Tags

, , , ,

Ronaldinho nu va fi la Mondiale. Dunga a ales. Pot înţelege de ce Pato şi Diego nu sunt pe lista lui şi chiar accepta că senzaţionalii Neymar şi Paulo Henrique de Lima “Ganso”, de la Santos, nu au experienţă. Pe Dinho l-am văzut însă acum două săptămâni învingând “Bătrâna Doamnă” aproape de unul singur. Părea acelaşi jucător care, jucând la Barcelona, i-a făcut în 2005, după două goluri înscrise Realului, pe spectatorii de pe Bernabeu să-l aplaude în picioare. Unic, imprevizibil, scânteietor, cu driblingurile lui imposibil de reprodus, cu fuga de vulpe printre câini, din care, la un moment dat, rămâne în urmă doar fluturarea codiţei.

Ştiu, Dunga este un om competent, numit în postul lui, care îşi asumă răspunderea. Aşa e însă şi premierul nostru, de pildă. Dacă va plăti, o va face la un curs de schimb mincinos. Păreri de rău şi explicaţii pentru acţiuni imposibil de reparat. Brazilia e o ţară care nu-şi mai aparţine: ca orice producător de frumos, fructele şi viermii săi sunt ale tuturor. În fotbal, nu e un fals miracol FMI, ci principalul tezaur de frumuseţe al acestui sport. Acolo ne uităm când aşteptăm neaşteptatul. Brazilia e ceea ce găseşti sub pomul de Crăciun şi nu cred că şi-a dorit cineva, în copilărie, set Rotring sau calculator care să extragă rapid şi precis radicalul. Primul lucru pe care Dunga trebuia să-l ştie e că nu antrenează o echipă, ci dirijează un vis.

În acest supermarket cu valori bine repartizate pe raioane, nu putem decât, asemenea copiilor, să ne trântim pe spate şi să batem din picioare. Argumente vor exista întotdeauna, bazate pe randament, eficienţa muncii, mijlocaşi care vin în sprijinul propriei apărări, oameni care pontează. Gilberto Silva, Felipe Melo, Ramires, Elano, Kaka, Baptista, Kleberson, Josue. Buni fotbalişti, unii chiar foarte buni. Niciunul nu e însă Ronaldinho, fără de care un campionat mondial e ca o zi de naştere sărbătorită cu nasul în caietul de teme.

Poate că la fiecare astfel de competiţie ar trebui să participe şi o echipă a excluşilor, precum Dobrin şi Cantona, care să-i reprezinte pe cei lăsaţi afară, oameni care să nu vină în primul rând să câştige, ci să încânte şi să se bucure. Cât despre Carlos Caetano Bledorn Verri, zis “Dunga”, îi doresc să ajungă în finală şi acolo să aibă nevoie de un om care să-i întoarcă meciul, iar acesta să fie departe.

* acest articol, scris de Maestrul Adrian Georgescu, a fost publicat in ziarul “Gazeta sporturilor” din data de 26.05.2010 şi pe blogul lui Adrian.

Advertisements