Tags

,

„Adevărul“ vă arată cine şi cum a pus în practică regia celei mai sângeroase Mineriade. În urma unei ample investigaţii, „Adevărul“ vă prezintă mecanismele şi oamenii prin care regimul Iliescu i-a controlat şi i-a folosit pe minerii din Valea Jiului.

Transformarea minerilor într-o forţă de tip paramilitar care să acţioneze la nevoie în slujba regimului Iliescu a fost o mişcare îndelung calculată. Confruntaţi, imediat după Revoluţie, cu proteste din ce în ce mai vehemente (la 12 ianuarie, aproximativ 100.000 de oameni au demonstrat paşnic în Piaţa Victoriei), „emanaţii Revoluţiei” au identificat în minerii din Valea Jiului clasa socială perfectă prin care să neutralizeze orice pericol de pierdere a puterii.
În virtutea acestei convingeri, s-au făcut două demersuri importante: racolarea unor oameni de încredere dintre liderii ortacilor şi aprobarea unei serii de revendicări pe care Nicolae Ceauşescu le refuzase minerilor după greva din 1977. Printre acestea se numărau: mărirea salariilor cu 50 până la 100 %, programul de lucru redus la 6 ore pe zi, vârsta de pensionare redusă la 45 de ani pentru cei cu 20 de ani vechime în minerit, o masă caldă la intrarea în şut şi alte beneficii.

În privinţa racolărilor, omul de legătură a fost Nicolae Cămărăşescu, ofiţer de contrainformaţii în Direcţia a II-a a Securităţii înainte de decembrie 1989 şi originar din Petroşani. „După Revoluţie, direcţia noastră a fost preluată de un colonel de la Armată. Şi ăsta zice: «Locotenentul-major Cămărăşescu îi cunoaşte pe ăştia din Valea Jiului». Şi m-au luat şi m-au băgat pe «ţeavă» ca să îi ajut”, explică pentru „Adevărul”, după douăzeci de ani, Nicolae Cămărăşescu. Până în 1986, când a trecut la Securitate, acesta fusese inginer la Mina Aninoasa, motiv pentru care a recomandat noilor structuri oameni de la aceeaşi exploatare minieră.

„Scoală-te, Nicule, trebuie să plecăm”

La 3 martie 1990, Cornel Burlec, fost director la Mina Aninoasa, este adus din Valea Jiului la Bucureşti şi numit ministru-adjunct la Ministerul Minelor. De asemenea, Constantin Ilinescu, Frederic Cârlig şi Ilie Torsan, toţi de la Mina Aninoasa, capătă funcţii importante.

Cârlig devinde lider sindical la Aninoasa, Ilie Torsan ajunge, la 24 martie 1990, vicepreşedintele Ligii Sindicatelor Miniere, iar Constantin Ilinescu, care avea doar 30 de ani, se mulţumeşte cu promisiunea unui post de senator. „Eu le-am făcut intrarea şi apoi s-au descurcat singuri. Ştiau să se bage în seamă”, ne-a declarat Cămărăşescu.

Întâmplător sau nu, la 2 mai 1990, acesta este trecut în rezervă şi se întoarce în Valea Jiului ca inginer la Mina Aninoasa. O lună mai târziu avea să se ocupe personal de mobilizarea ortacilor şi de dirijarea lor prin Capitală, unde a oprit apariţia cotidianului „România liberă”, după ce a descins la redacţie însoţit de un grup de mineri.

13 iunie 1990. Diversiunea actelor de vandalism provocate de „elementele legionare” debuta în Bucureşti cu intervenţia forţelor de ordine asupra greviştilor foamei din Piaţa Universităţii. În Valea Jiului, oamenii puterii începeau să se pună la rândul lor în mişcare.

Nicolae Cămărăşescu a recunoscut, pentru „Adevărul”, că el şi Constantin Ilinescu au început mobilizarea minerilor înainte de apelul făcut de Ion Iliescu la Televiziune către „oamenii de bine” (13 iunie, ora 17.30 – 17.45), confirmând astfel că intervenţia ortacilor în Capitală a fost planificată înainte de apariţia aşa-ziselor acte de vandalism din Bucureşti.

