Tags

, , , ,

Pe Nicu Ceauşescu l-a prins Revoluţia în stare de ebrietate. Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, a cedat nervos. Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului Sibiu, am separat începutul Revoluţiei de războiul Armată – Miliţie şi psihoza teroristă.

Prima parte a Revoluţiei sibiene, pe care o prezentăm cronologic în ediţia de astăzi, are câteva momente-cheie: avionul în care au venit de la Bucureşti 27 de bărbaţi neidentificaţi, primii morţi ai Revoluţiei şi sinuciderea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale până în 22 decembrie 1989.

A fost picătura care a umplut paharul duşmăniei dintre Armată şi instituţiile Ministerului de Interne: Miliţia şi Securitatea. Două puncte de foc ale oraşului Sibiu, care, ca o tristă fatalitate, erau (şi încă mai sunt şi azi) aşezate faţă în faţă, despărţite de o străduţă îngustă.

17 decembrie 1989

Ora 12.00: Nicu Ceauşescu, fiul dictatorilor şi prim-secretar al Consiliului Judeţean de partid din Sibiu, plănuieşte să iasă la vânătoare împreună cu câţiva prieteni sibieni. Ajunşi lângă o pădure din apropierea oraşului, Nicu şi amicii săi încep să mănânce şi să consume băuturi alcoolice.

Ora 14.00: Ameţit, Nicu Ceauşescu adoarme în maşină. Se trezeşte două ore mai târziu şi anulează vânătoarea.

Ora 16.45: Nicu primeşte un telefon de la Bucureşti prin care este anunţat că trebuie să meargă la sediul Comitetului Judeţean de Partid, pentru a lua parte la o teleconferinţă convocată de Nicolae Ceauşescu.

Ora 17.00: Începe teleconferinţa. Nicolae Ceauşescu vorbeşte despre incidentele petrecute la Timişoara în 16 şi 17 decembrie. Aflat încă în stare de ebrietate, Nicu Ceauşescu se adresează şefilor de la Miliţie, Securitate şi Armată cu imperativul: „Suntem în stare de război, nu de necesitate! Dacă se întâmplă şi la noi ca la Timişoara, trageţi fără somaţie!”.

18 decembrie 1989
Prin Sibiu încep să circule manifeste făcute de Mircea Bozan, fost deţinut politic. Acestea fac apel la spiritul de solidaritate cu oraşul Timişoara.

19 decembrie 1989
Theodor Petrişor, şeful Securităţii din Sibiu, află că localnicii ar putea ieşi în stradă la 21 decembrie. Vestea ajunge la urechile lui Nicu Ceauşescu, care încearcă să „amorţească” populaţia Sibiului cerând suplimentarea rezervelor de carne şi de fructe la magazinele alimentare. Vestea că la Sibiu ar putea începe revoltele populare ajunge în sferele de putere de la Bucureşti.

20 decembrie 1989
Ora 19.00: Nicolae Ceauşescu condamnă la Televiziune tulburările de la Timişoara.

Ora 19.10: Pe Aeroportul din Sibiu soseşte de la Bucureşti un avion de pasageri de tip ROMBAC, deşi cursa obişnuită Bucureşti-Sibiu era efectuată cu o aeronavă mică. Avionul ROMBAC a fost trimis la Sibiu pentru că a existat un surplus de călători în acea zi. 27 de bărbaţi (unii dintre ei vorbitori de limba engleză!) au fost urcaţi în avion înaintea celorlalţi pasageri. Toţi purtau pe genunchi genţi de mari dimensiuni. La aterizare au fost preluaţi de un camion al Armatei.

Crime cu sute de martori şi niciun vinovat

Răsfăţat de mama sa, Elena, „prinţişorul“ Nicu căzuse în patima alcoolului şi în mania partidelor de vânătoare Foto: Agerpres

21 decembrie 1989
Ora 8.00: Nicu Ceauşescu ia pulsul oraşului şi vede grupuri de muncitori îndreptându-se din zona industrială spre centru. Iulian Rotariu, şeful Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, primeşte ordin de la Nicu Ceauşescu să scoată în stradă echipajul de intervenţie «Scutul».

Ora 8.30: Muncitorii răsculaţi strigă „Jos Ceauşescu” şi cântă „Deşteaptă-te române” în faţa magazinului „Dumbrava”. Miliţienii arestează 20 oameni din mai multe puncte-fierbinţi ale oraşului. Toţi sunt duşi cu maşini ARO în arestul Miliţiei. Pe drum sunt bătuţi cu pumnii, dar şi cu picioarele.

Ora 9.00: Mişcările de protest ale muncitorilor se mută în Piaţa Republicii (n.r. – Piaţa Mare).

Ora 9.30: Nicu Silvestru, şeful Miliţiei Sibiu, retrage „Scutul”. Sarcina represiunii se mută în tabăra Armatei. Acţiunile oamenilor muncii iau amploare. În Piaţa Republicii, un ARO al Miliţiei fusese răsturnat şi incendiat.

Ora 10.05: Nicu Ceauşescu îi cere lui Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, să trimită efective militare în Piaţa Republicii.

