Tags

, , ,

Zile în şir, m-am uitat cum se vinde moartea. (Încă se vinde bine). Se pansează, se împachetează, se îmbălsămează în verbe evlavioase, se presară cu adjective parcimonioase, se acoperă cu flori. Imortelele stilistice vor umple o vreme absenţa, jerbele vor putrezi. Dar, dacă spargi televizorul, dacă te culci la pământ ca să nu te ciuruiască tirul agenţiilor de ştiri, simţi mirosul gliei proaspăt îngrăşate – carne şi oase şi sânge, fiare contorsionate care mai fumegă. Peste brazde trec nişte Colecţionari Ciudaţi, scurmând în ceasul morţii care mai ticăie încă: culeg şi lipesc, strâng şi sortează, rânduiesc risipiţii în ale lor, cum potrivesc poeţii cuvintele în vers.

Dacă şi oamenii ar avea cutii negre, ce mai negoţ profitabil cu ultima suflare, ultimul oftat, ultimul gând.

V-o spun în şoaptă, cu teamă, fiindcă moartea are urechi: asta a şocat o lume întreagă – faptul că oamenii sunt egali. În faţa sfârşitului, ca şi în faţa începutului. Nici rangul, nici faima, nici uniforma, nici decoraţiile, nici gărzile de corp nu te scapă.

Gemenii Poloniei, “Copiii care au furat Luna”, s-au pierdut unul de celălalt. Degeaba se strigă pe coridoarele istoriei glorioase, pe sub bolţile Puterii, în si bemol minorul Marşului Funebru al lui Fryderyk Franciszek Szopen. Mezinul, Jaroslaw, Desperecheatul, îngenunchează şi îşi lipeşte fruntea de plumbul sicriului: în toate tăcerile lumii, durerea răcneşte la fel. Cum stă acolo, la căpătâi, surpat în sine, pare propriul său frate căruia i-a murit moartea.

O româncă aşază lalele la zidul Ambasadei Poloniei. De ce? o întreabă reporterul frenetic, că doar nu v-a murit nimeni. Fiindcă – răspunde femeia, absolut tulburător – suntem vecini.
Suntem vecini cu moartea. Oamenii mor: de moarte bună, de moarte rea, în somn, în veghe, pe neaşteptate, după o lungă şi grea suferinţă, dinadins sau din greşeală, prea devreme sau prea târziu, în prăbuşire sau în glorie, precum din cer aşa şi pre pământ. Asta-i ştirea. Dumnezeu să-i adune şi să-i odihnească.

* acest articol, scris de lelia munteanu, a fost publicat in ziarul gandul din data de 14.04.2010

Advertisements