Tags

, , , , ,

O nouă diversiune pusă la cale de Nicolae Militaru, fostul ministru al Apărării în decembrie 1989, iese la iveală după 20 de ani. Colonelul în rezervă Vasile Tonciu (75 de ani) povesteşte cum a fost trimis în pădurea Brăneşti împreună cu 60 de subofiţeri de Miliţie pentru a se lupta cu teroriştii.

Generalul Nicolae Militaru, cel pe care Ion Iliescu l-a numit ministru al Apărării în decembrie 1989 şi care, în trecut, fusese depistat drept agent sovietic de contraspionajul lui Ceauşescu, este unul dintre cele mai macabre personaje ale Revoluţiei.

Militaru a fost creierul diversiunilor menite să susţină isteria fenomenului terorist declanşat în acele zile, cele mai cunoscute fiind măcelul de la Otopeni (48 de morţi şi 17 răniţi) şi cel de la MApN (8 morţi şi 4 răniţi). Toate aveau un scenariu asemănător: un detaşament aparţinând, de regulă, trupelor de Securitate era trimis să întărească paza unui obiectiv unde se aflau deja trupe ale Armatei. Militarii erau anunţaţi că urmează să fie atacaţi de terorişti şi deschideau focul asupra detaşamentului trimis pentru a-i ajuta.

Din fericire, nu toate aceste stratageme sinistre s-au soldat cu victime. Acolo unde raţionalul şi norocul au fost prezente, diversiunile nu s-au soldat cu victime şi, poate, tocmai de aceea, multe dintre ele au rămas necunoscute.

„Ştiţi că trebuia să muriţi?”

O astfel de diversiune s-a petrecut în noaptea de 23 spre 24 decembrie şi l-a avut în miezul evenimentelor pe locotenent-colonelul de miliţie Vasile Tonciu, actualmente colonel în rezervă. După 20 de ani, acesta s-a hotărât să dezvăluie cum el şi alţi 60 de oameni nevinovaţi au scăpat dintr-o capcană înfiorătoare întinsă de acelaşi Nicolae Militaru.

„Prin ’94-’95 m-au chemat la Direcţia Procuraturii Militare, erau acolo generalul Samoil Joarză şi generalul Dan Voinea, care anchetau ce se petrecuse la Revoluţie. Joarză îmi zice: «În legătură cu Pantelimonul, ştiţi că trebuia să muriţi? Aţi fost trimişi la moarte, dar aţi avut mare noroc. Faceţi un raport şi explicaţi pe larg cum a fost acolo». Am dus raportul a doua zi şi au zis că să tac din gură, să nu fac tam-tam, că or să mă cheme ei. Au trecut ani şi nu m-au mai chemat, aşa că m-am hotărât să povestesc acest episod, să nu rămână îngropat în uitare”, spune colonelul Tonciu.

Cu pistoale „Carpaţi” împotriva teroriştilor

Tonciu a lucrat până în 1984 la Poliţia Economică a Municipiului Bucureşti, iar din 1984 a fost mutat la Ordine şi Siguranţă (actuala Jandarmerie), unde l-a prins Revoluţia. În seara zilei de 23 decembrie 1989 a fost chemat de Marin Bărbulescu, şeful Miliţiei Capitalei în acel moment.

„În cabinetul lui Bărbulescu se mai afla şi un ofiţer de la Armată, nu ştiu cum se numea, dar era foarte activ. Aceştia formau un comandament care supraveghea tot ce se întâmpla în Capitală. În jurul orei 8 seara mă cheamă Bărbulescu şi mă întreabă: «Tonciule, câţi oameni avem în sediu?». Aveam vreo 30 şi ceva. Zice: «Vezi ce mai aduni, că trebuie să faci un detaşement de 60 de oameni şi să pleci într-o misiune. Ai pe platou autobuzul pregătit. Tu o să fii comandantul lor!»”, povesteşte Vasile Tonciu.
Acesta a reuşit să strângă aproape 60 de subofiţeri de miliţie şi s-a prezentat din nou în biroul lui Bărbulescu, pentru a primi directive.

„Marş şi execută ordinul!”