Ora 10.15: Nicu Ceauşescu află că sunt lunetişti în podurile caselor din Piaţa Republicii. Îl sună pe Iulian Rotariu: „Cine sunt lunetiştii din Piată?”. „Nu sunt ai mei”, răspunde Rotariu. Îi adresează aceeaşi întrebare şi lui Aurel Dragomir. Acesta nu spune nimic. Dragomir a pretins ulterior că el fusese cel care-l anunţase pe Nicu Ceauşescu cu privire la existenţa unor oameni în poduri, dar că nu ştia cine sunt aceştia.

Ora 10.20: Vasile Milea, ministrul Apărării, află că Sibiul merge pe urmele Timişoarei şi îl sună pe Aurel Dragomir, spunându-i: „Faci apel la baionetă, la bocanc, dar nu tragi în oameni!”. Totuşi, Milea ordonase foc în cazul în care erau atacate comandamentul şi depozitele de carburanţi şi muniţie. Locotenent-colonelul Milan Irimescu este trimis în Piaţa Republicii alături de o subunitate de 110 militari. Irimescu era omul numărul doi în ierarhia garnizoanei Sibiu.

Ora 10.30: Rafală de avertisment în Piaţa Republicii. 110 militari trag în aer câteva sute de gloanţe. După încetarea focului, ofiţerul Cristian Teodorescu strigă: „Nu vă atingeţi de noi, că nu tragem în voi!”. Lumea începe să strige „Armata e cu noi!”. Manifestanţii constată că a fost omorât un om şi că au fost răniţi alţi cinci. Unul dintre răniţi a murit în aceeaşi zi, la spital.

Căpitanul Cristian Teodorescu, de la subunitatea care a acţionat în Piaţa Republicii, a raportat că cei împuşcaţi mortal erau la 100 de metri de cei care au tras salva de avertisment. Teodorescu afirma, într-un articol de presă din 1990, că în jurul celor loviţi de gloanţe mai erau oameni, că ofiţerii se aflau în faţa subunităţii, iar dacă militarii ar fi tras în plan orizontal şi-ar fi putut omorî superiorii.

Muncitorul Puiu Fesan, martor ocular la acel eveniment, susţine că gloanţele au pornit de lângă subunitatea de militari de la UM 01512, unde se aflau câţiva bărbaţi trecuţi de prima tinereţe dar îmbrăcaţi în haine de simpli soldaţi. Ovidiu Boţocan şi Sorin Timariu, doi dintre răniţi, aveau să declare la procesul lui Nicu Ceauşescu că au fost doborâţi de gloanţe trase dinspre acoperişul fostei cofetării Perla, aflată în altă direcţie decât unitatea de militari care a executat foc de avertisment.

Ora 12.00: Sunt eliberate cele 20 de persoane arestate în intervalul 8.30 – 9.30 de echipajul de intervenţie «Scutul».

Ora 12.15: În Piaţa Republicii intră trupe de la Miliţie şi Pompieri. Mulţimea este dispersată cu tunuri de apă şi grenade lacrimogene. Manifestanţii se îndreaptă spre Comitetul Judeţean. Porţile fabricilor din oraş se deschid şi mii de oameni se alătură demonstranţilor.
Ora 16.00: Grupuri de revoluţionari strigă „Jos Ceauşescu” în fata „Judeţenei” de partid. Din biroul său, Nicu Ceauşescu urmăreşte mulţimea. Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, care era convocat de Nicu pentru teleconferinţă îşi aminteşte: „Nicu repeta mereu: «Îşi fac numărul şi pleacă. O să le treacă»”. După terminarea teleconferinţei, Dragomir se întoarce la Unitatea Militară 01512 şi vede pe strada care desparte Miliţia şi Securitatea de garnizoană manifestanţi care vandalizau maşinile miliţienilor.

Ora 19.00: Mii de oameni vin în faţa Miliţiei cerând eliberarea celor reţinuţi de dimineaţă. Se conving că nu mai era nimeni reţinut, dar violenţele nu încetează. Pătrund în curtea Miliţiei. Oamenii legii ripostează cu lacrimogene, apoi deschid focul. Vasile Popa, colonel de Miliţie, declara în 1990 că s-a tras „mai întâi de avertisment, apoi la picioare”. Se înregistrează totuşi doi morţi şi mai mulţi răniţi. Aurel Dragomir se urcă pe un TAB şi lansează o invitaţie la calm. Maşinile vandalizate sunt incendiate.

Ora 22.30: Şefii de la Inspectoratul Judeţean al MI, Miliţie şi Securitate îşi mută birourile lângă biroul lui Dragomir, în interiorul UM 01512. Nicu Silvestru, şeful Miliţiei, vine cu ideea ca întreg personalul instituţiilor Ministerului de Interne să se mute în UM 01512. La fel şi armamentul, şi documentele. La această propunere, Iulian Rotariu
se opune.

