Tags

, , ,

Laura Codruţa Kövesi şi echipa ei de la Parchetul General au pus  cruce Dosarelor Revoluţiei din decembrie 1989 şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990. „Adevărul“ vă prezintă astăzi maniera revoltătoare în care oamenii preşedintelui Traian Băsescu şi-au făcut treaba în cele mai importante Dosare din România.

Începem acest episod al serialului „Dosare îngropate” cu o tristă constatare: cuvintele folosite de politicienii îmbătrâniţi în rele au fost preluate de procurorii tineri, cei despre care s-a spus că sunt viitorul României dezbărate de comunism. „Greaua moştenire” de care pomenesc oamenii politici la fiecare schimbare de putere e invocată acum de procurorii militari şi civili care au investigat în ultimii ani Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei.

Laura Codruţa Kövesi (37 de ani, procurorul general al României), Tiberiu Niţu (39 de ani, prim-adjunct al procurorului general) şi Marius Iacob (39 de ani, şeful Secţiei de Criminalistică şi Urmărire Penală din Parchetul General) sunt „lupii tineri” învestiţi de preşedintele Traian Băsescu cu rezolvarea celor două dosare de o importanţă istorică aparte. Când trebuie să vorbească despre Mineriadă sau despre Revoluţie, toţi aduc în discuţie dezastrul creat înaintea lor de magistratul Dan Voinea, care s-a pensionat în 2009. Care este aportul lor la rezolvarea acestor dosare? Răspunsul invariabil sună cam aşa: „E greu să mai faci ceva după 20 de ani”.

Diferenţa dintre un preşedinte şi un ziarist

În ciuda insistenţelor noastre, Laura Codruţa Kövesi n-a dorit să dialogheze pe tema Dosarelor. De altfel, declaraţiile ei au fost, în ultima perioadă, mai mult decât contradictorii: a infirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale pentru civilii acuzaţi în Dosarul Revoluţiei, între care şi Ion Iliescu, apoi a declarat că fostul şef de stat este încă sub urmărire penală!

În toamna anului trecut, la o discuţie între Traian Băsescu şi Laura Codruţa Kövesi, preşedintele s-a răstit, mai mult pentru imagine, la tânăra numită chiar de el în funcţia de procuror general: „Nu mă confundaţi cu vreun ziarist căruia îi faceţi o declaraţie. Vorbiţi cu şeful statului, care vă spune aşa: au murit 1.600 de oameni la Revoluţie (n.r. – numărul exact este 1.116), iar voi închideţi dosarul. Aveţi sau nu soluţie? Vă impune realitatea să spuneţi dacă s-au împuşcat singuri sau au fost împuşcaţi de cineva!”. A trecut aproape un an de atunci. Mergând pe raţionamentul preşedintelui, oamenii s-au împuşcat singuri, pentru că nu există niciun vinovat.

Iliescu faţă cu stângăcia

În primii ani ai mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu, procurorii s-au făcut că lucrează intens în Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Sub comanda procurorului militar Dan Voinea „zbârnâiau” zeci de poliţişti care audiau poveştile victimelor de la Revoluţie, ce-şi mai amintea fiecare la 15 ani de la acel moment. Cu trecerea timpului, opinia publică a început să-şi dea seama că Dan Voinea lucrează pe popularul sistem „să fie bine pentru toată lumea”.

În faţa camerelor de filmat părea un neînfricat luptător împotriva sistemului osificat al neocomuniştilor care au profitat de pe urma Revoluţiei şi Mineriadei, iar în timpul anchetei făcea gafe de nivelul unui student submediocru la Drept şi era „mieluşel” în faţa lui Iliescu. Un martor al audierii din 2007 a lui Ion Iliescu şi a lui Virgil Măgureanu ne-a dezvăluit că Dan Voinea şi colegul său Viorel Siserman, au fost „foarte timoraţi, n-au făcut faţă discuţiei cu Iliescu şi Măgureanu şi au dat dovadă de stângăcie”.

După ce Dosarele n-au mai fost în responsabilitatea lui Dan Voinea, tinerii procurori desemnaţi pentru soluţionarea lor i-au scos de sub urmărirea penală sau au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale pentru civilii şi militarii nominalizaţi de Dan Voinea drept vinovaţi pentru Revoluţie şi Mineriadă. Şapte luni au stat procurorii numai să pună în ordine dosarele pe care, spun ei, Dan Voinea le-a lăsat în dezordine când a plecat! Au făcut ordine, apoi au dat NUP-uri pe bandă rulantă. „Greaua moştenire” de la Dan Voinea i-a scăpat de emoţii pe păpuşarii evenimentelor de acum două decenii.

