Tags

, , , , , , , , ,

Ziceam să scriu ceva despre Nani şi cum a “călcâiat” el – scuzaţi, un verb acceptat de Academie pentru aşa execuţie nu există – mingea, dar în faţa ochilor îmi ţopăie încă Messi, ca Bugs ieşit din găurica sa întru înnodarea tuturor ţevilor de puşcă şi a picioarelor de fundaş din lume, cu şutul acela de la primul lui gol pe care nu l-a putut opri nici ameninţarea tacklingului, nici portarul care a plonjat, inutil ca o haină tocmai dezbrăcată şi azvîrlită pe pat.

Aş fi vrut să vorbim despre încercările de abordaj pe HMS United ale corsarului cu cicatrice Ribery sau de lovitura de tun cu care paza de coastă olandeză i-a făcut praf catargul, dar pe covertă sare tot micul argentinian purtând între dinţi hangerul zâmbetului, iar în câteva secunde portarul condamnat bate aerul cu mâinile, spânzurat de funia invizibilă a unei bolte.

Era de revăzut faza în care Olici a desprins o minge dintre crengile apărării adverse, dar, ajuns în unghiul în care portarul advers se transformă într-unul de hochei, dintre taste mi-a răsărit acelaşi Messi, omul care-ar putea strecura mingea şi prin gaura unui covrig, iar el a tras impudic prin singurul loc pe unde se putea pătrunde, pe care vocabularul maidanului îl va reţine veşnic drept “urechi” sau “craci”.

Nani, Olici, Robben, Ribery, Messi. Uneori, fotbalul e atât de simplu, încât devine joacă de copii, iar despre asta e imposibil să vorbeşti.

* acest articol, scris de adrian georgescu, a fost publicat in ziarul gazeta sporturilor din data de 09.04.2010 si pe blogul lui adi.

Advertisements