Tags

, , ,

Adevărul” vă prezintă istoria halucinantă a rechizitoriilor catastrofale întocmite de procurorul Dan Voinea, cel care a lăsat în urmă un dezastru imprescriptibil. Dan Voinea i-a băgat la puşcărie pe Stănculescu şi pe Chiţac. Şi tot el a comis gafe halucinante, unde nu ştii cât e nepricepere şi cât e rea-credinţă.

Dosarul Revoluţiei şi Dosarul Mineriadei rămân, după 20 de ani, două mari semne de întrebare. Cele două dosare au fost obstrucţionate constant prin influenţa politicului, chiar şi când impresia generală era aceea că se lucrează susţinut pentru pedepsirea vinovaţilor.

A fost, de fapt, schimbarea de tactică pe care sistemul a adoptat-o exact la momentul potrivit: după apatia scandaloasă din perioada ’90-’96, la români a prins perfect iluzia unei Justiţii care goneşte cu motoarele turate la maxim către un „finiş” glorios, în care închisorile vor deveni neîncăpătoare pentru vinovaţii rămaşi nepedepsiţi.

O STRATEGIE DE IMAGINE

Personajul principal al acestei strategii a fost procurorul Dan Voinea, căruia i s-a creat imaginea unui luptător neînfricat şi neobosit în slujba dreptăţii, singurul capabil să finalizeze nişte dosare de asemenea amploare. Activitatea lui Dan Voinea este, la prima vedere, cu adevărat impresionantă: a audiat sute de martori, a întocmit zeci de rechizitorii şi le-a trimis în instanţă, a început urmărirea penală faţă de mai multe nume grele implicate în Revoluţie şi Mineriadă, inclusiv Ion Iliescu, şi a redeschis, în 2004, Dosarul Revoluţiei, tocmai cu câteva zile înainte de prescripţia faptelor.

Dincolo de prima impresie, acţiunile întreprinse de Dan Voinea sunt însă dominate de o serie de greşeli uluitoare, care conduc spre o concluzie extrem de plauzibilă: în spatele unor acţiuni care creau aparenţa că în cele două Dosare se lucrează intens, procurorul Dan Voinea bloca în mare parte rezolvarea dosarelor prin greşeli făcute în momente-cheie.

PILDA LUI GENICĂ BOERICĂ

Mihai Popov, procurorul care a creat „Dosarul Mineriadei” în 1997, oferă o pildă în loc de răspuns, atunci când este întrebat despre acest subiect: „Situaţia lui Dan Voinea e asemănătoare cu cazul lui Genică Boerică. Ăsta era un fel de cap de mafie, la Craiova, şi fiind el arestat a făcut un bilet către locotenenţii lui. Subofiţerul din paza arestului a interceptat biletul şi s-a dus cu el la şeful lui. Drept pentru care şeful a luat măsura să spună: «Uite cât de vigilenţi sunt subofiţerii noştri, uite ce voia să facă nenorocitul de Genică Boerică». Şi a publicat bileţelul în ziar. Prin urmare, Genică Boerică, din arest, şi-a transmis mesajul prin presă. Poate pe aici trebuie să căutaţi un început de răspuns”.

Procurorul care i-a acuzat pe soţii Ceauşescu

Procurorul Dan Voinea este originar din oraşul gorjean Târgu-Cărbuneşti şi a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în 1977. La Revoluţia din decembrie 1989, în calitate de procuror la Direcţia Procuraturii Militare, a fost cel care le-a prezentat învinuirile soţilor Ceauşescu în cadrul celebrului proces de la Târgovişte.

În baza acestui fapt, mulţi spun că Voinea era incompatibil să preia „Dosarul Revoluţiei” în 1997. Din 1997 până în 2001 Dan Voinea a fost şeful Secţiei Parchetelor Militare, iar între 2006 şi 2009, când s-a pensionat, a fost adjunct la conducerea aceleiaşi instituţii.

Incredibila serie de greşeli marca „Dan Voinea”

Dan Voinea a început să lucreze în cele două dosare în 1997, imediat după venirea la putere a Convenţiei Democrate şi a lui Emil Constantinescu, cel care promisese în campania electorală că va aduce în faţa instanţei vinovaţii pentru ororile de la Revoluţie şi de la Mineriadă. Prima mutare pe care „regimul Constantinescu” a făcut-o în acest sens a fost tocmai numirea lui Dan Voinea în fruntea Parchetelor Militare, la 10 septembrie 1997.

