Tags

, ,

Pentru ceea ce guvernul Boc a făcut şi face în clipa de faţă, Nicolae Ceauşescu a fost împuşcat ca un câine. Mintea îngustă, dar paranoică a scorniceşteanului a dus la îndatorarea prostească a ţării faţă de finanţa internaţională; plata, în schimb, s-a făcut prin jupuirea până la os a populaţiei României.
De când l-a înfipt Traian Băsescu premier, Emil Boc n-a făcut altceva decât să îmbine năuceala frenetică a unui alt Emil, Bobu, cu o slugărnicie gen Manea Mănescu, cel care îi lingea, la propriu, mâna lui Ceauşescu. Plus o clanţă cum nu-mi amintesc să fi avut vreun demnitar comunist. Toată “strategia” guvernelor Boc s-a rezumat la plata salariilor şi pensiilor cu bani împrumutaţi de peste tot, de la FMI, de la UE, de la bănci. Nu trebuie să fii premier şi să fi făcut o facultate pentru asta, e o operaţiune la îndemâna unui handicapat mintal. Iar acum asistăm la o magistrală schimbare de paradigmă: de unde să mai luăm bani pe care să nu-i mai dăm înapoi, dar să-i facem praf cât mai repede? Păi, de la popor, bă, Emile. Da, să trăiţi, asta e soluţia, de la popor, sunteţi genial, ca întotdeauna, domnule preşedinte, mărim cota unică şi TVA-ul.

Imaginez acest dialog pentru că trebuie să fii handicapatul mintal pe care-l pomeneam mai sus ca să înghiţi acum datul vinei pe FMI că vrea mărirea taxelor şi impozitelor sau să crezi că mătrăşirea câtorva miniştri prea de tot idioţi sau hoţi ar rezolva ceva. Primul responsabil pentru subminarea guvernamentală a economiei naţionale este preşedintele Băsescu. El este cel care a folosit toate tertipurile imaginabile pentru a ţine gaşca lui Boc în Palatul Victoria. El a transformat guvernul României în corpul său personal de lachei, pe care-l cheamă la ordine la Cotroceni când are chef. Manikinul Boc nici tocurile pantofilor nu şi le-a înălţat fără aprobarea lui Băsescu. Dl. preşedinte a vrut conducerea executivă absolută a României şi o are.

Măsurile cu adevărat eficiente în momentul de faţă sunt dureroase, cer sacrificii din partea populaţiei. Criza nu cunoaşte soluţii plăcute. Iar măsurile aspre cer, după părerea mea, două condiţii pentru a putea fi puse în practică şi nu întâmpinate cu încăierări de stradă, ca în Grecia.
Mai întâi, guvernanţii trebuie să aibă încrederea populaţiei. Să fie consideraţi competenţi, serioşi, responsabili, să dea oamenilor sentimentul că ştiu ce au de făcut. Creditul moral este mai puternic decât orice credit financiar în lupta cu criza.
Apoi, măsurile luate, oricât de dure, trebuie să se încadreze într-o gândire, trebuie să contureze o perspectivă, un plan etapizat care să ducă undeva într-un timp rezonabil, cu suferinţele asumate. Altfel, să zicem că se măresc TVA şi impozitul, dar ca să ce? Ca să mai aibă la dispoziţie guvernul Boc încă nişte miliarde de euro, să le prăduiască şi pe astea? Se întrevede vreo şansă, fie şi teoretică, de ameliorare a crizei prin acest procedeu? Se va relansa economia? Cum? Ca un cal care abia îşi mai trage sufletul, biciuit cu sălbăticie de un căruţaş rău şi prost?
Cât despre încrederea pe care o trezesc Traian Băsescu şi acoliţii lui… Mă întreb, nu ca ziarist, dar în modul cel mai omenesc cu putinţă, de ce a mai avut nevoie dl. Băsescu de al doilea mandat? Nu are niciun proiect, nicio gândire nouă, nu s-a schimbat cu o iotă faţă de mardeiaşul politic pe care îl ştim. A vrut doar să mai petreacă la Cotroceni încă 5 ani de combinageală şi încăierări politice sterpe?
N-am cerut niciodată demisia unui demnitar. Nu consider că e treaba ziaristului să facă asta. Amintesc doar faptul că dl. Băsescu, în campania prezidenţială de anul trecut, anunţase că dacă România intră în criză profundă, el nu mai candidează. A candidat, a câştigat, şi, la câteva luni după, România alunecă din ce în ce mai adânc în criză. Consecinţa logică a declaraţiei de anul trecut n-ar fi, deci, demisia?

* acest articol, scris de Cristian Tudor Popescu, a fost publicat in ziarul Gândul din data de 06.05.2010

Advertisements