„Pe 13 iunie, pe la ora două după-amiaza, m-am trezit cu Constantin Ilinescu la uşă. Zice: «Scoală-te, Nicule, că trebuie să plecăm la Bucureşti». Am mers la dispecerat şi Iliescu a dat anunţ prin interfon să iasă minerii din mină”, relatează fostul ofiţer de Securitate. „Adevărul” va publica în ediţia de mâine un amplu interviu cu Nicolae Cămărăşescu, despre Mineriada din iunie 1990.

„Veniţi, avem nevoie de voi”

Plecarea ortacilor spre Capitală a fost încetinită, preţ de câteva ore, de Miron Cozma, care, nemulţumit că se trecuse peste el în mobilizarea minerilor, a intrat în conflict cu grupul de la Aninoasa.

„Puţin după ora şase a apărut, la Combinat, Miron Cozma, într-un trening, şi a început să înjure. Voia să ştie cine a dat ordin ca minerii lui să plece la Bucureşti. A luat radio-telefonul şi a comunicat la unităţile miniere că nu pleacă nimeni, că e o diversiune şi că se ţine cont numai de ordinul lui. Eu l-am chemat deoparte şi i-am zis să sune la Bucureşti, pentru că de la unităţile miniere sunau întruna, oamenii fierbeau. Şi a sunat pe telefonul scurt din biroul directorului. Eu eram la un metru lângă el. A răspuns o voce de bărbat şi apoi i l-a dat pe Ion Iliescu, căruia i-am recunoscut perfect vocea. Cozma s-a prezentat şi a întrebat ce se întâmplă, la care Iliescu a spus foarte clar: «Da, veniţi, am nevoie de voi». Cozma a schimbat-o imediat. A zis: «Da, noi suntem pregătiţi, dar voiam să ştiu de la dumneavoastră, să nu fie vreo diversiune»”, povesteşte Ionel Botoroagă, ofiţer de serviciu pe 13 iunie 1990 la Combinatul Minier Valea Jiului (CMVJ), actuala Companie Naţională a Huilei (CNH).

“Iliescu a spus foarte clar: «Da, veniţi, am nevoie de voi». Cozma a schimbat-o imediat. A zis: «Da, noi suntem pregătiţi, dar voiam să ştiu de la dumneavoastră, să nu fie vreo diversiune».”
Ionel Botoroagă
fost inginer minier

Miron Cozma şi „falsul” Ion Iliescu

Miron Cozma se pierde în explicaţii lipsite de coerenţă când vine vorba despre după-amiaza de 13 iunie 1990, încercând să pozeze într-un erou care s-a opus plecării minerilor spre Capitală.

„Eram la socrul fratelui meu şi mă uitam la Campionatul Mondial de fotbal, că el avea televizor color. Când s-a întrerupt emisia, am sunat la Combinat şi am aflat că Burlec, Ilinescu şi Cămărăşescu dăduseră ordin ca minerii să iasă din şut şi să plece spre Bucureşti. Am mers imediat la dispecerat şi am dat ordin prin radio-telefon că nu pleacă nimeni. Minerii erau incitaţi deja. Până la urmă au plecat şi m-au luat şi pe mine cu forţa”, susţine Cozma.

Întrebat despre dialogul pe care l-a avut cu Ion Iliescu în după-amiaza de 13 iunie, Miron Cozma a negat iniţial, apoi, confruntat cu declaraţia lui Botoroagă, ne-a oferit o variantă penibilă: „Botoroagă era ofiţer de serviciu şi avea obligaţia să urmărească telefonul guvernamental. Şi m-a chemat că mă sună de la Bucureşti. Am vorbit cu unul de la serviciile speciale care se dădea drept Iliescu. A zis că e Iliescu, că Bucureştiul e în pericol şi să vin cu minerii. L-am înjurat şi i-am închis telefonul”.

„Luceafărul Huilei” susţine că a ajuns în Bucureşti abia în seara zilei de 14 iunie, cu ultimul tren, dar tot el afirmă că l-a salvat de la moarte pe Marian Munteanu, deşi acesta a fost bătut pe 14 iunie, în zori! Petre Braiţ, lider sindical la Mina Petrila în iunie 1990 şi unul dintre apropiaţii lui Cozma, ne-a declarat că a intrat în clădirea Guvernului, împreună cu Miron Cozma şi cu alţi lideri sindicali, în dimineaţa de 14 iunie.

