Tags

, , , , , , , , , , , , , , ,

Pentru mafia-stat nu însemnăm nimic. Nici vii, nici morţi.Vor scuipa, oricum, pe mormintele noastre.

Pentru ce a făcut Cătălin Voicu pe lumea asta, justiţia oamenilor nu mai ajunge. Dintre toate formele de nemernicii de pe pământ, Cătălin Voicu a înţeles s-o slujească pe cea mai scârboasă. După toate mărturiile, e un profanator de morminte.

Ce a publicat „Adevărul” joi nu e o ştire. E finalul. Nu mai e nimic dincolo de această istorie: în cârdăşie cu mafia cimitirelor, senatorul-general-doctor a trântit, la Bellu, un cavou hidos, de neam prost, peste mormintele familiei unui erou al Războiului de Independenţă. Cătălin Voicu a comandat şi o cruce pe care scrie mare şi dezgustător: „O viaţă dăruită statului român”.

Acest tentacul cu mustaţă care s-a dăruit caracatiţei care a înlocuit statul român a fost decorat, de Ion Iliescu, cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor şi cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler. Cuvintele „virtute” şi „cavaler” ar trebui să se sinucidă, de silă.

Împachetaţi în titlurile acestea care ar trebui să le cureţe biografiile murdărite de tot jegul tranziţiei, care ar trebui să îi scape de jeg, şi nu îi scapă, senatorii-generali-doctori îşi permit să calce peste lege, peste cadavre, peste istorie.

Aici, la noi, în lumea a treia, niciun filtru care să împiedice gunoiul să se ridice nu funcţionează. Justiţia nu mai poartă demult robă. Nu mai poartă nici măcar chiloţi. E o curvă bătrână şi nu există nimic s-o mai poată ruşina.

Marele ciolan politic, marele rahat politic, a atras îndeosebi muştele fără ocupaţie şi fără principii. În România, politica nu cerne bine, nu asimilează elitele, uneori le îmbogăţeşte, adesea le compromite. În România, politica e doar vestiarul în care te schimbi dintr-un lingău oarecare într-un lingău cu funcţie. Iar presa e un maidanez obosit, şchiop şi plin de păduchi. Latră mult, isteric, la comandă. S-au înmulţit, ca şobolanii în anii de dinaintea Ciumei Negre, gazetarii-viermi, ziariştii-stomac, jurnaliştii fără coloană, limbricii. Până la urmă, oxiurul de presă e doar ruda mai săracă şi mai frustrată a oxiurului politic.

Rar, presa e utilă şi impostorii, hoţii, lipitorile, sugacii de bani publici sunt arătaţi în toată mizeria lor. Atunci intervine masiva armată a creierelor spălate, de vânzare cu un kil de făină/votul.

Aşa e finalul. Cu armata creierelor spălate, cu generalul-cavou, cu al său funebru „Marş din morminte!”. În faţa acestui tablou, am doar trei verbe. Le scriu pentru toţi cei mai puţin laşi, cu speranţa că înţeleg că e acum ori niciodată: Plecaţi! Fugiţi! Evadaţi!  

* acest articol a fost publicat in ziarul “Adevarul” din data de 16.05.2010

Advertisements