Tags

,

Preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989“ crede că fostul şef de stat ar trebui judecat după principiul „dinte pentru dinte“ pentru implicarea sa în evenimentele din decembrie 1989 şi iunie 1990. „Marea mea dramă este că nu există loc în care să nu fi fost. Am fost la Revoluţie, la Mineriadă…“, spune Doru Mărieş (47 de ani), preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989“.

A fost pe străzi la Revoluţie, apoi iniţiator al mitingurilor din prima parte a anului 1990, a stat 52 de zile în faţa Teatrului Naţional, parte a „Zonei libere de neocomunism”. A lovit un miner la Mineriada din 13-15 iunie 1990 şi a fost arestat imediat după evenimente.

Doru Mărieş ne-a acordat un interviu la sediul Asociaţiei „21 Decembrie 1989″, de pe strada Batiştei. Asociaţia se află în proximitatea fostei „Zone libere de neocomunism”, nu apuci să fumezi nicio jumătate de ţigară pe drum. Şi cu toate astea, pentru Doru Mărieş, Piaţa Universităţii nu este acolo, la câteva sute de metri distanţă, Piaţa Universităţii e atunci.

Mărieş a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei „Alianţa Poporului”, la 8 februarie 1990. „Când am înfiinţat «Alianţa Poporului» m-am trezit că printre membrii fondatori erau trei care purtau numele Ceauşescu, Dincă şi Postelnicu. N-aveau nicio legătură, săracii, cu comuniştii, dar aşa a fost. M-am întâlnit cu ei şi i-am rugat să nu se înscrie între membrii fondatori, că ne facem de râs. Zicea lumea că s-a adunat Comitetul Central în «Alianţa Poporului».

Pe Ceauşescu şi Postelnicu am reuşit să-i conving” , ţine să remarce Doru. Membrii „Alianţei Poporului” au fost în Piaţa Universităţii înainte de alegerile de la 20 mai 1990, dar şi după. „Alianţa Poporului” s-a desfiinţat după arestarea liderilor, în iunie ’90, iar Mărieş este acum preşedinte la „21 Decembrie”. 

„Trădarea lui Câmpeanu”

La 28 ianuarie, cele două partide de opoziţie, PNL şi PNŢCD, au organizat un miting în Piaţa Victoriei. „Acea manifestaţie anti-Iliescu a fost înăbuşită şi din pricina liderului PNL, Radu Câmpeanu. Un trădător cap-coadă! Un tip care a avut legături cu Securitatea încă din anii ’50. El n-a făcut altceva decât să fie un aliat al lui Ion Iliescu. PNL a avut de suferit în timp.

De ce nu a avut niciodată majoritate? Pentru că oamenii nu au uitat cum a trădat Câmpeanu în momentul în care clica lui Iliescu putea fi spulberată din Palatul Victoria. Câmpeanu a cerut ca membrii PNL să se retragă din Piaţă. Or, criminalii meritau să fie aruncaţi afară din Palatul Victoria. Iliescu merita orice. Inclusiv glonţul, cartuşul. Ne-a dat cartuşe, merita cartuşul drept în frunte. El şi ai lui”, începe Doru Mărieş.

Degetele mijlocii ale milioanelor de comunişti

A urmat mitingul din 18 februarie. „Era din ce în ce mai puţină lume la mitinguri. La Revoluţie am avut un milion de oameni în stradă, la mitingul din ianuarie au fost, poate, 150.000. La mitingul din 18 februarie au fost câteva mii de oameni. La 19 februarie am mers la Guvern să cer eliberarea a doi studenţi. F

useseră reţinuţi în seara zilei precedente, la Guvern. Am avut o discuţie cu procurorul Mugurel Florescu. Discuţia a fost violentă. Eu îi ceream studenţii şi el mă întreba ce vreau. El: «Ce vreţi? Vreţi securiştii, să-i beliţi?». Eu: «Nu, vreau studenţii, să-i eliberaţi». El: «Bă, voi nu vreţi securiştii, voi vreţi comuniştii. Ete p… ,că suntem patru milioane!»”. 

„Liderii din Piaţa Universităţii coabitau cu Puterea”

„Adevărul”: Cum era în Piaţa Universităţii în primăvara anului 1990?

Doru Mărieş: Te plimbai prin Piaţa Universităţii ca în Cişmigiu. Era senzaţia că eşti liber. Senzaţie pe care mulţi dintre cei care au participat la acest fenomen n-o mai trăiseră. Pentru că nu fuseseră la Revoluţie. În aprilie ’90 am baricadat din nou Piaţa Universităţii, de data asta cu sfori, cu beţe. Două pietre puse lângă un băţ, ca să stea băţul.

