Tags

, , , , ,

La exact douăzeci de ani de la acel sângeros 14 iunie 1990, fostul preşedinte nu are regrete. Ion Iliescu este în continuare convins că „Piaţa Universităţii“ a fost o inacceptabilă oază de „legionarism“.

La doar o lună de la „Decembrie 1989″, cu un reflex comunist într-o democraţie mai mult imaginară, Ion Iliescu făcea primul apel la oamenii muncii. Contextul era dat de revolta partidelor istorice faţă de decizia FSN de a participa la alegerile electorale.


La 28 ianuarie 1990, minerii au venit, aşadar, pentru prima dată, să pună umărul la consolidarea democraţiei formate în jurul „emanaţilor” Revoluţiei. Peste 5.000 de mineri, înarmaţi cu bâte şi lanţuri, s-au prezentat în Capitală pentru a-i intimida pe susţinătorii partidelor care erau altceva decât FSN.

Peste trei săptămâni, la 18 februarie 1990, ca răspuns la organizarea unei noi manifestaţii antiguvernamentale, minerii din Valea Jiului au luat din nou drumul Bucureştiului. Legătura dintre Putere şi proletari – stâlpii socialismului intrat în comă cu două luni în urmă- se consolidase, iar minerii păreau să-şi respecte promisiunea făcută la sfârşitul lui ianuarie: veneau în Capitală ori de câte ori era nevoie.
„Roman a înţeles minerii. Nu-l vom uita!”

Cu o autoritate asumată în urma celor două intervenţii prin care „au salvat” România de „pericolul” partidelor istorice, minerii organizează, la 7 martie, propria grevă. Motivul: FSN încă nu îşi îndeplinise datoriile faţă de ei. O listă în 29 de puncte a fost aprobată de Front, la foc rapid, pe 14 martie, când, aşa cum arăta ziarul „Zori Noi” din Petroşani, „Guvernul României – prim-ministrul Petre Roman a înţeles MINERII. Nu-l vom uita!”. Nu l-au uitat.

„Conducătorul ce ne trebuia”

Susţinută de cuvintele de laudă din presa locală, care îi asigura pe mineri, în stil comunist, că au calităţi unice, Valea Jiului începea, cu paşi siguri, să devină conştientă de puterile pe care le are. Mai lipsea doar un lider de sindicat unic, care să asigure comunicarea între „Vale” şi Capitală. Astfel, la 24 martie 1990, tânărul Miron Cozma (35 de ani) era ales în fruntea proaspăt înfiinţatei „Ligi a Sindicatelor Miniere Valea Jiului”.

„La suprafaţă”, în Capitală, tensiunile dintre FSN şi susţinătorii partidelor istorice se intensificau. FSN refuza să-şi retragă participarea la alegerile programate la 20 mai şi răspundea solicitărilor stăruitoare ale ţărăniştilor şi liberalilor prin campanii de presă mizerabile, menite să destabilizeze Opoziţia.

În replică, la 21 aprilie, Grupul Independent pentru Democraţie organiza un miting de protest, urmat, a doua zi, de o mişcare şi mai de amploare, coordonată de PNŢ. Mobilizaţi de lupta împotriva Puterii neocomuniste, manifestanţii au rămas în Piaţa Universităţii, unde au continuat scandările antifeseniste.

„Adevărul” v-a prezentat, în detaliu, în zilele precedente, alături de mărturii ale persoanelor-cheie care au organizat şi au participat la proteste, întreg mecanismul constituit în jurul „kilometrului zero al democraţiei”. Rezistenţa FSN, clamată de campaniile murdare din presa scrisă aservită noului partid şi susţinută de Televiziunea Română „Liberă”, nu a lipsit. Aşa cum nu au lipsit nici încercările stângace de a înăbuşi manifestaţia din Piaţa Universităţii.

De la antifesenist la „golan”

În noaptea de 23 spre 24 aprilie, prima încercare de represiune a protestelor a venit din partea forţelor de ordine. Manifestanţii au fost bătuţi şi arestaţi, însă explozia de violenţă i-a coalizat, în loc să-i suprime, pe antifesenişti, iar „Piaţa” a fost reocupată, a doua zi, de peste 5.000 de protestatari. Au urmat cântecele, scandările, balconul Universităţii şi discursurile energice, iar conştiinţa a renăscut din nou. Era euforia luptei şi a speranţei de a învinge.

La 25 aprilie, în şedinţa Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Ion Iliescu îi numeşte pe cei din Piaţă „golani”, cuvânt care a fost asumat, în mod ironic, de către toţi manifestanţii.

Drept răspuns, la 29 aprilie, Piaţa Universităţii a fost „oficial” numită „zona liberă de neocomunism, kilometrul zero al democraţiei”. Locul aduna, zilnic, zeci de mii de oameni care mai bine ar fi fost morţi decât comunişti. A venit apoi luna iunie, aducând exploziile de violenţă din 13, sosirea minerilor, discursurile pline de patos rostite de Ion Iliescu, şi Bucureştiul a fost înecat în sânge.

