statul nu o susţine, nu-i face reclamă.

Cine este Radu Gologan

În 1970, Radu Gologan a fost olimpic internaţional la matematică. În prezent este profesor de matematică la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnică din Bucureşti şi preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice. Este doctorand în matematică, cercetător principal I la Institutul de Matematică al Academiei Române şi, din 2002, coordonează olimpiadele naţionale de matematică şi este membru în comisiile de jurizare internaţionale.

Schimbare

Nicio reformă dintre cele începute până acum de miniştrii care s-au perindat prin fotoliul ministerial n-a avut consistenţă şi n-a fost dusă până la capăt. Profesorul Gologan spune că nu mai e timp pentru experimente şi că schimbarea care se petrece acum ar trebui lăsată să funcţioneze măcar 10 ani.

50.000 de dolari pe an, salariul unui profesor debutant în SUA

La ce ne foloseşte matematica în viaţa de zi cu zi?

Radu Gologan spune că nu mai e timp pentru experimente în educaţie  Foto: Marian Iliescu

Să luăm un singur exemplu. Aveţi un depozit la bancă şi o dobândă de 7% pe an, dobândă calculată continuu. Vreţi să ştiţi în cât timp vi se va dubla suma.

Metoda de calculare se numeşte “regula lui 70”: împarţiţi 70 la 7 şi vă dă 10. Cu o aproximaţie foarte bună, asta înseamnă că suma vi se va dubla în 10 ani. În esenţă, această regulă se bazează pe o ecuaţie diferenţială. 7 este aproximare pentru 69, care este 10 înmulţit cu logaritm de 2.

E o regulă a dobânzii cumulate care se poate demonstra relativ uşor, un copil de clasa a-X-a ar trebui să înţeleagă demonstraţia. Interesant e că eu am învăţat această regulă abia când am predat în America. Apărea în manual şi era prima aplicaţie cu logaritmi. Şi o stiu toţi americanii, chiar dacă nu le-a plăcut matematica.
 

Motivaţi olimpici pentru performanţă. Cum i-aţi motiva pe cei de la guvernare?

Credeţi că au timp să asculte? Cei care ne guvernează par debusolaţi. Nu vreau să-i acuz de nimic, e clar că mulţi dintre ei sunt bine intenţionanţi, dar sunt depăşiţi de situaţie. Dar n-avem încă o clasă politică dintr-o şcoală politică de tradiţie. Şi nu scârţâie doar sistemul de învăţământ, ci şi cel politic, economic sau juridic.

Asta ca să nu mă refer la profesorii din facultăţile unde ar trebui să se producă oameni specializaţi în ştiinţele politice: mulţi dintre ei sunt din clasa veche, cea cu ştiinţa materialist-dialectică. Iar unii chiar conduc aceste universităţi.

Aţi putea estima de câte ori e mai mare leafa unuia dintre foştii elevi, olimpici, care lucrează acum în străinătate faţă de a dumneavoastră, în ţară?

E o chestiune relativă. De exemplu, cât am fost profesor itinerant în Statele Unite, salariul pe un semestru a fost 25.000 de dolari. Salariul unui profesor debutant acolo este de 50.000 de dolari pe an. Iar un profesor redutabil are în jur de 100.000 de dolari. În Franţa, salariul e chiar mai mare.

Şi în România?

Vă pot spune cât iau, pe lună: 4.100 de lei în mână. Dar sunt doar de zece ani profesor la Univeristatea Politehnică – şi nu primesc un spor de vechime de 20%.

2010 – anul matematicii

Societatea de Ştiinţe Matematice derulează un program – „2010, anul matematicii în şcoala românească” – prin care vrea să schimbe mentalitatea despre rolul matematicii în educaţia şcolară. Cum spunea şi Grigore Moisil: Tot ce e gândire corectă este matematică. În acest program am făcut o serie de interviuri cu personalităţi, printre care şi Mircea Diaconu. Conştient de salariile proaste din învăţământ, el îşi aduce aminte de o vorbă din vechime: „Dacă ei ne plătesc prost, măcar noi să ne facem treaba bine.”

Problemele educaţiei, văzute de profesori

„Dacă n-ai profesori buni, nu mai contează nicio reformă!”

„Profesia de dascăl nu mai reprezintă o opţiune pentru tineri şi acesta e un lucru grav. Mă uit la noi în şcoală. De vreo 10 ani n-am mai auzit de niciun elev care să spună că vrea o carieră în învăţământ. Dacă n-ai profesori buni, nu mai contează nicio reformă! Nu mai contează nici calitatea manualelor şi nici curricula dacă nu ai cu cine să pui în practică aceste lucruri. Dacă vrei să creşti standardele învăţământului trebuie să dai salarii. Nu foarte mari. Dar trebuie să poţi trăi decent cu un salariu de profesor”.

Profesori buni înseamnă salarii decente

În opinia profesoarei, orice discuţie despre calitatea învăţământului ajunge la salarizarea personalului didactic: profesori buni înseamnă salarii decente, adică mult peste ce li se oferă acum. „Dacă vor calitate, să-i plătească! Eu am 26 de ani de vechime şi un salariu de 1.800 de lei, plus gradaţia de merit”, spune Cazacu. completând: „Rezultatele se obţin cu oameni relaxaţi, care nu jinduiesc după cărţile de specialitate din vitrine”, mai adaugă profesoara.

Comunitatea trebuie implicată mai mult

În opinia sa, şcoala ar trebui asumată mai mult de către comunitate: „Este necesar un cadru legislativ care să permită părinţilor să se implice mai mult. Legea lui Funeriu încearcă asta, într-o oarecare măsură”, spune Ciprian Ciucu. Şi ar mai trebui schimbate unele manuale, în special cele de chimie, fizică şi biologie, care arată exact ca acum 30 de ani, deşi aceste domenii şi modul lor de predare au evoluat fantastic în Occident.

Banii din sistem, cheltuiţi ineficient

Vasile Dilimoţ, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”

Dilimoţ ar fi tentat să spună că principala problemă a sistemului este subfinanţarea. Însă a auzit atâtea lucruri, încât ştie că bani au intrat în învăţământul românesc, dar au fost cheltuiţi ineficient. De exemplu, cunoaşte cazuri de şcoli care au achiziţionat computere la preţuri cel puţin duble faţă de cele reale. Aşa încât, trebuie nuanţat atunci când se vorbeşte de subfinanţare. „S-au dat bani cu nemiluita, dar s-au folosit aiurea”, spune Vasile Dilimoţ. Salariile profesorilor ar fi o a doua problemă, fiindcă ele sunt nemotivante şi, din cauza asta, în sistem ajung să intre cei care nu-şi găsesc o carieră mai profitabilă.

* acest articol, scris de ana-maria onisei, a fost publicat in ziarul adevarul din data de 06.04.2010

Advertisements