Burlec: „Am 72 de ani, începe să se facă ceaţă”

Cornel Burlec, ministru ajdunct al Minelor în iunie 1990, este la rândul său unul dintre personajele controversate ale Mineriadei din urmă cu 20 de ani. La Petroşani există mărturii despre o prezenţă a sa în Valea Jiului în ziua de 13 iunie 1990, dar şi mărturii care infirmă această variantă.

„N-am fost la Petroşani pe 13 iunie, eram la Bucureşti, la minister”, declară Burlec. Acesta susţine că a aflat de venirea minerilor chiar în dimineaţa de 14, întrucât locuia în aproape de Piaţa Victoriei, locul unde s-au adunat ortacii, dar, după câteva întrebări, afirmă că, în după-amiaza de 13 iunie, un consilier din Petroşani l-a anunţat că ortacii vor pleca spre Capitală.

Cornel Burlec îşi scuză incoerenţa cu o voce calmă, de ardelean: „Am 72 de ani şi mi se cam încurcă lucrurile în cap, începe să se facă ceaţă”.

Cornel Burlec recunoaşte că se ştia bine cu Nicolae Cămărăşescu şi că acesta îl vizita periodic la Minister, dar spune că promovarea sa din funcţia de inginer însărcinat cu protecţia muncii în cadrul CMVJ în poziţia de ministru adjunct s-a făcut exclusiv pe baza meritelor profesionale.

Ilinescu a emigrat în SUA şi şi-a pierdut memoria

Constantin Ilinescu este unul dintre cei mai importanţi pioni în organizarea Mineriadei din iunie 1990. La acea vreme, tânărul inginer de la Mina Aninoasa avea doar 30 de ani şi devenise unul dintre oamenii de încredere pe care Puterea îi avea în Valea Jiului. Foştii săi colegi relatează că, în primăvara lui 1990, Ilinescu făcea drumuri săptămânale la Bucureşti şi se lăuda că va ajunge senator.

În ziua de 13 iunie s-a ocupat personal de mobilizarea minerilor înainte ca  Ion Iliescu să facă apel la „oamenii de bine” şi a plecat cu maşina spre Capitală, împreună cu Nicolae Cămărăşescu, ajungând înaintea ortacilor şi oprindu-se direct la Guvern.

În timpul evenimentelor din 13-15 iunie, Constantin Ilinescu a fost printre cei mai zeloşi lideri din Valea Jiului, făcând tot posibilul să se remarce. La discursul de mulţumire pe care Ion Iliescu l-a ţinut în faţa minerilor la Romexpo, pe 15 iunie 1990, preşedintele era flancat în partea dreaptă de Miron Cozma, iar în stânga de Constantin Ilinescu. De asemenea, despre Ilinescu există mai multe mărturii privind prezenţa sa în Unitatea Militară 01305, unde câteva sute de mineri au rămas şi după 15 iunie, întorcându-se la Petroşani câteva zile mai târziu.

După Mineriada din iunie ’90, Ilinescu a ajuns lider sindical la Mina Aninoasa, însă de la un punct au început să se adune tot mai multe declaraţii împotriva lui. A fost anchetat în „Dosarul Mineriadei”, iar din 2002 a dispărut subit, emigrând în America cu toată familia, după ce soţia sa ar fi câştigat la Loteria Vizelor.

„Cine eram eu? Un nimeni”

Contactat telefonic de „Adevărul”, Constantin Ilinescu susţine că nu ştie nimic despre culisele evenimentelor din urmă cu 20 de ani: „A trecut atâta timp, nici nu ştiu ce să vă mai spun. Întrebaţi-i pe ăia care au fost acolo. Dintr-o întâmplare nefericită am apărut şi eu lângă Iliescu, dar nu mai ştiu nimic. Pentru că am apărut într-o poză, toată viaţa am avut remuşcări. Nici eu nu ştiu cum am ajuns lângă el, să mor dacă ştiu. Parcă nişte băieţi din garda preşedintelui m-au împins în faţă”.

