Tags

, , , , , , , , ,

Inter – Barcelona n-a fost o capodoperă, Inter-Barcelona n-a fost o melodramă, Inter-Barcelona n-a fost o comedie.

 Inter-Barcelona a fost un meci de fotbal cu rezultat corect. O partidă care nu se va uita repede, dar nici nu se va ţine minte mult.

Inter a câştigat pentru că a jucat acasă, pentru că e antrenată de Jose Mourinho, nu de Pep Guardiola, pentru că îl are căpitan pe Javier Zanetti, căruia i se mai spune şi „Tractorul”, renume deloc estetic, dar încărcat de dragoste, pentru că l-a blocat pe Xavi, iar fără Xavi, Messi e ca un supersonic obligat să rămână la sol.

Inter a câştigat pentru că a existat vulcanul Eyjafjallajokull şi lungul drum al catalanilor coborâţi dintre nori, pe pământ. Pentru că, deşi la Inter a jucat un singur italian, un singur sfert de oră, toţi fotbaliştii în albastru şi negru ştiau ce este „furbo”.

Peninsula arată ca o cizmă, dar e de fapt o gheată de fotbal-furbo, adică fotbal-inteligent, în care efortul se dozează just, iar tribuna pricepe că „a aştepta” este, ca şi în viaţă, un verb-virtute.

„Marţi, la Milano…” a fost aşteptat ca un film mare, a fost un film bun şi nu va ajunge un clasic. În fotbal, ca şi în viaţă, frumuseţea se ascunde, des, în meciurile mici şi mijlocii, în partidele cu mize mai mărunte, mai potrivite cu după-amiezele noastre de oameni simpli, care nu vom ridica niciun mare trofeu deasupra capului.

Cine a văzut Blackburn-Everton 2-3, în etapa a 35-a din „Premier League”, cine a văzut golul de ultimă secvenţă al lui Tim Cahill înţelege. 

* acest articol a fost publicat in ziarul adevarul din data de 22.04.2010

Advertisements