Tags

, , , , ,

Campionatul Mondial îşi trăieşte, la capătul altui continent, acea viaţă din care la urmă, ca din orice viaţă, nu se va păstra decât o sumă de imagini.

Gazdele au debutat trist ca un doliu, şi cum putea fi altfel când, ca într-un blestem, strănepoata lui Nelson Mandela a sfârşit într-un accident stupid, la 13 ani, chiar înainte să înceapă turneul final?

Naţionala Mexicului a arătat oribil de obosită. Cuauhtémoc Blanco (nume sortit să rămână defintiv în istorie) şi-a plimbat silueta exagerată pe teren, inadecvat ca un pensionar obez într-o saună şic.

Uruguay este Forlan, iar Forlan este singur. Ceea ce este mai mult decât Franţa care, lipsită de Zidane, nu mai înseamnă nimic.

Coreea de Sud nu va spăla niciodată ruşinea de a-l fi folosit pe Byron Moreno ca pe un criminal, însă se străduieşte frumos. În formaţia Greciei, ridicolul s-a distribuit democratic, şi atât.

Argentina? Un miraj. Maradona în costumul lui caraghios, rubicond ca preotul vechi al unui fotbal divin, Maradona îmbrăţişând stadionul cu gesturile sale teatrale, cel mai urât şi mai fermecător trişor din câţi vor fi fost şi vor fi, Maradona eclipsându-şi echipa prin histrionismul său complet. Fără un Okocha sau măcar un Amunike, Nigeria perseverează într-un efort inutil, perpetuându-şi ambiţios mediocritatatea, ca scriitorii fără talent.

Anglia a developat aceeaşi ură dintre fotbalistul din poartă şi ceilalţi fotbalişti, acelaşi război civil dintre tabloide şi staruri. Echipa SUA nu e o surpriză, e o confirmare, dar asta vom înţelege mai târziu.

Slovenia e o mică minune şi un mare coşmar, după cum ştiam deja. Era timpul ca şi Algeria (îngrozitoare echipă!) să afle. Serbia rămâne la fel de labilă, iar Ghana se conturează ca pata de culoare fără de care nicio Cupă Mondială nu ar fi corectă politic şi fotbalistic.

Germania a fost perfectă, în condiţiile în care Australia a fost nulă, un simplu efect advers al globalizării grăbite.

Coşmaresc, suveran pluteşte zgomotul teribil al vuvuzelelor care violează cântecele tradiţionale, urletul care doar din deznădejdea unei ratări sau a unei morţi se naşte şi vuietul magic al unui gol, toate cele ce dau stadioanelor de fotbal un rost în lume. 

* acest articol a fost publicat in “Adevarul” din 15.06.2010

Advertisements