Tags

, , ,

„Adevărul“ vă prezintă prima parte a unui interviu exploziv cu Nicolae Cămărăşescu, om-cheie în iunie 1990. Fostul ofiţer de Securitate face acuzaţii dure la adresa lui Gelu Voican şi a lui Dumitru Iliescu

În schimbul mărturiei sale, Nicolae Cămărăşescu a cerut un singur preţ: să nu fie fotografiat şi să nu îi fie publicată adresa. După douăzeci de ani, varianta sa despre Mineriadă deranjează multe dintre personajele importante ale tranziţiei româneşti, de la Gelu Voican la Ion Iliescu.

Nicolae Cămărăşescu este cunoscut ca omul care, în timpul Mineriadei de acum 20 de ani, a oprit apariţia ziarului „România liberă”, unde a descins în fruntea unei brigăzi de mineri, la 14 iunie 1990. Despre acest episod, care va fi dezvoltat în ziarul nostru de mâine, precizează că el a fost dus cu forţa acolo!

Originar din Valea Jiului, Cămărăşescu a fost ofiţer de contraspionaj la Securitate. De la 2 mai 1990 a trecut în rezervă şi s-a reîntors ca inginer la Mina Aninoasa. În consecinţă, participarea sa la evenimentele din 13-15 iunie a fost considerată drept o dovadă incontestabilă a implicării serviciilor secrete în coordonarea minerilor.

Nicolae Cămărăşescu (56 de ani) locuieşte în prezent într-un sat rupt de lume din sudul României, într-o casă sărăcăcioasă moştenită de la bunici. Arată ca un om prăbuşit în dramele propriei vieţi: s-a despărţit de soţie, îl îngrijeşte singur pe fiul său de zece ani care are un handicap de gradul doi şi îşi rotunjeşte veniturile reparând electrocasnicele vecinilor şi tipărind invitaţii de nuntă.

Fostul ofiţer de contrainformaţii a acceptat cu greu să ne acorde un interviu, a refuzat să se lase fotografiat şi s-a jurat că ne-a spus numai adevărul: „Uitaţi-vă cum trăiesc. De ce să vă mint? Nu mai am nimic de pierdut!”.

Dincolo de afirmaţiile, prea puţin credibile, prin care pozează într-o victimă a sistemului şi susţine că a fost forţat să facă tot ce a făcut în iunie ’90, Nicolae Cămărăşescu oferă mărturii cruciale despre Mineriada de acum 20 de ani: recunoaşte că a mobilizat minerii înainte ca Ion Iliescu să facă apelul la Televiziune, că a fost în sediul Guvernului în noaptea de 13 spre 14 iunie şi că a fost prezent când s-au  devastat sediile partidelor istorice.

A vorbit, până la un punct, şi despre rolul lui Gelu Voican Voiculescu, după care şi-a împreunat degetele de la mâna dreaptă, ca şi cum ar fi apucat un stilou, şi a rostit apăsat: „Gelu Voican să nu uite un lucru – că eu mai trăiesc şi degetele astea trei au scris ceva!”.

La plecare, fostul ofiţer de contraspionaj ne-a mărturisit că plânge în fiecare seară. Ni s-a părut şi greu şi inutil să-l mai întrebăm de ce.

„M-au băgat «pe ţeavă» cu minerii”

„Adevărul”: Cu ce vă ocupaţi în timpul Mineriadei din iunie 1990?

Eram inginer la Mina Aninoasa. Eu am plecat pe 20 iunie 1986 la Securitate, la Direcţia a II-a, contrainformaţii în sectoarele economice. M-au recrutat pentru industria minieră şi răspundeam de minerit. Am stat până pe 2 mai 1990, după care m-am reîntors la Mina Aninoasa, am trecut în rezervă. Am fost ofiţer de Securitate din 1986 până în 1990. Am trecut în rezervă din cauza soţiei. M-am întors în Vale ca inginer, dar mi-a părut rău, mai bine rămâneam. Între timp m-am despărţit de ea.

