Tags

, , ,

Theodorescu i-a atacat şi el verbal pe „golanii“ care au asaltat TVR la 13 iunie 1990. „Nu erau veniţi din Piaţă“, spune academicianul. După ce în prima parte a interviului, publicată de „Adevărul” ieri, Răzvan Theodorescu s-a spălat pe mâini de toate manipulările făcute de Televiziunea Română pe vremea preşedinţiei sale, astăzi academicianul merge mai departe.

Potrivit lui Răzvan Theodorescu, Ion Iliescu s-a „sacrificat” mulţumindu-le minerilor, de dragul stabilităţii, pentru ca minerii să părăsească Bucureştiul.

Răzvan Theodorescu vorbeşte despre atacul „brutal” asupra Televiziunii produs în iunie 1990, despre „bandele de interlopi” din care „curgeau bani”, fiindcă ar fi fost plătiţi să devasteze. Theodorescu nu crede că aceştia erau simpli „golani” din „Piaţa Universităţii”, ci o masă violentă de manevră a unui păpuşar neidentificat, rămas definitiv în umbră.

Din interviul-maraton cu fostul preşedinte al Radioteleviziunii aflăm şi că Adrian Sârbu, „părintele” PRO TV, la acea vreme consilier pentru problemele cu mass-media al lui Petre Roman, astăzi mogul media internaţional, a adus la TVR caseta în care Ion Iliescu făcea un apel la „oamenii de bine”, la 13 iunie 1990.

A doua zi, „oamenii de bine”, cu lămpaşe şi bâte, au devastat Capitala şi au reîntors România într-un timp lugubru, aproape de epoca de piatră. Pe Răzvan Theodorescu, vestea că minerii au ajuns în Capitală l-a „cam indispus”.

„Adevărul”: Unde vă aflaţi începând cu 12 iunie? Aţi fost tot timpul la Televiziune?

Răzvan Theodorescu: Zi de zi.

Cine decidea ce se transmite pe post în acele zile?

Victor Ionescu şi Emanuel Valeriu. Nu mă ocupam eu de toată bucătăria. Însă toată lumea voia să ajungă la mine.

De ce nu s-au mai transmis imagini din „Piaţa Universităţii”?

Pentru emisiunile de informaţie, „Piaţa Universităţii” devenise neinteresantă, era mai degrabă o materie utilă pentru departamente ca acela de publicistică. Nu mai era o chestie interesantă politic.

Se pregătea deja evacuarea Pieţei. Să fi fost acesta unul dintre motive? În interiorul Televiziunii nu existau informaţii despre asta?

S-a dovedit că existau. Dar eu nu le ştiam.

Eraţi în TVR când s-a luat decizia de a fi întreruptă emisia. Cine a luat-o?

Ministerul Comunicaţiilor – ministrul comunicaţiilor, care era generalul Stelian Pintilie, şi adjunctul său, Andrei Chirică.

Dumneavoastră sau cei din Controlul General (n.r. – biroul tehnic responsabil cu deciziile fundamentale din viaţa Televiziunii) n-aţi avut nicio implicare?

Prima cerere de întrerupere a emisiei a venit din Studioul 4, de la cei care erau atacaţi.

Dumneavoastră unde vă aflaţi? Aţi fost atacat?

Eram la etajul 11, în biroul meu, eram împins cu masa spre fereastră de către aceşti atacatori nespălaţi. Îmi cereau să mergem în Studioul 4. Atunci am spus ceva care nu sună foarte bine în gura unui profesor univeristar: „Dumnezii mamii voastre, dacă vreţi să mergeţi cu mine în Studioul 4, veţi avea ce meritaţi: oprirea emisiei! Oprim transmisia!” Dar de cerut oprirea emisiei direct n-aveam nicio posibilitate. Esenţială a fost cererea celor din Controlul General.

Cine a formulat-o, dacă nu dumneavoastră? Emanuel Valeriu?