Acesta a infirmat toate soluţiile de neîncepere a urmăririi penale date în perioada 1990-1996 în dosarele care priveau evenimentele din decembrie 1989 şi a creat ceea ce avea să se numească, generic, „Dosarul Revoluţiei”. Dan Voinea a demarat, astfel, o serie de cercetări în oraşele unde au fost cele mai multe victime şi a alcătuit zeci de rechizitorii pe care le-a trimis în instanţă, reuşind să îşi creeze o reputaţie excelentă.

Trimiterile în judecată a zecilor de învinuiţi erau prezentate presei ca nişte mari victorii, dar prea puţină lume a urmărit apoi traseul rechizitoriilor, cea mai mare parte a lor fiind restituite din cauza unor vicii grave de procedură. Prea puţini dintre cei învinuiţi au ajuns până la urmă să fie judecaţi. În plus, exceptându-i pe generalii Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac, cercetările lui Dan Voinea din acea perioadă au ocolit numele grele implicate în Revoluţie, precum Ion Iliescu. Voinea s-a concentrat în special pe represiunea de dinainte de 22 decembrie, deşi după această dată numărul victimelor a fost mult mai mare. După fuga Ceauşeştilor au murit în România 957 de oameni. În total, în zilele tulburi ale acelui decembrie au fost ucişi 1.116 oameni.

În acest fel, „emanaţii” Revoluţiei, care au acţionat după decolarea elicopterului de pe acoperişul Comitetului Central, n-au fost în niciun fel vizaţi de justiţie în acea perioadă.

Un caz concret îl reprezintă „Dosarul Sibiu”, unde s-a trâmbiţat dreptatea în numele celor 99 de morţi din oraşul transilvănean prin trimiterea în judecată, la 2 august 1999, a colonelului Aurel Dragomir, a căpitanului Francisc Tobă şi a civilului Nicolae Coşconea. Dosarul a fost restituit însă la scurt timp pentru vicii grave de procedură şi se mai află şi astăzi la Parchetul Militar în aşteptarea unei soluţii din partea procurorilor.

MORTUL E VIU ŞI E MARTOR

„Adevărul” a prezentat, la începutul anului, în cadrul serialului „Misterele Revoluţiei”, o analiză amplă a gafelor făcute de Dan Voinea în „Dosarul Sibiu”. Printre altele, acesta a copiat mare partea a rechizitoriului din cărţile unor foşti ofiţeri de Securitate şi l-a acuzat pe Francisc Tobă că ar fi ucis o persoană care mai trăieşte şi astăzi şi care în dosar apărea ca decedată şi oferea, în acelaşi timp, declaraţie de martor!

Erorile de acest fel s-au repetat în majoritatea dosarelor trimise în instanţă de către Voinea în perioada 1997-2000, având ca rezultat restituirea lor către Parchetul Militar şi nejudecarea celor învinuiţi până în zilele noastre. „Eu le-am trimis către judecată, de acolo nu mai e treaba mea ce s-a întâmplat cu ele. Nu ştiu să fi fost restituite prea multe”, se apără, stângaci, Dan Voinea.

Tot în perioada 1997-2000, Voinea a lucrat şi la Dosarul evenimentelor din13-15 iunie 1990, unde l-a trimis în judecată pe Mihai Chiţac şi pe alţi patru ofiţeri din Ministerul de Interne. Şi acest dosar a fost restituit în 2007, trimis din nou în instanţă şi încă o dată restituit. În prezent se află în lucru la procurorii Parchetului Militar. De facto, ca să zicem aşa, Dan Voinea a lăsat în urmă un dezastru imprescriptibil.

Redeschiderea, o cacealma

Perioada 2000-2004, marcată de întoarcerea la putere a lui Ion Iliescu, a fost una de acalmie. Cele două Dosare au fost complet abandonate, explicaţia celor care ar fi trebuit să continue rezolvarea lor fiind mereu aceeaşi: „N-a existat voinţă politică”. La sfârşitul anului 2004, Dan Voinea, la acea vreme un simplu procuror (întrucât pierduse între timp şefia Parchetelor Militare), revine cu încă o puternică lovitură de imagine şi redeschide Dosarul Revoluţiei cu câteva zile înainte de prescripţia faptelor.

Rezoluţia semnată de Voinea dispune începerea urmăririi penale faţă de 102 persoane în urma plângerii formulate de Asociaţia „21 Decembrie 1989″. Numele sunt dintre cele mai grele (Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, etc), iar acuzaţiile pe măsură: genocid, propagandă pentru război, omor, omor calificat, omor deosebit de grav, primele fiind infracţiuni imprescriptibile.

 

NU AŞA!