Tonciu îşi aminteşte că oamenii din acel comandament format în cabinetul şefului de la Miliţia Capitalei au folosit în mod explicit numele lui Nicolae Militaru. „Mi-au zis că trebuie să fac un baraj, ca să nu intre teroriştii în Capitală. Ca să fie 60 de oameni mi-au mai dat vreo 6-7 ofiţeri de contrainformaţii de la Securitatea Bucureşti. Bărbulescu şi ofiţerul de la Armată mi-au spus: «Din ordinul ministrului Armatei, generalul Nicolae Militaru, te duci în comuna Pantelimon, te întâlneşti la uzina Neferal cu un alt grup de miliţieni din Ilfov şi acţionezi în pădurea Brăneşti.

Faceţi un baraj, să nu intre teroriştii în Capitală, că veţi plăti cu capul. Sunt libieni antrenaţi special, au fost paraşutaţi din elicoptere». Am vrut să le cer nişte explicaţii, să le spun că noi nu avem decât pistoale «Carpaţi», cum să luptăm cu teroriştii cu asemenea arme? Nu se putea discuta cu ei. Mi-au zis: «Marş şi execută ordinul!»”, rememorează colonelul.

Bărbulescu, prea bătrân să mai dea explicaţii

Marin Bărbulescu a condus Miliţia Capitalei între 1983 şi 1989. Imediat după Revoluţie a fost arestat pentru lipsirea de libertate a persoanelor participante la manifestaţia din 21 decembrie 1989. Personaj-cheie în diversiunea dezvăluită de colonelul Vasile Tonciu, Bărbulescu are acum 81 de ani, iar familia sa are grijă să-l protejeze de eventuale întrebări incomode. În tentativa de a-l contacta, ne-am lovit de un refuz categoric.

Fiica lui Marin Bărbulescu a respins demersul nostru: „Acest om are 81 de ani şi este foarte bolnav. Nu mai poate suporta să-şi amintească lucrurile neplăcute care i-au marcat viaţa. Şi aşa, Revoluţia l-a distrus. După ce a fost arestat în 1990 au murit, la scurt timp, şi mama şi bunica (n.r. – soţia şi mama colonelului Bărbulescu). Este prea bătrân ca să mai dea explicaţii sau ca să mai fie acuzat de ceva”.

Noaptea în care moartea a ocolit Pantelimonul

 

Autobuzul în care se aflau Vasile Tonciu şi cei 60 de subofiţeri de la Miliţia Capitalei a plecat în seara zilei de 23 decembrie spre Brăneşti. Erau cu toţii speriaţi şi nu se aşteptau la nimic bun. Dacă respectivul comando de terorişti libieni exista cu adevărat, o confruntare cu nişte astfel de profesionişti era, în mod cert, cu mult peste puterile unor bieţi miliţieni înarmaţi cu pistoale „Carpaţi”.

„Erau nişte «pişcoace» d-alea mici, nu nimereai să tragi în cineva cu ele nici la 20 de metri distanţă”, îşi aminteşte Tonciu. La uzina „Neferal”, în comuna Pantelimon, autobuzul a fost oprit de un baraj de tancuri ale Armatei, iar un pluton de militari a înconjurat maşina luând poziţie de tragere.

Terorişti paraşutaţi în cimitir

„Au îndreptat armele spre noi şi ne-au dat jos din autobuz. Ne făceau terorişti şi ne înjurau în toate felurile. Ne-au controlat pe toţi, iar pe mine m-au luat într-un birou. M-au dus cu automatele la spate, ca pe un prizonier de război. Le-am zis că avem ordin să mergem în pădurea Brăneşti, să facem un dispozitiv. «Minţi, teroristule! Ce căutaţi voi aici, vreţi să ne omorâţi!», aşa ziceau. Lor li se spusese că suntem terorişti şi, dacă acţionau cu ceva mai mult zel, puteau să ne omoare pe toţi, cum s-a întâmplat în alte părţi”, declară colonelul Vasile Tonciu.

Comandantul celor 60 de subofiţeri de miliţie i-a convins cu greu pe cei de la Armată că el şi oamenii săi nu sunt terorişti, ba dimpotrivă, au fost trimişi să lupte împotriva unor presupuşi mercenari care vor să atace Bucureştiul.

„Le-am zis să verifice la Poliţia Capitalei, că suntem trimişi din ordinul generalului Militaru să organizăm un dispozitiv în pădurea Brăneşti, că nu suntem terorişti. Cum să fim terorişti cu pistoale? După ce au vorbit la Poliţia Capitalei, mi-au dat ordin să merg la postul de poliţie din comuna Pantelimon şi să iau legătura cu şeful de post, care-mi va spune ce misiune vom avea în continuare.