Nu. Valeriu era cu mine, la etajul 11. A fost o decizie spontană a celor care erau atacaţi în Studioul 4, ei au cerut-o. Dar, deşi nu am formulat-o expres, în acel moment şi eu şi Emanuel Valeriu consideram oportună oprirea emisiei.

Decizia a luat-o Ministerul Comunicaţiilor şi emisia s-a întrerupt direct de la emiţătoare, nu din Controlul General. Trebuia un ordin de la Preşedinţie sau de la Guvern către Ministerul Comunicaţiilor, fiind vorba de Televiziunea Publică?

Nu, Ministerul funcţiona independent.

„Cădeau bani din  interlopii ăia!”

Chiar era necesară oprirea emisiei?

Se vedea ce este la Televiziune, se aflase că am fost atacat…  Nu regret câtuşi de puţin că a fost luată această măsură.

Ce legătură este între oprirea emisiei şi venirea minerilor?

Ani de zile am crezut că minerii, văzând oprirea emisiei, au venit la Bucureşti. Ei bine, nu. Istoricul Alex Mihai Stoenescu a arătat limpede că minerii plecaseră spre Bucureşti înainte de oprirea emisiei.

Un atac asupra Televiziunii îl favoriza pe Iliescu?

Să ne înţelegem: „Piaţa Universităţii” n-are nimic de-a face cu atacarea Televiziunii. Nu era picior de student sau de intelectual printre cei care au atacat Televiziunea, era doar o masă interlopă, indivizi băuţi strigând lozinci antisemite şi xenofobe, care au fost lăsaţi să intre în Televiziune. O masă folosită nu ştim de cine… Eu din acel moment am cerut să nu mai apere Internele casa mea, ci Armata!

Dar nu bănuiţi de cine au fost folosiţi atacatorii?

Mi-e foarte greu să fac o acuză. Am cerut atunci Procuraturii să cerceteze atacul asupra Televiziunii. Distrugerile au fost de un milion de dolari. Dar cifrele avansate nu au fost acceptate de Justiţie, care era timorată şi nimeni n-a plătit.

Au fost folosiţi de FSN?

E o interpretare.

Miron Cozma a spus că aţi bătut studenţi în subsolurile Televiziunii!

E o nebunie! Nu vreau să fac nici o altă afirmaţie, nu am chef de un proces cu el. E un personaj sinistru.

De unde credeţi că s-a ajuns la această acuză?

În momentul atacului, paraşutiştii locotenent-colonelului Manea mă eliberaseră şi începuseră evacuarea acelor neisprăviţi. I-am rugat: „Fără brutalităţi!”. Dar soldaţii i-au purtat în pumni şi în plame de la etajul 11 spre subsol. Eu doar mi-am dat seama că sunt brutalizaţi şi m-am dus să văd ce se întâmplă. Şi ce-am văzut? Că unii dintre aceşti indivizi erau burduşiţi cu bani – n-am să uit niciodată imaginea – soldaţii îi scuturau şi cădeau bani din interlopii ăia!

De unde erau banii?

Nu pot să spun. Dar erau plătiţi ca să fie acolo – asta este limpede.

După atac aţi ieşit pe post şi aţi dat câteva explicaţii. De ce?

Trebuia să spunem ce s-a întâmplat! Acest moment m-a făcut „oaia neagră” a unor anumiţi oameni politici şi gazetari care ar fi fost încântaţi dacă Televziunea sucomba atunci pentru a putea să schimbe apoi regimul politic din România. Bănuiesc că erau băgate şi codiţele fostei Securităţi.

Cum aţi ajuns să-i numiţi pe atacatori bande de „legionari”?

N-am spus aşa, am declarat că Televiziunea va sta la datorie în faţa unei agresiuni fără margini. Apoi am adăugat o propoziţie în care cred şi astăzi: agresiunea, mie ca istoric, mi-a amintit legionarismul.

Atunci, cine a spus-o?

Ion Iliescu şi, după aceea, Petre Roman au vorbit despre o încercare de lovitură de stat legionară, Guvernul Petre Roman a dat un comunicat în care se invocau  forţe extremiste legionare – asta n-am spus-o eu! Eu am spus atâta tot, ce spun şi astăzi: mi-a amintit
legionarismul.