Panseluţe pentru Iliescu

Reprezentanţii Asociaţiei „21 Decembrie” şi membrii Organizaţiei „Noii Golani” au ieşit ieri în stradă pentru a comemora victimele Mineriadei din 1990. Ei au întâmpinat probleme în a obţine aprobarea de a mărşălui prin faţa casei lui Ion Iliescu, plecat din ţară la un Congres desfăşurat în Italia, la Roma.

Aproximativ 200 de oameni au mers, totuşi, din Piaţa Universităţii până în cartierul Primăverii scandând vechile lozinci anti-Iliescu. Ei au desemnat un „detaşament de pionieri” care a lăsat în faţa locuinţei unde se afla doar soţia fostului preşedinte, Nina, un borcan de dulceaţă, câteva panseluţe şi ziare „Adevărul” de acum douăzeci de ani.

Cozma, „Garda Naţională” şi preţul tăcerii

Miron Cozma, fostul lider al minerilor, ar fi susţinut, într-o declaraţie făcută în 2005 pentru „Dosarul Mineriadei”, şi pusă la dispoziţie sâmbătă de Asociaţia „21 Decembrie”, că Ion Iliescu şi Petre Roman i-au oferit funcţii publice pentru a aduce la Bucureşti mineri pentru formarea unei „Gărzi Naţionale”.

„Administraţia Iliescu-Roman a încercat să mă atragă în diferite feluri, oferindu-mi diferite avantaje sau funcţii. Au scornit să fiu guvernator de Valea Jiului, iar Petre Roman mi-a oferit 7.000 de dolari pe lună ca să mă duc consul în Africa de Sud. Mi-au făcut oferta de a deveni şeful Gărzii Naţionale, în acest sens urmând ca eu să strâng în jur de vreo 100 de mineri bine făcuţi, de la toate unităţile miniere, care trebuiau să vină la Bucureşti. I-am refuzat”, susţine Cozma.

„Nu fiţi naivi, s-a demonstrat tehnic!”

„Adevărul” va publica începând de mâine un interviu-maraton, în trei părţi, cu fostul preşedinte. Ion Iliescu nu doar că nu are regrete, dar susţine că minerilor trebuia să li se mulţumească! Întrebat dacă filialele FSN din ţară au sprijinit venirea minerilor la Bucureşti, Ion Iliescu a răspuns: „Desigur. Nu puteau să nu-i sprijine pe cei care veneau. Sigur că da. Organele FSN au sărit în sprijinul lor. Nu ştiu dacă au pus trenuri la dispoziţie. Indiferent cum au făcut, era o situaţie de emergenţă şi democraţia era în pericol”.

Ion Iliescu nu îi uită pe bucureştenii care i-au întâmpinat călduros pe bărbaţii veniţi din adâncurile pământului. „În primul rând, actul de solidaritate al minerilor a dat curaj bucureştenilor. Nu întâmplător bucureştenii i-au aplaudat şi când au venit, şi când au plecat”.

Se răfuieşte, peste timp, cu Opoziţia: „De ce n-a ieşit domnul Coposu în faţa lumii, la Revoluţie, să spună: «Fraţilor, eu sunt ăsta. Mergeţi după mine!». Îl asculta cineva pe Coposu atunci? Spune că a fost şi el la Televiziune. O fi fost. Îmi reproşa că ar fi vrut să discute cu mine atunci. Păi ce să discute cu mine? Cine eram eu?”.

Fostul şef de stat combate „manipulările” unei „anumite părţi a presei”: „Caseta în care Diamandescu cere incendierea autobuzelor este o făcătură. Nu fiţi, dragă, naivi. S-a demonstrat tehnic!”. Şi conchide, zguduitor: „Cum să nu le mulţumesc minerilor? Minerii meritau mulţumiri!”.

Un sistem de adăpare

„În Piaţa Universităţii se află câteva sute, până la câteva mii de indivizi, cam aceiaşi, care fac cu rândul. E şi un sistem de alimentare… şi de adăpare. Cineva îi finanţează, îi alimentează, îi adăpează, îi întreţine şi vrea să îi folosească ca element de perturbare a ordinii publice.”

Ion Iliescu,
27 aprilie 1990,
într-o conferinţă de presă

„Chemăm toate forţele responsabile”

„Este regretabil că Armata a rămas în cazarmă şi nu-şi face datoria de a acţiona atunci când sunt atacate instituţiile statului. Este clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democratic la 20 mai 1990. Ne adresăm tuturor cetăţenilor Capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegeri libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită.”

Ion Iliescu,
13 iunie 1990,
apel transmis la TVR

„Ocupaţi Piaţa definitiv”

„V-am rugat pe dumneavoastră, minerii, care sunteţi grupaţi, organizaţi, să vă îndreptaţi încolonaţi pe bulevard, până la Piaţa Universităţii şi să o ocupaţi definitiv. După care, în conlucrare cu forţele de ordine, vă rugăm să asiguraţi paza acestui punct central al Capitalei. Vom vedea dacă e nevoie să mai ajutăm în alte puncte din Capitală.”

