Tags

, , ,

Mondialele sînt tîrgul la care ne închiriem temporar pasiunile Aşa e: n-avem subiect. România lipseşte de la Mondiale şi, în aceste condiţii, nu ne rămîne decît să studiem, să urmărim, să evaluăm sau chiar să ţinem prin delegaţie cu o echipă liber-aleasă, fie ea Ghana, fie Brazilia. Un singur lucru nu mai putem face, pentru că ni l-a interzis însăşi naţionala: să participăm. Vom urmări şi vom iubi Mondialele de la distanţă, de la o depărtare care bate imensitatea kilometrică ce ne desparte de Africa de Sud. Rămînem cu privilegiul trist al spectatorului care poate vedea, dar nu mai poate trăi pasiunea totală a celui ce se simte reprezentat. Ne-am obişnuit cu această condiţie, cu inerţia şi pasivitatea rezervate celor îngăduiţi doar spre a urmări de pe margine mersul lumii. Fotbalul a izbutit să fixeze o serie de absenţe egale la turneele finale, un ciclu care ne transformă în suporteri liberi de patrie. Atîta umilinţă dereglează logica sentimentelor naţionale şi încurajează mercenariatul indiferent. Ar trebui să ţinem minte că datorăm această stare dubioasă echipei naţionale. Data viitoare, cînd patriotismul nostru va fi din nou convocat pentru a sluji în calificări, va trebui să fim circumspecţi. În fond, patriotismul nu poate fi un reflex prostesc, o hărmălaie de fraieri care răsplătesc, nu cer nimic, se lasă insultaţi şi sînt gata să o ia de la cap. De ce ar trebui să fim noi patrioţi, atîta vreme cît naţionala României nu suferă de asemenea sentiment? Bilanţul nostru e, din nou, gata înainte de primul meci al Cupei Mondiale. Absenţa României nu mai e un accident dictat de ghinion sau de ostilitate. Nu sîntem în situaţia Irlandei. Absenţa noastră e deja o schimbare de regn: nu mai sîntem o naţiune fotbalistică europeană. Adevărat, am dezvoltat o capacitate uluitoare şi nedemnă de autoreflectare, acea stare permanentă de importanţă şi interes pentru “scena internă” pe care presa o prezintă drept actualitate. E fals. De la un cap la altul, fals. Actualitatea e cu totul alta: nu mai contăm. Mondialele pe care le anticipăm din fotoliu, cu delicii de importator, ne spun una şi aceeaşi poveste: avem libertatea să degustăm, dar am pierdut complet puterea de a produce.

* acest articol, scris de Traian Ungureanu, a fost publicat în “Gazeta sporturilor” din 10.06.2010

Advertisements