“Evenimentele nu puteau fi regizate de Iliescu şi de Roman – nu aveau niciun interes.”
Răzvan Theodorescu
preşedintele Radioteleviziunii Române în 1990

Mulţumirile către mineri – „sacrificiul” lui Iliescu

Ion Iliescu – idolul minerilor veniţi în Capitală  Foto: Corbis

Televiziunea Română a difuzat imagini cu oameni care îi aplaudau frenetic pe mineri.  Ce explicaţie aveţi?

Probabil c-a difuzat. Din momentul atacului asupra instituţiei pe care o conduceam şi asupra mea, nu m-a mai interesat ce se transmite din Bucureşti! O spun cu toată asumarea.

La 17 mai, împreună cu Emanuel Valeriu şi Victor Ionescu, aţi moderat dezbaterea dintre cei trei candidaţi la Preşedinţie. Ion Iliescu a fost favorizat!

Pot să spun că aproape am ştiut cum vor ieşi rezultatele alegerilor, îmi dădeam seama din atmosfera din ţară. Dar n-am favorizat pe nimeni, ba chiar am urmărit emisiuni ale francezilor şi americanilor ca să văd cum se organizează o dezbatere. Şi dezbaterea a fost recordul absolut de audienţă – peste 90%.  Iliescu a şi greşit.

Când şi unde?

Am fost prea aproape de Iliescu în unele momente ca să analizez. Dar voi spune un lucru şi asta o să-mi aducă puţini prieteni. Totuşi, îl spun: dacă punem în balanţă ce a făcut bun Ion Iliescu – asigurarea stabilităţii ţării -, cu greşelile lui, Iliescu iese în câştig, cât nu place acest lucru multora.

De ce nu credeţi că venirea minerilor a fost orchestrată de Iliescu?

Fiindcă Iliescu a fost mai curând un om al stabilităţii prin natura lui! Este un om ezitant, dar cinsit. Îl cunosc.

A fost destul de ferm în multe privinţe.

Nu, chiar vreau să se înţeleagă: este un om ezitant, dar cinstit şi un politician de primă mână! N-ar organiza o chestie de tipul mineriadelor. Nu este omul unei cabale. Împotriva cui să organizeze aşa ceva? Opoziţia era înfrântă. Ştiţi sondajul IRSOP din 18 mai, imediat după Piaţa Universităţii? 84% dezaprobă „Piaţa Univeristăţii” şi 55% erau pentru mineri. Ăsta e poporul român!

Faptul că nici până azi nu s-a soluţionat,  în justiţie, „Dosarul Mineriadei”, nici asta n‑are legătură cu Iliescu?

Vă răspund aşa: gândiţi-vă că minerii au venit şi au dat jos o parte a puterii în 1991! Iar referitor la 13-15 iunie 1990: ăsta era Iliescu, voia să scape de mineri, dar nu înjurându-i în faţă! Iliescu a fost conştient de prăpădul pe care l-au făcut minerii şi, de fapt, în joc era imaginea lui. Nu cred că venirea minerilor a fost decizia lui. 13-15 iunie a fost mai degrabă o gafă:  în FSN erau foarte mulţi baroni incipienţi, locali, care puteau să facă mobilizarea minerilor.

Adrian Sârbu a dus la TVR caseta cu apelul către „oamenii de bine”

22 decembrie 1989: Adrian Sârbu (cu barbă), Ion Iliescu (în centru, vorbind la telefon) şi Petre Roman (lângă Ion Iliescu)

Cum a ajuns mesajul lui Ion Iliescu, celebrul apel la „oamenii de bine”, să fie difuzat pe post?

