Tags

, , ,

Cred că îţi trebuie vocaţie ca să fii un prieten bun. Uneori poate fi vorba şi de har, dar poate e mai bine să lăsăm termenii în pace.

Despre un jucător de baschet se poate spune că e talentat, după ce dovedeşte în teren că îşi exploatează aşa cum trebuie nişte calităţi native. După mine, prietenia e ca un sport de performanţă, ca un meci de fotbal, mai clar. 22 de oameni care fac spectacol în faţa câtorva mii sau zeci de mii care fac spume. Şampon natural, cum ar veni.

Am observat că reţelele sociale sunt pline de oameni care la fotografia de profil au preferat un portret de câine, pisică şi alte animale de pe lângă casa omului. Nu pot să-mi imaginez cum se poate lua o astfel de decizie şi cum ajunge o fiinţă umană, cu calculator, net şi pretenţii de raţiune să se identifice cu o fiinţă care miroase cum miroase atunci când plouă. Nu sunt convins care o fi cel mai bun prieten al omului, cartea, câinele sau pădurea?
Părerile sunt suficient de împărţite, iar pasiunea pentru animale face ravagii, văd, printre umaniştii de weekend. Pe măsură ce lumea se încruntă şi se înjură mai cu foc, doar din cauză că nu s-au dat suficiente arme la popor, se dezvoltă acest imens sentiment de iubire, de comunicare şi compasiune în faţa animalelor.

Arată-i un căţeluş unui tip scos din minţi în trafic şi în 5 secunde e în modul lugu-lugu. Încearcă să-i aduci aminte că e om şi că ar avea motive să nu se comporte ca un animal sălbatic şi te calcă în picioare. Ce să fie asta?! Evoluţia speciei? Omul nou al comuniştilor? Efectul parizerului ţărănesc? Încep să bănuiesc că istoria recentă, noile tehnologii, capitalismul, Animal Planet, sucurile carbogazoase şi explozia pet-shopurilor au reuşit să altereze definitiv gena prieteniei.

E normal ca ea să nu fie chiar obsesie mondială, dar face totuşi parte din aceeaşi familie cu politeţea, ospitalitatea, curtoazia, generozitatea, curajul. La fel ca şi restul cuvintelor din lista de înainte, prietenia e din ce în ce mai greu de remarcat şi e adeseori confundată cu ieşitul la bere sau cu bârfa între prietene cu unghii bine îngrijite. Iar omniprezenţa animalelor în accesele de duioşie sau falsă umanitate ale populaţiei arată la un nivel subtil că şi practica prieteniei a împrumutat ceva din relaţia dintre om şi animalul de companie. Pur şi simplu, anumite gesturi nu mai ies, nu se mai leagă.

E cam ca şi cu vinilurile, se aud mai bine, mai cald decât CD-urile, dar nu asta contează. E oarecum firesc să se piardă sau să se modifice tradiţiile, sărbătorile, anumite coduri sociale sau chiar relaţia cu natura, dar e straniu să se piardă atât de brusc ceva care părea să facă parte din ADN-ul omului. E de studiat până şi felul în care intră lumea prin locante şi discoteci.

Deşi au venit acolo ca să se simtă bine şi văd alţi indivizi care în principiu se simt bine, străbat distanţa până la locul lor ca pe un râu populat de crocodili. În momentul în care s-au aşezat, în micul lor fief de canapele care le aduc aminte de gardurile de acasă, râd şi vorbesc la fel ca toţi ceilalţi, arareori împreună cu ei.

Nu mai e de mult vorba despre bani, atmosfera generală e de maxi-taxi pre-urban, plin de lume încruntată, înghesuită şi necăjită. În ultimul an, eu nu am mai auzit cuvântul prieten folosit mai mult de 10 la sută în alt context decât facebook.

În plus, pe filiera ghetourilor americane, pare să răsară şi la noi de după blocuri epoca fratelui. Domnul dispare discret şi este înlocuit de fratele meu, bine cunoscut şi din cântecele noilor artişti populari. S-ar putea ca prietenia să fie şi o treabă urbană. La ţară oamenii nu au prieteni, au cumetri, veri, naşi şi vecini. Poate şi de când oraşele s-au umplut de populaţie rurală dislocată să se mai fi rărit nevoia de prietenie.

Omul a simţit că are tovarăşi, mai întâi, iar acum de când toată lumea trăieşte mai cu corazon într-o telenovelă în care şi doamnele scuipă seminţe, a simţit că e înconjurat de fraţi. Aşa trebuie să fi fost şi la Marea Unire. De-asta cred eu că fratele e preferabil prietenului, pentru că, orice-ar fi, nu prea merge să bei cu câinele.

* acest articol, scris de Razvan Exarhu, a fost publicat in ziarul “Evenimentul zilei” din data de 08.05.2010

Advertisements