Tags

, ,

În cele mai multe emisiuni de dezbateri, ai senzaţia că totul se desfăşoară după un scenariu.

Invitaţii vin, primesc libretul, apoi sunt lăsaţi câteva minute într-o sală de protocol, unde fiecare îşi repetă rolul: … „aşadar, la 22.24, moderatorul va spune asta, eu voi interveni, scrie aici între paranteze, zâmbind uşor maliţios, făcând remarca de la Anexa 2, iar invitatul numărul 3 mă va întrerupe, contraatacând, moment în care moderatorul va anunţa, împăciuitor, o pauză de publicitate”.

Cei mai mulţi dintre noii înţelepţi TV reprezintă o combinaţie între cabotini şi vitralii ale micului ecran. Deşi par a avea pricepere universală, excelează într-un singur domeniu: mediocritatea ţanţoşă. Întrebaţi despre orice, de la chirurgie cardiovasculară până la politici fiscale, vor găsi răspunsuri prompte şi vor da sfaturi precise, doar „nu ştiu”, „nu mă pricep”, „chestiunea mă depăşeşte” nu vor spune niciodată. Să fii o medie a publicului care te urmăreşte nu-i uşor. Trebuie să-i spui omului din fotoliu nu adevărul, ci ceea ce aşteaptă să audă pentru a-şi confirma o părere pe care, de altfel, tot tu i-ai format-o, să sculptezi sarcofage cu limba, să simulezi, prin grimase preocupate şi priviri încărcate de energie, aflarea într-o stare de graţie a discursului. În această baltă de pixeli, important e să înoţi fără să faci stropi, scoţând din gură, cu aerul că ai spus totul, şiruri de vorbe, ca panglicile nesfârşite ale clovnilor.

Aceşti lideri de idei tocmai idei nu au, pentru că ei îşi vând acolo, ca la teleshopping, doar propria imagine, pe baza căreia îşi vor întemeia, în timp, o reputaţie. Sunt elementele active ale unui sistem care, la adăpostul obişnuinţei că nu spune mare lucru, poate să-şi permită să spună orice. Nu e o întâmplare că, deunăzi, Tudor Barbu de la OTV deplângea „tabloidizarea emisiunilor de televiziune”, Valentin Stan îl ironiza libidinos pe Andrei Pleşu, iar Bogdan Chirieac înfiera mânios practicile de înapoiere a favorurilor politice. Instituţia invitatului de profesie a girat competent cea mai mare fraudă din mass-media: adormirea, câte puţin în fiecare seară a conştiinţei publice.

* acest articol, scris de Adrian Georgescu, a fost publicat în ziarul “Adevărul” din 30.05.2010 şi pe blogul lui Adrian.
Advertisements