Tags

, , , , , , , , , , , ,

E oficial: Elveţia e raiul pe pământ. Poliţia din Fribourg a angajat un actor coborât parcă din Vechiul Testament sau fugit de la Woodstock, greu de zis în mileniul ăsta. Actorul poartă o barbă deasă, neîngrijită, şi plete rebele de hipiot târziu, un impecabil costum alb, tenişi de mire din Est, un fular à la Florin Piersic şi o superbă pereche de aripi. Rolul lui este să semnalizeze, din aripi, şoferilor că accelerează nepermis, îndreptându-se cu viteză spre lumea cealaltă.

Aşa s-au gândit elveţienii că se va reduce numărul accidentelor rutiere. Pentru ca mesajul să aibă un impact cât mai puternic, se organizează şi un concurs: şoferii care văd bărbatul cu aripi trebuie să trimită un e-mail Poliţiei precizând coordonatele zonei în care se afla. Premiul este accesul gratuit la o şcoală de şoferi. E un început.

Terapia de temperare a vitezomanilor trebuie rapid implementată şi în România. Programul se cere chiar extins urgent, înainte să ne ia pe toţi Bocul cu coasa. E vremea să coboare în stradă toţi heruvimii şi toţi serafimii. Fabricile de permise să livreze, odată cu carnetele obţinute pe şpagă, şi un set complet de lumânări, tămâie şi portrete – format mic – ale doamnei Carmen Păunescu. În ultimă instanţă, Christian Ciocan, chiar el, poate fi echipat cu aripi grizonate, frumos plouate cu stele.

E timpul ca legiuni de îngeri să vegheze protestele pensionarilor, arhangheli blânzi să le culeagă protezele de pe jos, să le înapoieze proprietarilor cu gesturi calme. Fiindcă oricum nu mai sunt paturi în spitale, bolnavii, după curele de stafilococi, vor fi purtaţi pe braţe de îngeri mătăhăloşi, poate chiar mineri supuşi unor cursuri de reconversie profesională. Vor fi purtaţi direct la locurile cu verdeaţă, concesionate, în prealabil, firmei Dalli.

La urmă, în morga noastră veselă, Bote însuşi va realiza colecţii de aripi pufoase, ediţii limitate, doar pentru poponeţi. Şi o să fie bine.

* acest articol a fost publicat in ziarul “Adevarul” din data de 18.05.2010

Advertisements