La primele Mineriade, în ianuarie şi februarie ’90, aţi participat în vreun fel?

Nu. N-aveam treabă.

Spuneţi-ne cum a fost pe 13 iunie, când s-a plecat la Bucureşti.

Eram la Aninoasa şi în săptămâna respectivă mi se defectase maşina. Pe 12 iunie, noaptea, am fost schimbul 4 la mină, iar pe 13, dimineaţa, m-am dus în service să repar maşina. Apoi m-am dus acasă şi m-am culcat. La un moment dat mă trezeşte soacră-mea, zice: „Hai că e cineva la uşă, e Ilinescu (n.r. – Constantin Ilinescu, inginer la Mina Aninoasa şi unul dintre cei care i-au mobilizat pe mineri pentru plecarea la Bucureşti)”.

Asta era pe 13 iunie, cam la ce oră?

Pe 13 iunie, cam pe la ora două după-amiaza. M-am trezit cu Ilinescu la uşă, şi el lucra tot la Aninoasa. Zice: „Nicule, scoală-te! E scandal mare în Bucureşti şi trebuie să plecăm să organizăm”. I-am zis: „Du-te, bă, de aici”. Zice: „Bă, dacă eu îţi zic să te scoli, te scoli, că dacă nu, când venim din Bucureşti ai sfeclit-o. Îţi faci bagajele şi pleci dacă nu vii la Bucureşti. Avem nevoie de maşina ta, să plecăm cu ea”.

De ce voia să plece cu maşina, nu cu trenul, împreună cu minerii?

Haideţi să reluăm un pic. În perioada ianuarie ’90 şi până în mai ’90, când am trecut în rezervă, direcţia noastră de contrainformaţii economice fusese preluată de un colonel de la Armată. Şi ăsta zice: „Locotenentul-major Cămărăşescu îi cunoaşte pe ăştia din Valea Jiului”. Şi m-au luat şi m-au băgat pe „ţeavă”, printre mineri, pe acolo. Aveau nevoie de informaţii.Bineînţeles, au apelat şi unii din Valea Jiului la mine din cei care mă ştiau. Şi ăsta, Ilinescu, şi-a cam băgat nasul peste tot, inclusiv în FSN.

Cum s-a băgat? La Revoluţie sau cum?

Dan Iosif, care era ospătar, cum s-a băgat? S-a băgat prin FSN-ul local, prin astea, şi i-au promis ăştia că-l promovează, că o să-l facă senator. El era un simplu inginer pe atunci.

Păi şi dacă era un simplu inginer, cum venea la dumneavoastră la uşă să vă vorbească pe un ton autoritar şi să vă ameninţe?

Când i-am spus că nu vin, mi-a zis că mă dă afară când se reîntoarce de la Bucureşti. Eu abia intrasem în rezervă, deci nu era aşa uşor. Mai ales că se striga pe străzi: „Securiştii-n mină / Să ne dea lumină”. M-a tot ameninţat şi m-a luat cu maşina să mergem. Între timp mă sunase şi nevastă-mea de la Bucureşti, ca să vin să o iau, că se dă foc pe acolo. Prin urmare, m-am hotărât să plec, n-am avut ce face. Ilinescu ăsta ţinea legătura cu Gelu Voican Voiculescu, cu Mugurel Florescu, pe care l-a numit Ion Iliescu procuror general. El se şi lăuda că îl fac ăştia mare, îl fac senator, îl fac pe dracu’.

De unde ştiţi că ţinea legătura cu Gelu Voican?

Păi, se ducea direct la el, la Bucureşti. Şi la Mugurel Florescu – la fel. Ilinescu făcea multe drumuri spre Capitală în perioada aia. Înainte să trec eu în rezervă, venea la mine la Bucureşti cu Ioan Napău, care ajunsese preşedintele Federaţiei Minerilor din România, şi m-au luat cu ei ca să-i dirijez spre anumite puncte, spre anumite instituţii, ca să-şi facă relaţii.