Ion Iliescu, judecat cu DEX-ul în mână

Oferim acum două exemple ale manierei în care s-au raportat procurorii la Revoluţie şi la Mineriadă, în ceasul al 12-lea, când o ţară întreagă se aştepta să fie spălată ruşinea ultimelor două decenii de nepăsare!

Tiberiu Niţu, prim-adjunct al procurorului general al României, este tranşant în privinţa vinovăţiei celor care, începând cu 22 decembrie 1989, au creat scenariul terorist în care au murit aproape o mie de oameni : „Doar pentru că vii şi creezi o psihoză nu poţi fi încadrat penal. Doar dacă se ducea Ion Iliescu sau altcineva să-i spună unuia cu arma în mână, «vezi că or să treacă nişte terorişti pe aici», doar atunci era încadrare penală. Până să fie tras la răspundere Ion Iliescu, trebuie tras la răspundere cel care a apăsat pe trăgaci. Să se stabilească dacă respectivul a tras sub influenţa psihozei teroriste sau a vrut să se răzbune pe un vecin, să zicem. Acum e greu să mai administrezi probe, după 20 de ani!”

Filmul prost al Justiţiei

Al doilea exemplu se referă la Mineriada din iunie 1990. Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, din subordinea lui Marius Iacob, au analizat discursul ţinut de Ion Iliescu în faţa minerilor, în dimineaţa de 14 iunie 1990, pentru a stabili dacă fostul preşedinte poate fi acuzat de propagandă pentru război, acuzaţie la care l-a încadrat Dan Voinea.

„Analizând conţinutul discursului, se constată că învinuitul nu doar că nu a urmărit declanşarea unui conflict de orice natură, dar chiar a solicitat minerilor să elimine excesele şi actele sângeroase. Învinuitul era cel direct interesat, în urma alegerilor din 20 mai 1990, să menţină ordinea de drept şi evitarea unei stări conflictuale care i-ar fi prejudiciat statutul consfinţit prin vot popular”, se arată în rezoluţia semnată de procurorii din subordinea lui Iacob!

Apoi, aceiaşi procurori au mers la Dicţionarul Explicativ al Limbii Române pentru a defini războiul: „conflict armat (de durată) între două sau mai multe grupuri…” Iată o parte din discursul lui Iliescu, la care fac referire procurorii: „V-am rugat pe dumneavoastră, minerii, care sunteţi grupaţi, organizaţi, să vă îndreptaţi în coloană, pe bulevard, până la Piaţa Universităţii, să o ocupaţi definitiv, să asiguraţi paza Pieţei Universităţii… Dumneavoastră să fiţi paznicii, în conlucrare cu forţele de ordine”.

Ceea ce nu au luat în considerare procurorii este atmosfera momentului şi faptul că Iliescu i-a văzut pe mineri cu bâtele şi cu furtunele cu cap metalic pe care le purtau sprijinite de umăr. Întrebat de „Adevărul” de ce nu i-a trimis pe minerii însetaţi de sânge înapoi în Valea Jiului, el a răspuns halucinant: „Ar fi fost nefiresc! Ce ar fi zis oamenii ăia: «Păi, abia am venit să apărăm oraşul şi voi ne trimiteţi înapoi?»”.

Câteva întrebări rămân fără răspuns: care legi din lume le permit unor civili să devină, la ordinul unui preşedinte de stat, „paznici, în conlucrare cu forţele de ordine”? Şi de când lipsa de orientare politică a minerilor şi, să spunem, naivitatea lor reprezintă circumstanţe atenuante în cazuri de vătămare corporală gravă?

Specialiştii consultaţi de „Adevărul” spun că de aici ar fi trebuit început Dosarul Mineriadei, nu de la genocid, căderea sub puterea vrăjmaşului sau alte fantasmagorii ale procurorilor, care, e posibil, să fi pus în mod intenţionat în discuţie acuzaţii fără legătură cu realitatea!

Exemplul de mai sus vorbeşte despre un lucru şi mai grav decât ascunderea vinovaţilor pentru evenimentele din 1989-1990. E vorba despre sistemul juridic din România în care orice acuzaţie poate fi întoarsă în favoarea învinuitului. E nevoie însă, precum în filmul lui Corneliu Porumboiu, „Poliţist, adjectiv”, de procurori care să ştie să caute în DEX.

