Tags

, , , ,

I-am provocat pe fotbalişti să povestească felul în care s-a văzut, de la „Coppa del Mondo“, Mineriada. „Nu aveam cultură politică. Eram proşti“, recunoaşte Rodion Cămătaru. Gabi Balint admite că a crezut în Ion Iliescu, dar în prezent e scârbit de evoluţia societăţii româneşti.

1990 a însemnat pentru români şi primul Campionat Mondial de fotbal transmis la televizor, după două decenii. „Italia Novanta” s-a trăit fără purici şi fără ligheanele de aluminiu înălţate în văzduh cu scopul de a capta atât de preţioasele unde venite de la vecinii bulgari, sârbi şi unguri. Fotbalul românesc trăia vremuri infinit mai bune, Hagi şi ai lui erau prezenţi la turneul final din Italia, iar România pulsa din faţa televizoarelor împodobite cu milieuri din macramé.

Aceste premise simple ale realităţii de acum 20 de ani nu au fost ignorate de scenariştii evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Mizându-se pe audienţele uriaşe ale partidelor de fotbal, diversiunea atacării Televiziunii a debutat, în după-amiaza de 13 iunie, cu întreruperea transmisiunii directe de la meciul Uruguay – Spania, urmată de discursul prin care Ion Iliescu îi chema pe „oamenii de bine” să apere democraţia aflată în pericol. A fost semnalul care a declanşat descinderea minerilor de a doua zi, care avea să oripileze o lumea întreagă prin violenţa ei.

Totuşi, înainte ca imaginea României să fie acoperită de figurile crâncene ale minerilor, mapamondul ne identifica în vara lui 1990 cu talentul şi ambiţia lui Marius Lăcătuş şi ale celorlalţi „tricolori” care îngenunchieaseră formidabila echipă a Uniunii Sovietice pe 9 iunie, la Bari (scor 2-0).

Detaşarea lui „Găboajă”

„Adevărul” a încercat să afle, după două decenii, cum s-a văzut Mineriada din cantonamentul echipei naţionale de la „Coppa del Mondo”.  

„Noi eram concentraţi la meciurile pe care le aveam de jucat. Am văzut seara o ştire la televiziunile italiene despre venirea minerilor la Bucureşti şi despre incidentele care fuseseră în Capitală. Abia când ne-am întors în România am realizat cât de grave fuseseră lucrurile, de acolo nu se vedeau chiar aşa. Minerii au fost manipulaţi şi ei, totul s-a făcut cu un scop. Nu mă întrebaţi cine i-a manipulat pentru că nu m-a interesat niciodată să aflu. Am căutat mereu să mă detaşez”, spune Gabi Balint, supranumit „Găboajă”.

Iliescu apare, plecăm peste hotare

Marius Lăcătuş, autorul unei „duble” în partida cu URSS, afirmă că evenimentele care se petreceau în ţară nu-i afecta în niciun fel pe el şi pe coechipierii săi: „Nu-mi mai amintesc nimic, sunt 20 de ani de atunci. Credeţi că pe noi ne interesa de mineri? Aveam meciuri importante, eram concentraţi asupra fotbalului. ­Nu-mi amintesc nimic despre Mineriadă”. Fostul jucător al Stelei s-a enervat când l-am întrebat dacă a fost vreodată în Piaţa Universităţii, la aşa-numita „Golaniadă”. „Ce vreţi să spuneţi cu asta? Nu înţeleg ce legătură aveam eu. Vreţi să spuneţi că eu aveam legături cu «golanii»? Eu eram fotbalist”, s-a răstit „Fiara”.

Niciunul dintre foştii tricolori cu care am discutat n-a simpatizat fenomenul „Piaţa Universităţii”, iar unii dintre ei recunosc sincer că la primele alegeri libere au pus ştampila, la fel ca marea masă a românilor, în dreptul lui Ion Iliescu.

