Tags

, , ,

Le  zăreşti, complet mascate, mai cu seamă  prin cartierele sărace din nordul Parisului. Împing cu mişcări ezitante un cărucior de copil sau se opresc să pipăie la tarabe, prin mănuşă,  un  ţesut, o haină, câteva obiecte. Soarele  nu are voie să le atingă  nici un centimentru pătrat de piele. Privirile trecătorilor de pe stradă nu trebuie să observe altceva decât aceste turnuri ambulante, deghizate sub faldurile unor voaluri cu infinite nuanţe de gri şi negru. Sunt ca nişte pacheboturi de tristeţe navigând printre panourile publicitare  din  ţara  adoptivă, pe care nu o înţeleg. De jur-împrejurul lor: sâni, coapse dezvelite, burice şi alte penumbre carnale etalate sugestiv, prin care concupiscenţa unei societăţi occidentale dezinhibate îşi arată vigoarea şi lipsa de limite.Trebuie că se simt oarecum mândre, zicându-şi că ele rezistă dezmăţului colectiv al expunerii. Se spune că şi mai radicale sunt tocmai occidentalele convertite la islam, în interiorul căruia şi-ar fi găsit demnitatea. Iar „demnitate” este cuvântul-cheie – soţii lor, interpretând cu falocrată dexteritate textele şi cutumele legendare, au regresat tocmai spre Afganistanul medieval,  pentru a le impune această ţinută de cetate asediată. Înlăuntrul ei, demnitatea femeii este asigurată până la asfixie.

De ani de zile guvernele europene occidentale nu ştiu cum să ţină în mână acest cartof fierbinte al unei mixităţi  multiculturale care nu mai funcţionează. Era exotic, pe vremuri, să aduci în avanscenă obiceiuri berbere, culori maure, particulariţi de convieţuire socială de pe alte meridiane. A venit mondializarea şi s-au deversat spre Europa exodurile sărăciei. Dar şi habotnicia unor cutume preistorice. Platourile asiatice, deşerturile africane, arhipelagurile microneziene şi-au împins nefericiţii  muritori de foame spre metropolele Europei prospere. Câtă vreme aceştia au şters zidurile pe la Londra, pe la Amsterdam sau pe la Paris, acceptând să cureţe latrinele şi să rămână invizibili în ghetourile lor, principiul ignorării reciproce a funcţionat. Dar acum, anumite particularităţi culturale de pe alte meleaguri încep să pună probleme. Oare chiar trebuie să poarte asupra sa pumnalul ritual şi la şcoală un elev care provine dintr-o sectă sikh? S-a ajuns la o limită unde simbolurile identitare sunt percepute ca o ameninţare.

Iar burqa a devenit o asemenea limită, în condiţiile în care sub aceleaşi falduri sunt ascunse din ce în ce mai multe bombe. Londra, dar şi alte oraşe au avut parte de triste experienţe. Grav este că jocurile politice interne gravitează tot mai mult în jurul temelor pândite de xenofobie, marginalizând probleme mult mai importante.  Pretutindeni unde câştigă teren extrema dreaptă şi curentele intolerante se constată că s-au înmulţit pe stradă veşmintele cernite. Franţa vrea să interzică peste tot în zonele colective această ţinută. Belgia se precipită cu şi mai multă convingere în aceeaşi direcţie. Marea Britanie şi Italia au luat măsuri similare. Greu le va fi totuşi să pună poliţia pe urma acestor fantome (iar ea şi să nu le confunde cu haremurile emirilor din Golf,  ieşite la cumpărături pe la buticurile scumpe din aceleaşi metropole!).

Islamul, ca şi alte religii, a confiscat corpul femeii. Ai zice că nimic nu este mai urgent pentru echilibrul lumii decât ca ea să-şi ascundă gâtul, glezna, încheietura mâinii, ca să nu mai vorbim de alte segmente. Atâtea  legende spirituale ce aparţin, e drept, omenirii, dar mai mult generaţiilor demult aflate sub glie, sunt manipulate de profitorii tradiţiilor. Vedem în aceste zile cu câte argumente baroce încearcă şi Vaticanul să ne explice că sexualitatea dificilă a prelaţilor săi nu e deloc responsabilă de derivele pedofile ce scandalizează întreg imperiul catolic. Iar mie, de Paşti, mi se explica, într-o  biserică din Retezat, că mama mea fusese impură deja pentru că se născuse, iar apoi pentru că născuse la rândul ei. Dacă puritatea nu e compatibilă cu viaţa, eu nu o vreau! Mai devreme sau mai târziu,  construcţiile ezoterice care nu mai ţin seama de evoluţia societăţii oamenilor ajung să strecoare grenade sub tot felul de burqa.  

* acest articol, scris de Dinu Flămând, a fost publicat în ziarul “România liberă” din data de 29.04.2010

Advertisements