Ilinescu se enervează când este întrebat cum s-a ocupat de mobilizarea minerilor la 13 iunie 1990: „Nişte falsuri mai mari ca astea nici că există. Am fost în Combinat pe 13 iunie, dar ce, am vorbit eu prin radio-telefon? Ce eram eu? Eram un caca-maca. Nici nu-mi vine să mai am un dialog. Ce putere aveam eu? Eram eu director general, eram eu reprezentantul Guvernului? Am dat la cineva în cap? Am luat pe cineva de mână şi l-am urcat în tren? Eram eu ministrul Transporturilor? Cine eram eu? Un nimeni. N-am nicio vină pentru mobilizarea minerilor. Ei au ieşit din proprie iniţiativă. Preşedintele de atunci ne dăduse nişte drepturi şi minerii au vrut să facă un gest de recunoştinţă. Pe Ion Iliescu îl priveau ca pe Isus Hristos”.

„Mineriada a fost un mare «bullshit»”

În dialogul cu reporterii „Adevărul”, Constantin Ilinescu a negat că ar fi rămas împreună cu alţi mineri într-o unitate militară din Bucureşti, spunând că a plecat din Capitală pe 15 iunie, odată cu marea masă a ortacilor. A făcut însă o gafă, menţionând că s-a întors cu autobuzele, deşi pe 15 iunie s-a plecat spre Petroşani numai cu trenurile.

Încolţit de întrebări, fostul inginer de la Mina Aninoasa şi-a ieşit din minţi şi a încheiat prin a „dezvălui” că şi-a pierdut memoria: „De ce nu mă întrebaţi şi când m-au dus la Biserică să mă boteze? Nu mai ştiu, eu am multe chestii pe care nu mi le mai aduc aminte. A existat o tentativă de omor asupra mea. Cineva m-a strâns de gât cu o frânghie, pe stradă, în Petroşani, într-o după-amiază. Nu ştiu cine a fost. Am fost dus inconştient la spital şi cu greu mi-am recăpătat memoria. Au trecut 20 de ani, am probleme cu memoria, nu-mi mai aduc aminte nici lucruri legate de familie, de soţia mea”. În Petroşani, nimeni nu-şi aminteşte de incidentul invocat de Ilinescu, care la acea vreme era o persoană foarte cunoscută în zonă.

Cândva un tânăr inginer în plină ascensiune, Constantin Ilinescu locuieşte acum în statul american Illinois şi este şofer de camion. Spune că a plecat pentru a le oferi un viitor mai bun copiilor săi şi că emigrarea sa nu are nicio legătură cu implicarea în evenimentele din 13-15 iunie. La 20 de ani şi 9.000 de kilometri distanţă, Mineriada se rezumă pentru el într-o propoziţie pe care o repetă obsesiv, la fiecare întrebare: „A fost un mare «bullshit»”. „Bullshit” înseamnă „rahat”.

“Eu am multe chestii pe care nu mi le mai aduc aminte. A existat o tentativă de omor asupra mea. Cineva m-a strâns de gât cu o frânghie, pe stradă, în Petroşani.”
Constantin Ilinescu
fost inginer minier

„Soldaţii au bătut civilii pentru că erau nervoşi”

Răzvan Theodorescu (foto), preşedintele Radioteleviziunii în 1990, a reacţionat ieri vizavi de ultimele două episoade din serialul „Secretele Mineriadei”. „Adevărul” a publicat dovezi incontestabile că atacarea Televiziunii a fost o regie a Frontului Salvării Naţionale şi că forţele de ordine nu au fost „timorate” aşa cum susţinea Puterea vremii pentru a justifica aducerea minerilor în Bucureşti. Theodorescu a spus că:

„Întreaga campanie a ziarului «Adevărul» despre Mineriadă este «inelegantă». Cartianu al vostru este un gazetar sportiv, iar ca să conduci un ziar îţi trebuie o cultură… Totuşi, ceea ce aţi publicat în ultimele zile este, probabil, adevărat, în sensul că soldaţii erau foarte nervoşi pentru că se aruncaseră sticle incendiare înspre ei. Din acest motiv au bătut civili!”. Ion Iliescu nu a putut fi contactat până la închiderea acestei ediţii.

* acest articol, scris de Cristian Delcea şi Mihai Voinea,  a fost publicat în “Adevărul” din 30.06.2010

Advertisements