Stănculescu: „Am sunat să văd dacă te-ai tuns”

În 17 decembrie 1989, Aurel Dragomir a primit ordin de la Nicu Ceauşescu să trimită o trusă cu substanţe chimice, „lacrimogene”, la Timişoara. Dragomir a trimis „chimicele” pe care le avea în unitate, unele cu efect doar în spaţii închise, nu în stradă. La Aeroportul din Timişoara, Mihai Chiţac a aşteptat trusa cu un camion. Coletul avea însă dimensiunile unei genţi- diplomat. Victor Stănculescu l-a sunat imediat pe Dragomir pentru a-l ironiza în nota-i caracteristică: „Hai noroc, excelenţă. Am sunat să văd dacă te-ai tuns. Trusa pe care ai trimis-o e lângă mine. Va fi ţinută în «rezerva strategică»”.

Gălăgia dinaintea marii furtuni

Locotenent-colonel Aurel Dragomir, interogat la procesul lui Nicu Ceauşescu  (cu ochelari, în plan îndepărtat)

Oprim cronologia momentelor care au declanşat iadul în Sibiu, la 22 decembrie 1989, ora 11.00. La Bucureşti, generalul Vasile Milea murise în condiţii suspecte, iar cuplul dictatorial avea să decoleze, peste doar o oră, de pe clădirea Comitetului Central al PCR. În Sibiu, vrajba populaţiei împotriva Miliţiei şi a Securităţii se înteţeşte. Sediile sunt asediate. Sunt momente în care ura oamenilor simpli refulează, după zeci de ani în care miliţienii şi securiştii au ieşit cu plasele pline de carne pe uşile din spate ale Alimentarelor.

„Armata e cu noi!” se strigă, deşi, cu o zi înainte, în Piaţa Republicii, în apropierea unui pluton de militari muriseră doi oameni. Conta prea puţin. Revoluţionarii sibieni o spun franc: „Militarii stăteau cu noi la coadă, la lapte. Securiştii intrau prin spate!”. Cam pentru asta s-a murit la Sibiu.

Aflând de decesul lui Milea, Dragomir, care s-a considerat „copilul de suflet al lui Milea” (relaţiile dintre cei doi erau foarte apropiate), cade într-o stare de nebunie temporară. Dezorientat, începe să lovească cu picioarele în uşa biroului. Sunt momente în care Dragomir nu ştie care-i este superiorul direct.

După ora 12.00, la Sibiu începe să se tragă din toate direcţiile şi cu toate tipurile de arme. Militarii din UM 01512 mitraliază clădirile Securităţii şi Miliţiei, lăsând în urmă nişte ruine. Zeci de oameni îşi pierd vieţile în ploaia de gloanţe. „Adevărul” va detalia în zilele următoare momentele de groază din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

22 decembrie 1989
Ora 7.00:
Elevii de la Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu” (din incinta UM 01512) formează un cordon pe trotuarul din faţa sediilor Miliţiei şi Securităţii.

Ora 7.30: Aurel Dragomir merge la fereastra biroului său şi vede pe clădirile de peste drum luptători în combinezoane negre, înarmaţi. Susţine că a strigat la ei, dar aceştia s-au ascuns. Alte relatari sunt că Dragomir ar fi strigat: „Culcat!”, iar cei de pe clădiri i-ar fi ascultat ordinul.

Ora 9.30: Încep să apară primele grupuri de cetăţeni pe strada dintre UM 01512 şi instituţiile Ministerului de Interne. Oamenii înjură Miliţia şi le oferă militarilor postaţi pe trotuar ceaiuri şi alimente.

Ora 10.00: Aurel Dragomir se urcă din nou pe un TAB şi se adresează oamenilor: „Vreţi să manifestaţi, mergeţi pe stadion! Nu vă atingeţi de cazarmă. Aţi intrat peste noi – v-am ras!”. Oamenii strigă „Jos Ceauşescu!” şi „Să arestăm Miliţia!”.

Ora 10.30: Un grup de trei ofiţeri de la UM 01512 şi câţiva cetăţeni intră în sediul Miliţiei pentru a vedea dacă mai sunt persoane arestate de la manifestaţiile din ziua precedentă. Curtea Miliţiei este invadată de oameni. Câteva minute mai târziu, la îndemnul unui cetăţean, miliţienii afişează la o fereastră un cearşaf pe care era scrisă o invitaţie la calm şi dialog.

Ora 10.52: La TVR, George Marinescu anunţă „sinuciderea trădătorului Vasile Milea”. Dragomir e în pragul nebuniei. Relaţia apropiată cu Milea şi presupunerea că acesta fost ucis îl fac să-şi schimbe comportamentul faţă de şefii Internelor de la Sibiu, aflaţi la câţiva metri de el. „Au fost cele mai grele momente din viaţa mea”, ni se confesează Aurel Dragomir. „La anunţarea morţii generalului Vasile Milea, Dragomir parcă a înnebunit. Şi-a pus mâinile în cap şi a început să se vaite. Din acel moment şi-a schimbat atitudinea faţă de noi”, a spus Nicu Silvestru, şeful Miliţiei, la procesul lui Nicu Ceauşescu, început în 1990.

* acest articol, scris de cristian delcea si mihai voinea, a fost publicat in ziarul adevarul din data de 07.04.2010

Advertisements