Şi la ce instituţii le-aţi făcut legătura?

În primul rând Ministerul Minelor, dar şi prin alte locuri.

Deci eraţi într-o relaţie foarte apropiată cu el în iunie 1990?

N-am avut niciodată o relaţie de prietenie. Când a fost cu Dosarul Mineriadelor, Ilinescu m-a ameninţat că, dacă nu iau toată vina asupra mea, o să-mi omoare familia.

Tot nu înţelegem cum a reuşit Ilinescu să se închege aşa de bine după Revoluţie.

Trebuia o forţă de ordine, da? Armata era la pământ, Miliţia era moartă, Securitatea era terminată. Şi atunci ăştia care erau la Putere s-au gândit la mineri, pentru că formau o masă foarte mare şi foarte uşor de manevrat. Şi, prin urmare, aveau nevoie de nişte oameni devotaţi din Valea Jiului. Nici n-a trebuit să-i racoleze, că s-au autopropus.

Si pe Ilinescu l-au luat aşa, la întâmplare?

Păi la a doua Mineriadă i-a băgat în Palatul Victoriei pe câţiva dintre liderii minerilor şi Ilinescu s-a remarcat acolo. A zis că le arată el ăstora care vor să vină din străinătate şi să vândă ţara.

E interesant că Ilinescu a venit la dumneavoastră la uşă pe la ora 14.00, ori violenţele extreme din 13 iunie de la Bucureşti au început în jurul orei 16.00. Deci el ştia că trebuie să plece la Bucureşti înainte de apelul lui Iliescu de la TVR.

Iliescu a făcut anunţul în pauza unui meci, pe la şapte fără ceva. Ilinescu luase legătura pe la Bucureşti, nu mai avea nevoie să aştepte apelul lui Iliescu. Ştiu sigur că a venit la mine la uşă pe la două după-amiază.

Aţi plecat imediat?

Ne-am dus la Petroşani şi primul obiectiv al lui Ilinescu nu a fost să-l contacteze pe Cozma. Am mers la Primărie. Acolo nu ştiu cine era primar, unul Kleiber sau cam aşa ceva. Ilinescu a intrat, a pus mână pe telefon, că era telefon cu fir roşu, direct, dar nu ştiu ce a vorbit şi cu cine, că eu am rămas în anticameră, la secretară. Şi de acolo am început traseul.

Adică?

Mi-a spus să-l duc la Mina Aninoasa. A intrat la dispecerat şi a anunţat pe toată lumea: „Ieşiţi afară, că plecăm la Bucureşti!”. După aia: „Du-mă la Vulcan. Ieşiţi afară” şi tot aşa. La Livezeni a intrat şi a venit cu căşti, salopete noi, curele, lămpi, cizme, tot ce era necesar. Şi le-am băgat în portabagaj la mine. Erau pentru fiecare dintre noi. A, am uitat să vă spun că între timp ne-am dus la încă vreo trei acasă şi i-am luat cu noi. La Danciu Petre, ăla de l-au prins că a furat de la Raţiu 20.000 de dolari, a murit săracul între timp, la unul Aurică Căţel, şi la încă unul, „Flocea”, asta era porecla, nu-i mai ştiu numele adevărat. Ăştia erau mineri simpli, erau nişte oameni de-ai lui de încredere. Erau buni de bătaie, de tot ce trebuia.

“Poate chiar Cămărăşescu a mobilizat minerii şi spune că eu. E deplasat mintal.”

Constantin Ilinescu
fost inginer la Mina Aninoasa

„Dumitru Iliescu a făcut planul Mineriadei!”

La ce oră aţi plecat spre Bucureşti?

