Tags

, , , ,

Era pitit după o cabină telefonică roşie, plouată şi veche, în care un domn îşi ascundea dezănădejdea cu gulerul unui fulgarin elegant.

Imaginaţi-vă Londra iarna, un cartier luxos şi acest poster enorm care anunţa că în Cupa Angliei, măcar acolo, toţi oamenii sunt egali. Textul curgea peste imaginea unui pompier determinat care sărea la cap cu o vedetă blazată. Acolo, iarna, pe „Stamford Bridge”, deghizat în fan al lui Chelsea, trădând vinovat iubirea de Liverpool la un meci de Cupă cu o echipă din ligile mici, terminat chiar aşa, la egalitate, înţelegi cât de complicată e nedreptatea.

Chelsea este formaţia potrivită pentru a fi înfierată cu mânia ciocănarilor de la West Ham şi de aiurea. Cine declară că e îndrăgostit de Chelsea e suspect, ca orice tânăr în căutarea unei căsătorii avantajoase. Avuţilor lumii li s-a refuzat dintotdeauna dreptul la sentimentele comune.

Că şi bogaţii plâng câteodată e un permanent prilej de mirare şi de satisfacţie gratuită. Proletar fiind, e ruşinos şi scandalos să ţii cu Chelsea, un monstru financiar hrănit de ambiţia siberiană a lui Roman Abramovici. Să joci în tricoul albastru, cu un leu cusut în dreptul inimii, nu poate fi decât o trădare a mulţimilor sărace şi a echipelor lor cinstite în performanţă.

Keyron Drogba, Aaron Malouda, Luna Lampard, gemenii Terry nu ştiu încă asta. De aceea nu există final mai frumos şi mai just de campionat englez decât acesta, cu idolii „vânduţi” căzând în genunchi în faţa fiilor şi fiicelor lor care n-au aflat că şi bogăţia se plăteşte scump.

* acest articol a fost publicat in ziarul “Adevarul” din data de 14.05.2010

Advertisements