Balconul după câte zile s-a deschis?

În după-amiaza de 24 aprilie, deci la două zile după ocuparea Pieţei. În după-masa aceea mi-am permis un moment de relaxare şi am ridicat privirea înspre cer şi am văzut balconul Universităţii. Şi am spus: „Bă, ce fain ar fi să vorbim din balcon”. Şi instantaneu am zis: „Să mergem, să vedem cum se ajunge în balcon”. Şi în aproximativ două ore a fost deschis balconul. Atunci l-am cunoscut şi pe Marian Munteanu.

Cum aţi colaborat cu el?

În primele două săptămâni, foarte bine. Însă, încet-încet, au apărut neînţelegeri pentru că mi s-a părut că demonstraţia aceea nu prea are legătură cu Iliescu şi comuniştii, ci e doar un generic „Jos comunismul!”. Păi, bine, „ Jos comunismul!”, dar eu aveam treabă să-l dau jos pe Iliescu şi pe comuniştii care se instalaseră la putere prin diversiune şi crimă. Încercau să mă convingă să nu mai fac atac la persoană. Ei strigau „Jos comunismul!”, iar eu spunem „da, dar cu toată şleahta de criminali: Iliescu, Roman, Brucan, Chiţac…”. De ce să nu faci referire directă la Ion Iliescu?

Şi cum v-au taxat?

Au început să îmi taie accesul la microfon.

Credeţi că liderii balconului urmăreau ceva când vă sugerau să încetaţi cu atacurile la persoană?

Cu certitudine, o parte dintre liderii balconului şi ai fenomenului Piaţa Universităţii coabitau cu Puterea. Cheia evenimentelor este implicarea FSN (Iliescu, Roman, foştii securişti), prin liderii balconului, în fenomenul „Piaţa Universităţii”.

Cum s-a oprit „trezirea ţării”

Cum se poate dovedi asta?

Prin martori. Unul este Dorel Şandor, pe vremea aia – consilier şi el pe la FSN. El a lansat ideea asta: „Ar fi bine să nu lăsăm aceşti oameni să plece în campanie prin ţară, susţinuţi de PNL şi PNŢcd. Mai bine să-i ţinem în Bucureşti. Să se oprească trezirea ţării!”. Orice om trezit era un vot în minus pentru FSN. Membrilor PNL şi PNŢcd le-a fost captată atenţia aici.Apoi, a avut priză la participanţii Pieţei lozinca „Nu suntem partide!”. Se tot spunea de la balcon că nu ne amestecăm cu partidele, nu facem politică. Cea mai mare prostie! Trebuiau promovate la maximum cele două partide PNL şi PNŢcd. Nu mă aşteptam să câştige Raţiu sau Câmpeanu, dar nu mă aşteptam nici să ia Iliescu 85 la sută. Eram prea captaţi cu Piaţa şi nu ştiam ce e în ţară. Noi credeam că şi ţara e trează. Deci ideea asta a lui Şandor a funcţionat perfect. Idee îmbrăţişată de FSN şi apoi pusă în aplicare la cererea lui Silviu Brucan…

A fost o „greşeală” intenţionată interzicerea politicii în Piaţă?

Da. A fost o chestie voită.

Când l-aţi văzut pe Marian Munteanu alături de Virgil Măgureanu ce reacţie aţi avut?

N-a fost nicio surpriză pentru mine din moment ce el declara, şi mi-a spus-o personal: „Sunt pregătit de zece ani pentru treaba asta”, referindu-se la „Piaţa Universităţii”.

După alegeri s-a închis şi balconul Universităţii şi ce a rămas?

De a doua zi după alegeri s-a vehiculat ideea retragerii din Piaţă. De ce retragere? Se terminase lupta? Aflasem adevărul despre Revoluţie? Impusesem Punctul 8 de la Timişoara? Războiul era pierdut doar pentru laşi. Au trecut 20 de ani şi nu am considerat niciodată că am pierdut războiul.

Şi Iliescu ce era să facă? Doar l-au votat oamenii.

Bine, l-au votat, dar alegerile puteau fi considerate democratice dacă s-ar fi desfăşurat cu oameni conştienţi de ceea ce votau. Primii care nu voiau să cedeze erau greviştii foamei. După o lună de foame, oamenii s-au fanatizat, se credeau îngeri. Cum puteai să-i laşi pe acei oameni? Nu erau ai mei. N-am lăsat pe niciunul din „Alianţa Poporului” să intre în greva foamei. Dar încercam să-i ajut, cu apă, cu lămâi. Aceşti oameni nu puteau fi lăsaţi singuri.