Adrian Sârbu mi-a adus la Televiziune caseta înregistrată cu mesajul lui Iliescu. Mai întîi m-a sunat Iliescu, care voia să vină la Televiziune, şi i-am explicat că, în acel moment, nu se putea intra. I-am spus: „Domnule preşedinte, dacă aţi veni, aţi veni numai într‑un balon”. Şi, atunci, mi-a telefonat Sârbu că are o casetă înregistrată cu mesajul lui Iliescu. Televiziunea are o portiţă de intrare pe strada Cerchez. I‑am spus lui Sârbu: „Vino!”  – şi a venit chiar el. Am trimis un şofer de‑al meu la poartă, am stabilit o parolă – „Răzvan” – şi Sârbu a aruncat caseta peste gard, iar şoferul mi-a adus-o.

Când şi cum aţi aflat că au venit minerii?

A doua zi dimineaţă. Noaptea, pe la 2.00, după atac, am plecat de la Televiziune. Am dormit neîntors până la 9.00. Şi m-a sunat cineva de la Televiziune să-mi spună că au venit minerii de la Bucureşti, nu mai ţin minte exact cine, dar vestea m-a cam indispus.

Ce ştiţi despre cum au fost chemaţi minerii?

În convingerea mea, toată povestea cu minerii a fost făcută de organizaţiile FSN locale din Valea Jiului, Oltenia, Petroşani. A fost o neghiobie majoră decizia de a desfiinţa ce mai rămăsese din „Piaţa Universităţii”, ea se stingea de la sine.

Conform teoriei dumneavoastră, e totuşi imposibil ca Iliescu să nu fi avut cunoştinţă despre această mobilizare din teritoriu a celulelor de partid.

Sincer, am dubii. În momentul acela, sperietura era atât de mare în ţară încât lideri locali ai FSN puteau să ia o asemenea măsură. E o părere.

Minerii erau organizaţi şi aşteptaţi. Au primit pachete cu mâncare. Cum se poate ca cei din conducerea de la Bucureşti să nu fi ştiut nimic despre venirea lor?

Asta este o poveste pe care trebuie să o lămurească aceia care erau atunci la conducere şi Procuratura. Tot ce pot spune eu este că, la cererea mea, picior de miner nu a călcat la Televiziune. La 14 iunie am luat legătura, rând pe rând, cu Roman, cu generalul Stănculescu – aflat până atunci la Berlin -, şi le-am cerut ca să-i împiedice pe mineri să vină la Televiziune. Asta ne mai lipsea – minerii!

Cum vă explicaţi că Iliescu le-a mulţumit public?

Iliescu dorea să transmită un mesaj. Mai întâi a fost sfătuit de către consilieri să nu facă nimic. Toţi îl acuzăm azi că le-a mulţumit minerilor, dar eu vă spun că, dacă Iliescu nu le mulţumea, minerii rămâneau în Bucureşti.

Minerii aveau idolul lor şi idolul lor era Ion Iliescu.

L-au avut acolo, între ei, şi sunt convins – deşi n-am discutat niciodată asta cu Iliescu – că a făcut-o ca să-i vadă îmbarcaţi.

Cu Ion Iliescu n-aţi vorbit imediat după 13 iunie?

Am vorbit la 15 iunie, când m-am dus la Palatul Victoria şi i-am cerut o audienţă.

Din ce motiv v-aţi dus?

Fiindcă în dimineaţa aceea am trecut prin Piaţa Universităţii – era un peisaj cenuşiu prin prezenţa minerilor – şi maşina mea a fost oprită. Nişte mineri m-au dat jos, recunoscându-mă. Eu, cu chelia mea, sunt totuşi unic în România. Aveam şi nişte haine albe şi au pus mâna pe ele să vadă din ce sunt, ceea ce m-a enervat şi mai tare. Asta mi‑a dat măsura faptului că Bucureştiul se afla, într-un fel,  sub stare de asediu. Şi m‑am dus şi l-am rugat pe Iliescu să găsească orice cale pentru a-i determina pe mineri să părăsească oraşul.

“Vestea că au venit minerii în Bucureşti m-a cam indispus.”
Răzvan Theodorescu
preşedintele Radioteleviziunii Române în 1990

* acest articol, scris de Ana-Maria Onisei, a fost publicat in “Adevarul” din 29.05.2010

Advertisements