Era cam pe la ora 10,  în seara de 13 iunie. Am plecat cu maşina, eu cu Ilinescu în faţă şi ăilalţi trei în spate. Deja curgeau autobuze cu mineri spre gară. Am ajuns în Capitală cam pe la orele 3-4 noaptea. Exact la intrarea în Piaţa Victoriei ne-a oprit o gaşcă de oameni. S-a dat Ilinescu jos şi le-a deschis portbagajul, ca să vadă că avem salopete de mineri. Ne-au lăsat ăştia în pace şi am parcat maşina în faţa Guvernului. Am intrat în clădire fără probleme, jandarmii de la poartă îl cunoşteau pe Ilinescu.

În clădirea Guvernului ce s-a întâmplat?

Era unul de la ţărănişti, parcă Liviu Petrina, îl ţineau acolo prins sau nu ştiu. Ilinescu i-a dat vreo doi pumni şi pe urmă am mers la maiorul Dumitru Iliescu, care era tot în clădirea Guvernului. Acolo s-a făcut planul: o echipă o ia pe strada asta, una pe strada asta, una pe astălaltă. Cu harta militară a Bucureştiului în faţă. Dumitru Iliescu (n.r. – omul care l-a protejat şi l-a promovat pe senatorul PSD Cătălin Voicu, reţinut în prezent pentru acte de corupţie) a făcut planul Mineriadei, cu harta în faţă.

S-a repartizat vreo echipă şi la sediul PNŢ sau la alt partid de opoziţie?

Cât am stat eu acolo, nu. Eu am plecat cu Ioan Napău, care a lucrat pe la Lupeni. Zice: „Hai, Nicule, să mergem. Lasă-l dracului pe Ilinescu!”. A murit săracul Napău…

Şi unde aţi plecat?

Am mers pe bulevardul Magheru spre Piaţa Universităţii. Cu o trupă ca lumea, că deja veniseră mineri, dar nu cei din Valea Jiului. Erau mineri de la Câmpulung, de la Baia Mare, mai erau de la…

Înseamnă că minerii de la Baia Mare au plecat de pe 12 iunie ca să fie în dimineaţa de 14 la Bucureşti.

Probabil. Mai erau mineri de la Brad, din Moldova, din Filipeştii de Pădure, din Suceava. Ăştia au ajuns înaintea celor din Valea Jiului. Erau deja în Piaţa Victoriei când am ajuns noi la Bucureşti, pe la ora 3 noaptea. Făcuseră echipe de control la fiecare stradă.

Şi veneau şi ăştia, minerii, spre Piaţa Universităţii?

Da, veneau. Era pe la 5 dimineaţa, începuse ruperea de oase.

Şi cei din Valea Jiului au ajuns pe la 5.30 în Piaţa Victoriei?

Eu n-am fost acolo, am auzit că le-a ţinut Ion Iliescu discurs şi că era şi Constantin Ilinescu lângă el. De fapt am văzut şi eu imagini ulterior şi era acolo, în balcon, în stânga lui Iliescu. Eu plecasem şi pe urmă, cât am fost eu cu Napău, s-a devastat sediul PNL-ului, s-a mai devastat… Au devastat ăia de la Baia Mare, minerii care erau veniţi deja în Bucureşti.

Deci aţi asistat la aceste devastări.

Da. Păi a venit şi Gelu Voican, ras, tuns, să nu-l recunoască nimeni. Gelu Voican Voiculescu a devastat sediul ţărăniştilor!

Şi dumneavoastră ce aţi făcut, doar v-aţi uitat? 

Da, şi îl rugam pe Napău: „Hai, mă, ia-ţi oamenii de aici”. Şi el: „Bă, au găsit seringi pentru droguri, pentru nu ştiu ce”. Şi se ruga de ei: „Hai, bă, băieţi, să mergem”. Ăia – nimic.

Prin urmare, când au ajuns minerii din Valea Jiului, sediile de partid erau devastate?

Da, domnule, şi PNL-ul şi PNŢ-ul.