Ion Iliescu,
14 iunie 1990, ora 5.30, fragment din
discursul ţinut în faţa
minerilor, în Piaţa Victoriei

„Oameni de nădejde la bine, dar mai ales la greu”

„Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă conştiinţă civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu. Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică, aţi simţit momentul dificil şi, cu o dăruire exemplară, v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu Puterea nouă. În Piaţa Universităţii a început escaladarea actelor de violenţă şi de vandalism.

Era vorba nu de manifestanţi paşnici, care au ceva nemulţumiri faţă de Guvern, lozinci antiguvernamentale, ci era vorba de bande organizate, de elemente fasciste, mulţi dintre ei drogaţi. Au fost şi victime: a venit o grupă de muncitori de la Ploieşti – există şi un mort şi doi grav răniţi dintre muncitorii ploieşteni, acţiuni ale acestor elemente turbulente.

Cu ajutorul dumneavoastră, au fost descoperite – în sediul PNŢ-ului – depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri celor ce stăteau în Piaţa Universităţii şi armanent. În subsolul clădirii Universităţii s-au descoperit arme, 22 de puşti Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condiţiuni, şi saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit în această perioadă. La clădirea Asociaţiei «16-21 Decembrie» – depozite de bâte şi de alte asemenea arme albe, lanţuri şi aşa mai departe.

Cum se poate motiva că în sediul unui partid politic, în sediul unor asociaţii declarate apolitice, prezenţa unor asemenea depozite de sticle incendiare, de muniţii, de droguri şi arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva aşa ceva? Noi considerăm că răspunderea morală o au şi unii gazetari, unii intelectuali care au incitat în această perioadă. Fără îndoială, vor fi traşi la răspundere şi acei oameni iresponsabili care au patronat asemenea lucruri. În ce-i priveşte pe Raţiu şi Câmpeanu, trebuie să fim cu atenţie: unul este deputat, celălalt senator, se bucură de imunitate parlamentară…

Am discutat şi ne gândim la instituirea unei Gărzi Naţionale, o să vedem cum o s-o denumim, mai exact cu oameni bine instruiţi, oameni hotărâţi, oameni decişi pentru intervenţii în momente excepţionale, ca cele care au avut loc pe 13 iunie. Am reţinut şi dorinţa unora dintre dumneavoastră, mineri din Valea Jiului, care s-au oferit să se încadreze într-o asemenea gardă naţională şi vom lua în considerare acest lucru. Eu sper ca să întreţinem acest spirit de combativitate, să-l anticipăm, pentru că numai prin acţiunea hotărâtă a tuturor oamenilor de bine, a tuturor cetăţenilor ţării, vom ţine în frâu elementele degenerate, declasate, fanatizate, care vor să destabilize ţara.

Aici nu este vorba numai de forţe din interior, care nu se împacă cu gândul că au pierdut partida, este un scenariu mai larg, pe plan european, a existat o acţiune conjugată a forţelor de dreapta care au mers pe ideea că în toate ţările din Europa de Est trebuie să vină la putere forţele de dreapta. Legionarii, când s-au reunit, erau scindaţi: adeptul lui Horia Sima şi trimişii lui din Spania şi adepţii lui din RFG – s-au reunit într-un congres ca să reorganizeze, să-şi reunifice mişcarea. Adevărul este că forţele de dreapta au vrut să deturneze Revoluţia română spre dreapta şi să pună mâna pe putere, ăsta e adevărul!

Aşa încât trebuie să rămânem cu vigilenţa trează şi să fim pregătiţi pentru orice alte încercări de escaladare, de destabilizare a situaţiei din ţară şi peste tot să întreţinem un spirit de mobilizare şi de luptă a tuturor celor hotărâţi să apere democraţia română.

Democraţia pusă în slujba celor mulţi, în slujba poporului, nu democraţia care să slujească celor înavuţiţi sau celor care vor să se înavuţească pe spinarea poporului.

Eu vreau încă o dată să-mi exprim întreaga recunoştinţă, din partea populaţiei Capitalei pentru prezenţa dumneavoastră, utilă şi eficientă. Vreau să mulţumesc pentru spiritul organizat în care v-aţi prezentat, în care aţi acţionat, să  mulţumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma şi celorlalţi lideri sindicali care au fost în fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat în aceste zile. Deci vă mulţumesc tuturor pentru tot ce aţi făcut în aceste zile.”

Ion Iliescu,
15 iunie 1990,
discurs de mulţumire
adresat minerilor

* acest articol, scris în colaborare cu Laurenţiu Ungureanu şi Cristian Delcea, a fost publicat în “Adevărul” in data de 14.06.2010

Advertisements