Marea lovitură a lui Dan Voinea era, de fapt, o mare cacealma, întrucât, prin erorile halucinante pe care le conţinea, rezoluţia din 7 decembrie 2004 era practic lovită de nulitate. Aşa cum s-a şi întâmplat ulterior, oricare dintre cei 102 învinuiţi era scos de sub urmărire penală imediat ce făceau o plângere către Parchet. Actul semnat de Voinea ar putea fi prezentat în facultăţile de drept ca un exemplu despre cum nu se face o rezoluţie. Pe o coală A4, procurorul a scris cu pixul o înşiruire de persoane pe care le-a acuzat la grămadă de infracţiuni extrem de grave, fără a preciza de ce se face vinovat fiecare şi în ce împrejurări a săvărşit faptele.

Mai mult, Voinea lasă în suspans inclusiv identitatea unora dintre învinuiţi! La niciunul dintre cei 102 nu se regăsesc datele de identitate, domiciliul sau reşedinţa, iar la unii dintre învinuiţi lipseşte chiar şi prenumele (exemplu: col. Ionescu, gen. Roşu, gen. Geoană, gen. Mortoiu).

Şi mai gravă este greşeală făcută în cazul crainicului TV George Marinescu, care apare în rezoluţie cu numele George Popescu, fiind confundat cu un alt prezentator de ştiri, Petre Popescu, aflat şi el printre învinuiţi, pesemne confundat, la rândul lui cu fostul şef al Televiziunii – Petre Constantin.

„La data când eu am început urmărirea penală, legea nu mă obliga să scriu datele de indentificare. Scopul dumneavoastră este să mă criticaţi pe mine, nu să vorbiţi despre victime!”, ne-a apostrofat Dan Voinea.

Printre cei 102 învinuiţi se află inclusiv persoane care, la data emiterii rezoluţiei, erau decedate (exemplu: Ştefan Guşă, Alexandru Bârlădeanu), deşi, conform Codului de procedură penală, nu se poate pune sub urmărire penală o persoană care nu se mai află în viaţă. Voinea a încălcat procedurile şi prin faptul că nu le-a adus la cunoştinţă învinuiţilor că s-a început urmărirea penală asupra lor, aşa cum prevede legea. Mai mult, unii au fost audiaţi ulterior în calitate de martori, deşi în acel moment erau învinuiţi! Sunt doar câteva din erorile grave care dovedesc că rezoluţia din 7 decembrie 2004 a fost fie un act de incompetenţă crasă, fie o stratagemă prin care, sub aparenţa unor cercetări intense, îi proteja de fapt pe vinovaţi.

INCREDIBILA ALUZIE A PARCHETULUI GENERAL

O altă interpretare a mizei pe care ar fi avut-o rezoluţia din 2004 este oferită de Parchetul General într-o sinteză a traseului pe care „Dosarul Revoluţiei” l-a avut de-a lungul timpului. În respectivul rezumat se sugerează că plângerea făcută de Asociaţia „21 Decembrie” în toamna anului 2004 vine, deloc întâmplător, la puţin timp după Legea 341 din 12 iulie 2004, care declanşa preschimbarea certificatelor de revoluţionar. „Cercetarea s-a rezumat, în principal, doar la audierea părţilor vătămate şi a martorilor. (…) Persoanelor audiate, inclusiv martorilor, li s-au eliberat 13.858 de adeverinţe spre a le servi la preschimbarea certificatelor de revoluţionar. Eliberarea acestor adeverinţe, în majoritatea cazurilor, nu avea temei legal”, se afirmă în comunicatul Parchetului General.

În aceeaşi sinteză, publicată pe site-ul instituţiei, se mai afirmă şi că Dan Voinea a solicitat Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor ca la preschimbarea certificatelor să solicite o adeverinţă eliberată de Secţia Parchtelor Militare.

În termeni mai simpli, se sugerează că redeschiderea Dosarului a avut ca scop posibilitatea de a face audieri şi de a elibera astfel adeverinţe pentru preschimbarea certificatelor, operaţiune care ar fi fost transformată într-o afacere extrem de profitabilă. În sensul că oamenii care ajungeau la audieri pentru a obţine o adeverinţă o făceau numai pe baza tabelelor întocmite de asociaţiile de revoluţionari, care ar fi solicitat diverse sume de bani în schimbul acestui serviciu.