Deci, credeţi că, după alegeri, fenomenul Pieţei trebuia să meargă mai departe…

Cu atât mai mult. Să se ceară anularea alegerilor. Ce, nu era un act democratic să cer anularea alegerilor? Iar Piaţa a rămas la fel şi după 20 mai. Era întreţinută. Făceam măturoaie din crengi de copaci şi ne măturam acolo. Ca să fie curat, să fie frumos. Se uda prin faţa corturilor cu apă. Se mai scanda, se ţineau discursuri după-masa, ne improvizasem o tribună dintr-o schelă de metal. Nu exista seară să nu fie câteva sute de persoane. După alegeri s-a spus că Piaţa Universităţii nu mai e legitimă. Dar care era legitimitatea Pieţei până la 20 mai? Legitimitatea ne-am câştigat-o la 21 decembrie 1989. 

“După o lună de foame, greviştii s-au fanatizat, se credeau îngeri. Cum puteai să-i laşi pe acei oameni?”
Doru Mărieş
preşedintele Asociaţiei
„21 Decembrie 1989

„Dacă minerii se solidarizau cu noi…”

Cum a fost ziua de 12 iunie?

În ziua de 12 au venit mai mulţi oameni decât de obicei în Piaţa Universităţii. Lumea era derutată, ar fi vrut să participe, dar se întreba de ce s-a închis balconul, de ce au plecat intelectualii. S-a tot vorbit de interesul scăzut pentru Piaţă după 20 mai. Păi dacă era interesul scăzut, de ce au ieşit zeci de mii de oameni pe stradă în 13 iunie ca să ne sprijine? E adevărat, s-a vorbit despre o degradare a fenomenului după alegerile de la 20 mai. S-au vehiculat multe neadevăruri, că se dădeau bani în Piaţă şi alte lucruri. Nu nouă ni se dădeau bani. Ba din contră, eu am cheltuit în jur de 80.000 de lei în perioada Pieţei, bani pe care îi aveam pe un carnet de CEC. Am dat bani de cafea, de ţigări, taxiuri, mâncare prietenilor, colegilor cu care stăteam zi de zi în Piaţă. Au făcut-o şi alţii. Erau cheltuieli… În 52 de zile se adună.

Am întâlnit în Valea Jiului mineri care mai susţin şi acum că au găsit în Piaţă seringi şi că „golanii” se drogau.

Ei au fost manipulaţi, e greu să-i acuzi. Dacă minerii lui Cozma veneau şi se solidarizau cu noi în iunie 90, nu mai rămânea picior de Iliescu şi de fesenist în România. Asta s-a întâmplat în ’91, când, după ce a căzut Roman, minerii au zis: „Să-l dăm jos şi pe Iliescu”. Şi s-au dus la Cotroceni. În incinta Palatului Cotroceni ar fi existat, din informaţiile vehiculate atunci, 47.000 de militari. Şi în momentul în care Miron Cozma a intrat să discute cu Iliescu probabil că s-a speriat de ce a văzut. Pentru că, după ce a ieşit, s-a urcat pe gard şi a strigat disperat: „Acasă, acasă!”. Şi s-au dispersat toţi minerii înspre Militari. S-a tras după ei cu alice. Eu am fost acolo.

Să revenim la ziua de 13 iunie. Eraţi prezent în acea dimineaţă, când s-a descins în Piaţă?

Nu, eu plecasem acasă pe la 1.00 noaptea. Şi m-a sunat un băiat de acolo de pe un telefon public: „Dorule, vino aici că au intrat ăştia peste noi”. Am plecat imediat, dar, în timp ce mergeam pe Batiştei, au coborât doi gealaţi dintr-o maşină de Poliţie şi au început să fugă după mine. M-au prins şi m-au dus întâi în Piaţa Universităţii, apoi la Poliţia Capitalei şi, la urmă, la Circa 4 de Poliţie, prin zona Banu Manta. Acolo m-a anchetat un procuror care în jurul orei 18.00 mi-a zis că pot să plec.

Unde v-aţi dus când aţi plecat de la secţie?