„În ’90 am votat cu Ion Iliescu. Am crezut în el, ni se părea că el era în fruntea libertăţii la Revoluţie. Noi, fotbaliştii, eram destul de bulversaţi. Nu prea aveam habar de politică. Ţin mintea că în ziua alegerilor eram într-un cantonament şi am mers cu toţii la vot. Din câte ştiu eu, toţi am votat cu Iliescu. Eram bucuroşi că venise Revoluţia şi ne vom putea transfera peste hotare. Şi pe cine îl văzusem la televizor când a venit Revoluţia? Pe Iliescu! De atunci nu am mai fost la vot niciodată. Sunt foarte dezamăgit. În 20 de ani nu s-a făcut nimic în ţara asta. Nu avem autostrăzi, nu avem nimic. 20 de ani am stat pe loc”, conchide, deznădăjduit, Gabi Balint.

Prezent la Cupa Mondială din Italia în calitate de oficial al Federaţiei Române de Fotbal, Ovidiu Ioaniţoaia descrie atmosfera din sânul echipei naţionale: „Mai mult cei din staff erau interesaţi de evenimentele de la Bucureşti. Fotbaliştii aflaseră şi ei ce era în ţară, dar erau mai degrabă preocupaţi de meciuri şi de numeroasele oferte de transfer care se tot vehiculau atunci. În orice caz, n-am sesizat vreo solidaritate din partea lor cu acţiunea minerilor. În delegaţia României, lumea era indignată de ceea ce făcuseră ortacii”.

Un fiu de miner ne-a eliminat de la Mondial

De parcă „isprăvile” minerilor n-ar fi fost de ajuns pentru ca Valea Jiului să fie cea mai blamată zonă a ţării la începutul anilor ’90, fiul unui ortac din Petrila a fost omul pe care soarta l-a blestemat să rateze penalty-ul decisiv în meciul cu Irlanda, din „optimile” Mondialului italian, şi să trimită România acasă.

Născut şi crescut în Valea Jiului, Daniel Timofte pare şi acum, după 20 de ani, afectat de destinul său implacabil: „Nu vreau să comentez nimic. Nu vreau să vorbesc, că poate mă înregistraţi şi nu ştiu ce se poate întâmpla. Am avut nişte experienţe urâte cu nişte afaceri şi am ajuns să mă păzesc de toată lumea. Tatăl meu nu a participat la nicio Mineriadă, a fost un om care şi-a văzut de treaba lui”. Una dintre afacerile în care Timofte a pierdut aproape toţi banii agonisiţi ca fotbalist a fost un bar din Petroşani pe care fostul mijlocaş îl denumise, sugestiv, „Penalty”.

Fostul atacant Rodion Cămătaru a fost unul dintre puţinii fotbalişti români care au avut şansa de a pleca la o echipă din străinătate înainte de decembrie 1989, când s-a transferat la echipa belgiană Charleroi.

Manipularea lui Rodion

Cămătaru povesteşte cum ­l-au afectat manipulările care dominau România în urmă cu două decenii: „Eu jucam la belgieni şi, când a venit Revoluţia, am fost cel care le-a dat primele informaţii despre ce e în România. Le-am zis că au fost 60.000 de morţi, că e dezastru. Fusesem şi eu dezinformat de la televizor, de intoxicările care circulau atunci. Ne compătimeau săracii, strângeau ajutoare şi trimiteau în România. După aceea au aflat că n-au fost decât vreo câteva sute de morţi şi au cam început belgienii să-şi dea seama că pe la noi e şi multă vrăjeală, multă manipulare. La Mineriadă n-au mai avut încredere în mine şi nu m-au întrebat ce s-a întâmplat, fiindcă îi dezinformasem cu Revoluţia”.

„Gheata de aur” a Europei în sezonul 1986-1987 crede că Mineriada din iunie 1990 a avut efecte devastatoare asupra ţării: „În cantonamentul de la naţională nu se prea discuta ce e în ţară, nu eram la curent şi abia apoi am realizat ce nenorocire fusese. Mineriada a fost un eveniment urât, care ne-a tras înapoi cu peste zece ani. În mai 1990 n-am fost la vot. Nu aveam cultură politică, eram proşti. Tot comuniştii ne conduceau, chiar dacă fusese Revoluţia”.

* acest articol, scris de Mihai Voinea, a fost publicat în “Adevărul” din 20.07.2010

Advertisements