„E posibil să se fi luat bani. Ei, între ei, pe la asociaţii, mai fac afaceri, dar eu n-am avut nicio legătură”, ne-a declarat Dan Voinea.
Încă un aspect care întăreşte teoria sugerată de cei de la Parchetul General este faptul că redeschiderea Dosarului nu a avut, practic, nicio finalitate. Nimeni nu a fost trimis în judecată din cei 102 învinuiţi, singurele acţiuni ale lui Voinea în perioada 2004-2007, când a avut Dosarul, fiind sutele de audieri în urma cărora a emis adeverinţe.

Jocul la alibi

Un alt moment important istoria Dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei s-a petrecut la 20 iunie 2007, când, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, acestea au fost declinate de la Parchetele Militare către Parchetele Civile. Cronologic, lucrurile s-au petrecut aşa: la 19 iunie 2007, Dan Voinea, care în 2005 redeschisese şi Dosarul Mineriadei, emite o rezoluţie prin care începe urmărirea penală faţă de Ion Iliescu pentru morţii din 13 iunie 1990, iar la 20 iunie 2007 vine decizia Curţii Constituţionale.

„Totul s-a terminat în momentul în care l-am chemat pe Iliescu să-i aduc la cunoştinţă. Iliescu a plecat şi a doua zi Curtea Constituţională a dat decizia prin care a declinat competenţa noastră spre Parchetul Civil. Adică ne-a luat Dosarele şi le-a trimis la Civil. Din această cauză n-am mai putut trimite Dosarul în instanţă. Iliescu a influenţat decizia Curţii Constituţionale”, afirmă Dan Voinea.

MASZNI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Şi de această dată afirmaţiile sale stau sub semnul întrebării. Şi a dorinţei de a poza în procurorul care a vrut să condamne un nume greu precum Iliescu, dar a fost oprit de sistemul ticăloşit. Codul de Procedură Penală fusese schimbat încă din 2006 şi prevedea ca, pe viitor, Dosarele în care sunt implicaţi militari şi civili să treacă în competenţa instanţelor civile. Rămăsese în discuţie doar situaţia Dosarelor aflate deja pe rolul instanţelor militare, însă, în urma unei excepţii de neconstituţionalitate pe care Curtea Militară de Apel a sesizat-o Curţii Constituţionale la 21 noiembrie 2006, aceasta din urmă a decis, la 20 iunie 2007, să decline competenţa Parchetelor Militare în dosarele care privesc atât militari, cât şi civili.

Această decizie a fost, de fapt, şi o aliniere la normele juridice europene, mai ales după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului îi dăduse dreptate unui cetăţean român de origine maghiară (cauza Maszni împotriva României din 21 septembrie 2006), care sesizase la CEDO faptul că într-un proces în care era acuzat alături de un poliţist a fost judecat de o instanţă militară.

Specialiştii consultaţi de „Adevărul” afirmă că decizia din 20 iunie 2007 era foarte previzibilă, confirmând varianta conform căreia Dan Voinea a aflat de hotărârea Curţii Constituţionale şi, ştiind că va pierde Dosarele, a început urmărirea penală faţă de Ion Iliescu pentru a poza apoi în victima sistemului.

EPILOG

„În mod logic, Dan Voinea a avut o informaţie despre decizia pe care urma să o ia Curtea Constituţională. Oricum se ştia că se modificase codul de procedură încă din 2006 şi urma să se stabilească ce se întâmplă cu cauzele aflate pe rol. Decizia Curţii era foarte previzibilă”, ne-a declarat procurorul Mihai Popov.

Sarabanda erorilor lui Dan Voinea a continuat şi după decizia Curţii Constituţionale, când, deşi nu mai avea temei legal pentru a lucra în cele două Dosare, a amânat declinarea lor către Parchetul Civil şi a continuat acţiunile pe Dosare deşi nu mai avea competenţa necesară. Un exemplu este Ordonanţa emisă la 26.09.2007 prin care a dispus reluarea urmăririi penale faţă de învinuitul Buculei Ionel, în „Dosarul Târgu-Mureş”. În baza deciziei din 20 iunie 2007, prin care procurorii militari nu mai erau competenţi în Dosar, ordonanţa emisă de Voinea a fost lovită de nulitate după ce Buculei a depus o simplă plângere la Procurorul General al României.

În 2008, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a făcut un control asupra activităţii lui Dan Voinea şi, constatând nereguli grave în dosarele pe care acesta a lucrat, a propus revocarea sa din funcţie. Ca urmare a acestei situaţii, Dan Voinea şi-a depus cererea de pensionare şi a trecut în rezervă începând cu 13 martie 2009.

* acest articol, scris de Mihai Voinea si Cristian Delcea, a fost publicat in “Adevarul” din 11.08.2010

Advertisements