M-am dus direct în Piaţa Universităţii, unde m-au întâmpinat băieţii cu care stătusem în Piaţă tot timpul. Era un grup destul de mare şi ei au zis să mergem la Televiziune. Am ajuns pe la 7.00 seara şi acolo era un cordon de militari, care, la un moment dat s-a dat, la o parte şi i-a lăsat pe demonstranţi să intre în Televiziune. A fost o capcană. Au folosit totul împotriva noastră. Răzvan Theodorescu a declarat pe post în acea seară că un oarecare Mărieş l-a ameninţat că-l aruncă de la etajul 11 al Televiziunii. Discuţia am avut-o, a fost reală, numai că s-a petrecut cu o lună înainte.

Din moment ce aţi intrat după ora 19.00, presupusele acte de vandalism au fost înainte să intraţi, la fel şi întreruperea emisiei, apelul lui Iliescu…

N-a fost niciun vandalism, totul a fost un scenariu. Înainte de noi nu mai intrase nimeni.

“Poliţiştii m-au dus întâi în Piaţa Universităţii, unde erau Chiţac, Diamandescu. Le-am strigat: «Bă, de ce aţi intrat, bă, curveşte peste noi?»”
Doru Mărieş
preşedintele Asociaţiei
„21 Decembrie 1989″

„Prioritară este oprirea prescrierii”

Pe 14, când au venit minerii, ce aţi făcut?

N-aveam stare. Umblam prin oraş, dar nu puteam face nimic. Bătaie n-am luat, ba chiar i-am dat un pumn unui miner care îl alerga cu bâta pe un puşti.

După „13-15 iunie” aţi fost arestat. Cum a fost mai exact?

S-a întâmplat în noaptea de 18 spre 19 iunie. M-au oprit doi civili pe stradă, la Universitate, m-au băgat în maşină şi m-au dus la Poliţia Capitalei. Dimineaţa m-au luat şi m-au dus la Rahova. Din momentul în care m-au băgat în celulă am refuzat hrana şi apa. După un timp, m-au mutat la Jilava. Am stat 46 de zile în greva foamei. În 24 septembrie a început procesul „lotului 13-15 iunie”, eram 29 de oameni. Totul era pus în cârca noastră, distrugerile din 13 iunie, tot. Unii nici nu fuseseră pe acolo, fuseseră luaţi de pe stradă pentru că treceau prin zona Televiziunii. În 30 octombrie ’90 s-a hotărât să fim judecaţi în libertate. Procesul s-a terminat în 24 februarie 1992, când ne-au achitat.

În anii care au urmat aţi avut diverse iniţiative prin care aţi pus presiune pe autorităţi pentru aflarea adevărului despre Revoluţie şi Mineriadă, culminând cu cele 78 de zile de greva foamei de la începutul acestui an.

Mineriada şi Revoluţia sunt strâns legate. Le leagă perioada infracţională decembrie 1989 – iunie 1990. În cele două dosare s-au dat NUP-uri pe bandă rulantă cât Iliescu a fost la Putere, aşa cum s-au dat şi sub mandatul de procuror general al distinsei doamne Laura Codruţa Kovesi şi al echipei ei de trăgători de la Revoluţie care instrumentează dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. După punerea lui Iliescu sub urmărire, chiar am crezut că lucrurile se pot finaliza. În iarna lui 2007 am realizat că ne-am împotmolit şi atunci am ieşit cu dosarul la CEDO şi am depus plângere acolo.

Aţi făcut plângere comună?

Da, am făcut o singură plângere la CEDO pentru perioada infracţională decembrie 1989 – iunie 1990. În primăvara lui 2007 am aflat că am două plângeri la CEDO, una pentru Revoluţie, una pentru Mineriadă. Cine le-a disjuns nu ştiu. În momentul ăsta se află în fază de judecată.

Ce aveţi de gând?

În acest moment, cel mai important lucru este o lege care să întrerupă prescrierea crimelor, lucru care urmează să se producă în iunie 2012. În doi ani nu se pot finaliza aceste dosare prin pronunţarea de hotărâri definitive, de aceea este prioritară această lege. Important este ca ea să ajungă în Parlament şi să vedem care dintre parlamentari îşi permite să voteze împotrivă. Numai cu voinţă politică se pot finaliza aceste dosare. Dacă preşedintele înţelege să-şi pună în acord vorbele cu faptele şi se reiau cercetările în dosar, atunci, ele se pot finaliza iar criminalii pot fi pedepsiţi.

“Bătaie n-am luat, ba chiar i-am dat un pumn unui miner care îl alerga cu bâta pe un puşti.”

Doru Mărieş
preşedintele Asociaţiei
„21 Decembrie 1989″

* acest articol, scris de  Mihai Voinea si Cristian Delcea, a fost publicat în “Adevărul” din 27.07.2010

Advertisements