Sociologul Gustave Le Bon şi Revoluţia din 1989

Surse din cadrul Parchetului General ne-au povestit care era relaţia lui Dan Voinea cu mai tinerii săi colegi pe vremea când instrumenta Dosarul Revoluţiei: „Dan Voinea întreba în stânga şi-n dreapta dacă s-a parcurs cartea renumitului sociolog francez Gustave Le Bon, «Psihologia Mulţimilor». «Dacă o citiţi, o să ajungeţi la concluzia că Iliescu a făcut exact ca în cartea asta. Adică a manipulat mulţimile»”.

Apetenţa lui Voinea pentru Gustave Le Bon era luată în râs, poate pe nedrept, de colegii săi. Teoria nu este departe de adevăr. Prin Parchet se ştie însă că Voinea se apleca un pic prea mult asupra literaturii de specialitate, când redacta rechizitorii. Aşa a făcut şi în Dosarul Revoluţiei de la Sibiu, când a copiat pasaje importante din cartea unui fost ofiţer de Securitate – Constantin Vasile.

A tras şi prim-adjunctul procurorului general

Asupra lui Tiberiu Niţu (prim-adjunct al procurorului general al României) s-au abătut în ultimii ani toate sudalmele revoluţionarilor. Niţu poartă vina de a fi avut 18 ani la Revoluţie şi vina de a se fi nimerit, în decembrie 1989, în ghereta de „2 pe 2″ de la poarta Televiziunii Române, ca militar în termen. Era „santinelă”.

A fost, prin urmare, un participant la Revoluţie. Unul cu arma în mână şi, peste ani, cu certificat de revoluţionar. A tras focuri de armă înspre nişte vile din preajma TVR, nu se sfieşte să o spună. A tras la ordin, la fel ca miile de militari care au orbecăit în beznă, pe străzi, în decembrie 1989.

În iunie 1990 era tot militar în termen, tot la Televiziune, tot în mijlocul evenimentelor. Astăzi are în subordinea sa cele două organisme (Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dar şi Secţia Parchetelor Militare) care s-au ocupat şi se mai ocupă, nu pentru mult timp, cu Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. „Asta nu înseamnă că am contact cu dosarele. Nu supervizez, nu am voie. Practic, nu am nicio legătură cu dosarele, nici nu ştiu ce e în ele”, se apără Tiberiu Niţu.

Întâlnirea cu Rambo

La 2 decembrie 1989, Tiberiu Niţu şi-a început stagiul la Televiziune. Făcea parte din trupele de securitate care păzeau clădirile TVR. „La 22 decembrie 1989 am fost informat că vin trupe de terorişti în desant pe clădirea Televiziunii, se paraşutează. Noi trebuia să-i împuşcăm pe ăia în aer. Ştiţi cum mă gândeam eu? Eu îl vedeam pe Rambo, asta era în mintea mea când spuneai terorist. Văzusem filme la video, cutare… Iar eu, Dumnezeule, aveam două luni şi jumătate de Armată şi trebuia să-l împuşc pe Rambo în cap, în aer. Aveam 18 ani! Îmi asum răspunderea!”.

A fost de pază la TVR şi la Mineriada din iunie ’90. „Cât de frică mi-a fost la Revoluţie, că şi acum când aud împuşcături în filme mi se face pielea de găină, dar în iunie ’90 mi-a fost şi mai frică. Era să iau foc! M-am trezit cu un cocktail Molotov lângă mine”. Întrebat cum se simte în calitatea de procuror superior ierarhic al procurorilor care anchetează cele două evenimente, Niţu ne-a răspuns: „Nu mi se pare nimic nelalocul lui, că nu am făcut nicio fraudă. La secţia Parchetelor Militare sunt doi procurori care au făcut armata la Timişoara, la Revoluţie. Procurorii bătrâni au refuzat dosarele astea două şi le-au luat ăştia de vârsta mea. Ce vină au oamenii ăia?” .

A luptat sau n-a luptat?

Cât de vinovat e Tiberiu Niţu pentru gloanţele trase la Revoluţie? Dan Voinea a spus că deloc. Voinea i-a dat o adeverinţă, în urmă cu trei ani, conform căreia „nu a luptat împotriva Revoluţiei” şi, în consecinţă, e numai bun pentru titlul de revoluţionar. Lipsa de fair-play, dacă nu ticăloşia, este că acelaşi Dan Voinea îi ţine acum isonul lui Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989″, care spune, dacă nu urlă, că „Tiberiu Niţu a folosit arma împotriva noastră, a evoluţionarilor”.

* acest articol, scris de Cristian Delcea si Mihai Voinea, a fost publicat in “Adevarul” din 13.08.2010

Advertisements