Tags

, ,

Pipera e mai mult decât un stil arhitectonic. Pipera e o atitudine, e un stil de viaţă, e o anume valoare a pH-ului, e o rezervaţie de ADN cu spirale de gresie, faianţă, inox, lambriu de brad şi termopan, e un blat pentru cele mai oribile şi dezgustătoare torturi.

Pipera nu e ceva static, Pipera e o formă modernă a năvălirilor barbare, Pipera e un virus necunoscut, adus de gazde ignorante şi înverşunate. Este şi un reper pentru cei în veci lipsiţi de repere.

Dincolo de toate calificările simbolice pe care le poate primi, acest Nobel al mitocăniei şi rătăcirii este un tsunami subtil care mătură rapid şi sigur tot ce-i iese în cale. Un soi de Godzilla în formă de casă bună de dinamitat, care lasă în urmă colonii de monştri mici şi nerăbdători să se dezvolte.

Atunci cand vor avea trei etaje, o faţadă mov, multe coloane şi toată curtea betonată, vor putea contamina şi ei minţile slabe şi doritoare să exprime puterea absolută a tâmpeniei. Pipera e deja un model estetic, e echivalentul conturului sticlei de Coca-Cola, e cel mai cunoscut rebut din România – şi asta în doar zece ani.

Oriunde mergi, dai peste Pipera. Casele de la mare, casele de la munte, casele de la ţară şi casele conspirative, hotelurile şi bordelurile, WC-urile publice şi cele de stat, casele intelectualilor şi ale maneliştilor sunt mai nou produsul acestui uriaş gene rator de tipare de lagăr de lux second-hand. La fiecare inundaţie, televiziunile se dezlănţuie cu sfântă furie demolatoare asupra caselor din paiantă şi chirpici.

Ideea care reiese din acest discurs este că aceste forme tradiţionale de construcţie şi foarte sănătoase, pe deasupra, sunt cei mai mari duşmani ai omului modern, sunt ruşinea României maneliste, sunt o piedică majoră în calea integrării noastre în lumea civilizată a cartonului multistrat.

Poate că şi aceste iresponsabile şi insistente modificări ale opiniei publice ajută mult la adoptarea entuziastă a acestei isterii apocaliptice de către oamenii muncii, ţărani, muncitori şi intelectuali.

Mai sunt şi emisiunile care promovează aceste orori şi care reuşesc să-i ghideze pe însetaţii de desfigurări interioare şi exterioare pe cel mai scurt drum către lada de gunoi. Mereu câte un potentat se miră, vai, de părăsirea specificului local în Delta Dunării. Dacă i-ar ruga pe colegii săi, demnitarii, să-i spună unde locuiesc şi să-i arate şi fotografii cu căsuţele lor, ar înţelege că puţini mai sunt cei necontaminaţi.

Nu vreau să spun că totul ar trebui făcut din chirpici sau paiantă, dar vreau să spun că BCA-ul este o formă subtilă de crimă împotriva umanităţii. Nu vreau să meargă toţi cetăţenii la şcoala estetică ajutătoare, dar ar fi bine ca gunoiul să fie perceput ca gunoi, chiar dacă e cumpărat scump şi în rate.

Mirajul posesiunii a înlocuit complet orice formă de discernământ şi de adecvare. Reproducerea scelerată a aceluiaşi model indiferent de context – Pipera la munte şi la mare – va sufoca în scurt timp orice şansă de a mai locui cât de puţin în datele umanităţii.

Pe de altă parte, această stare de lucruri şi oferta monstruoasă de accesorii au un avantaj major şi foarte trist, în acelaşi timp. E mult mai simplu să-ţi dai seama cu cine ai de-a face.

Dincolo de lanţuri de aur şi turnuleţe, dincolo de gresia şi faianţa fără de care nimeni nu mai poate fi considerat om, există semnale destule pentru a putea detecta mitocanul, chiar şi camuflat doar de o pereche de şlapi şi de un prosop. Merge la fel de bine şi costumul, nu vă faceţi iluzii. Şi mai sunt şi copiii gata imbecilizaţi de cămăruţele lor vesele, cu pereţi în mii de culori.

Sloganul formulat de mine acum ceva timp – România, mânca-şi-aş! – l-aş înlocui cu România – Oricum! Aşa că le recomand tuturor celor care cred că Pipera nu e exact Baubau, să nu pună la inimă, mai sunt multe locuri frumoase pe care le pot betona. Revoluţia morală a eşuat, cea estetică nu s-a mai organizat. Dar eu zic că o să fie bine, că altfel nu poţi săi spui.

PS:
am reluat acest articol, pentru că tocmai văd nişte locuri în care tulpina acestui virus nu a putut să se dezvolte, din motive de rigoare şi bun-simţ. Adică tâmpenia şi prostul-gust sunt prevăzute şi contracarate din start. În rest, rămâne cum am discutat.

* acest articol, scris de Razvan Exarhu, a fost publicat, ultima oara, in “Evenimentul zilei” din 05.06.2010

Advertisements