Acolo ne-au zis că teroriştii nu mai sunt la Brăneşti, ci au fost paraşutaţi în cimitir la ei, în Pantelimon. Că trebuie să înconjurăm cimitirul şi să-i lichidăm. Era de râs, domnule, dar numai de râs nu ne ardea atunci”, povesteşte colonelul în rezervă, zâmbind, cu o întârziere de 20 de ani, în faţa absurdului.

„Ne-au trimis aici ca să fim sacrificaţi”

Vasile Tonciu şi oamenii săi ­s-au urcat în autobuz şi au plecat în noua misiune. Era o noapte în care oamenii deveniseră simple piese pe tabla de şah a Revoluţiei. Din spatele unor birouri, personaje lipsite de scrupule ridicau receptoarele telefoanelor şi mutau cu abilitate, ştiind că pentru a crea aparenţele unei victorii dramatice e nevoie să fie sacrificaţi cât mai mulţi pioni.

Subofiţerii de miliţie au ajuns la cimitirul din Pantelimon şi au făcut un cordon în jurul lui. Ordinele tot mai absurde pe care le primeau şi decorul macabru în care se desfăşura aşa-zisa misiune le strecurau în minte ideea unei morţi apropiate.

Oamenii aveau senzaţia că soarta lor fusese deja pecetluită, că se căuta numai conjunctura potrivită. „La cimitir am ajuns cam pe la 11 noaptea. Vorbeam între noi: «Ăştia vor să ne omoare. Ne-au trimis aici ca să fim sacrificaţi!». Temerile ni s-au confirmat. La un moment dat, a început să se tragă asupra noastră din mai multe direcţii. Ulterior am aflat că în exteriorul comunei Pantelimon se aflau două unităţi militare. De acolo se trăgea. Cum aflaseră ei că suntem la cimitir, nu pot să vă spun. Trăgeau fără încetare, norocul a fost că se aflau la o oarecare distanţă. Ne-am culcat imediat la pământ, ne-am târât pe coate şi ne-am adăpostit, care pe unde a putut. Eram cuprinşi de groază, eu atunci m-am îmbolnăvit de inimă. N-am crezut că o să mai scăpăm, dar Dumnezeu a fost cu noi”, se descarcă Vasile Tonciu.

Dimineaţa au venit să adune cadavrele

Vasile Tonciu povesteşte că, într-un final, târându-se pe burtă, iar apoi alergând cu o energie pe care numai disperarea o poate justifica, a reuşit să ajungă la primăria din comună.

„Primarul mi-a spus că au două unităţi militare în comună şi a luat legătura cu ei. Au încetat focurile asupra cimitirului, dar peste vreo oră a început să se tragă în exteriorul comunei. Dimineaţa au venit de la unităţile militare să adune teroriştii morţi. Când ne-au văzut, au fost stupefiaţi: «Voi aţi fost acolo, la cimitir? Nouă ni s-a spus că sunt terorişti!». Puteau să ne omoare pe toţi nevinovaţi. A fost o diversiune diabolică, precum cele de la Otopeni sau de la MApN. Din fericire pentru noi, nu a ieşit aşa cum au vrut cei care au pus-o la cale”.

„Militaru avea ură pe Securitate şi Miliţie”

Frica teribilă şi o inimă mai şubredă nu au fost singurele neplăceri cu care Vasile Tonciu s-a ales în urma păţaniilor din noaptea de 23 spre 24 decembrie. Acesta s-a pomenit la un moment dat cu o cruce neagră desenată pe uşă şi a primit ani în şir bileţele anonime în cutia poştală, bileţelele în care era insultat şi numit terorist. Colonelul Tonciu crede că principalul vinovat pentru diversiunile petrecute în acele zile, unele soldate cu numeroase victime, este generalul Nicolae Militaru.

„El a avut o ură teribilă pe Securitate şi pe Miliţie. Pe Securitate pentru că îl urmărise şi îl dovedise ca agent sovietic. A vrut să se răzbune. El este principalul vinovat, dar cred că au mai fost şi alţii, n-a acţionat singur. Pe Bărbulescu nu l-aş condamna, probabil că a fost şi el manipulat. La televizor se spunea că miliţienii şi securiştii sunt terorişti. Trebuia găsit un ţap ispăşitor, iar noi trebuia să fim omorâţi şi declaraţi terorişti”, consideră Vasile Tonciu.

* acest articol, scris de mihai voinea, a fost publicat in ziarul adevarul din data de 17.04.2010

Advertisements