Sunt unii care spun că v-au văzut cu buzunarele doldora de bani la sediul PNŢ!

Dacă aş fi luat, acuma nu mai eram sărac!

„Cum să îl las pe domnul preşedinte neprotejat?”

Dumitru Iliescu (foto) s-a arătat revoltat şi dezgustat de acuzaţiile pe care i le aduce Nicolae Cămărăşescu: „Omul ăsta e un personaj pe care poate că l-am întâlnit în viaţa mea, că am întâlnit mulţi, dar nu ştiu cine este. Dacă îl văd pe stradă, trec pe lângă el”.

Despre planul Mineriadei pe care l-ar fi prezentat ortacilor în dimineaţa de 14 iunie, Dumitru Iliescu spune că este „o minciună, o aberaţie şi un fals”.

„Eu eram însărcinat să mă ocup de paza şi protecţia domnului preşedinte Iliescu. Cum era să îl las pe preşedinte neprotejat şi să plec să mă întâlnesc, să fac, să nu ştiu ce… Eram, într-adevăr, în Palatul Victoria, fiindcă acolo erau birourile de lucru, dar eu nu am avut treabă cu minerii. Au fost nenumărate anchete, comisii de cercetare a evenimentelor, chiar şi după plecarea domnului preşedinte de la putere şi nu m-a acuzat nimeni, niciodată. S-a trezit acum acest Cămărăşescu, care, vă spun sincer, cred că are o boală gravă la cap, a îmbătrânit urât şi mă confundă sau a fost sfătuit de cineva să mă atace. Nu ştiu cine este, credeţi-mă. Trebuie să mă interesez ca să aflu”, spune Dumitru Iliescu. Andrei Crăciun

Gelu Voican: „Pe 14, dimineaţa, dormeam”

Luând cunoştinţă de acuzaţiile grave pe care i le aduce Nicolae Cămărăşescu, fostul prim-vicepremier Gelu Voican Voiculescu a ripostat ferm: „Domnule, eu nu am lucrat cu acest Cămărăşescu. El a răspuns de o direcţie în Ministerul Minelor, cu care eu nu am avut legătură. El a fost ofiţer de Securitate în Valea Jiului, treaba lui. Ce spune el acum, după douăzeci de ani, este o aberaţie. Să vii cu asemenea fabulaţii… E ruşinos!”.

Gelu Voican Voiculescu neagă energic faptul că ar fi avut vreo implicare în devastrarea sediului PNŢ: ­­­„Ce spune Cămărăşescu, că ­m-am bărbierit în diverse scopuri, că m-am vopsit în cap, că… prostii! Domnule, eu sunt chel, eu am anumite trăsături şi mă ştie toată lumea, nu pot să apar necunoscut. Nu îmi permite fizionomia”.

Gelu Voican Voiculescu admite că îl cunoaşte pe Constantin Ilinescu, omul spre care se îndreaptă cele mai multe dintre acuzaţiile lui Nicolae Cămărăşescu: „Sigur că îl ştiu, era un inginer tânăr. Îl cunosc din perioada în care eu eram în Guvern, iar el era lider sindical. Mi-e greu să cred că a organizat el ceva în Valea Jiului, cum spuneţi dumneavoastră. Ştiu că stătea mai mult pe la Bucureşti. Despre activitatea mea din zilele respective, 13-15 iunie 1990, am tot dat declaraţii, inclusiv la Comisia Parlamentară pentru Cercetarea Evenimentelor. În noaptea de 13 iunie am fost în mişcare, iar pe 14 dimineaţa – dormeam. Am martori. Repet, cu toată responsabilitatea: nu mă interesează Cămărăşescu! Îmi pare rău, trebuie să intru într-o discuţie, la revedere”.

* acest articol, scris în colaborare cu Mihai Voinea şi Cristian Delcea, a fost publicat în “Adevărul” din 01.07.2010

Advertisements