Tags

, , , , , ,

În „regimul Băsescu“, nicio persoană implicată în Revoluţie şi în Mineriadă nu a plătit pentru crimele de după fuga Ceauşeştilor de la 22 decembrie 1989. Serialul dedicat de „Adevărul“ dosarelor îngropate se termină astăzi cu prezentarea poziţiei preşedintelui României faţă de cele două dosare istorice.

Serialul dedicat „dosarelor îngropate” se termină astăzi cu un episod special despre relaţia controversată dintre Traian Băsescu şi procurorii giraţi de el însuşi să desluşească misterele Revoluţiei şi secretele Mineriadei. Septembrie, 2009, o mediere televizată între Asociaţia „21 Decembrie 1989″, reprezentată de Teodor Mărieş, la acea dată în greva foamei, şi Procurorul General al României, Laura Codruţa Kövesi.

Traian Băsescu (aflat într-o vădită campanie de imagine în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2009) se răsteşte la Laura Codruţa Kövesi: „Nu mă confundaţi cu un ziarist căruia îi faceţi o declaraţie. Vorbiţi cu şeful statului, care vă spune aşa: au murit 1.600 de oameni la Revoluţie (n.r. – numărul exact este 1.116), iar voi închideţi dosarul! Aveţi soluţie sau nu? Vă impune realitatea să spuneţi dacă s-au împuşcat singuri sau oamenii au fost împuşcaţi de cineva!”.

Medierea de la Cotroceni era legată de cererea Asociaţiei „21 Decembrie 1989″ ca dosarul „Revoluţia” să fie trimis integral Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Între timp, alegerile au trecut, instituţiile statului nu au trimis iniţial Asociaţiei toate filele din dosar, iar Teodor Mărieş a trebuit să mai îndure, din ianuarie până în martie 2010, o altă grevă a foamei.

SCHISMA DINTRE ASOCIAŢII

Nemulţumirea lui Traian Băsescu avea un substrat adânc. Acesta a ajuns la putere pedalând puternic pe cartea anticomunismului şi după ce, în 2007, referendumul l-a reconfirmat în funcţia de preşedinte, a promis întâlniri periodice cu românii în Piaţa Universităţii, zonă încărcată de puternice semnificaţii pentru generaţia „golanilor”. La întâlnirea din toamna trecută, Teodor Mărieş a insistat că Dan Voinea (care se pensionase în primăvara lui 2009) să fie lăsat să ducă la sfârşit Dosarele, ca procuror civil. Traian Băsescu a îmbrăţişat ideea. Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România i-a făcut atunci o plângere penală pentru „abuz în serviciu” şi „favorizarea infractorului” (n.r. – Dan Voinea).

Bineînţeles că plângerea nu a avut niciun efect. Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, oftează: „Ne-au zis că un preşedinte în exerciţiu nu poate fi cercetat decât pentru înaltă trădare. Asta e ţara, domnule!”.

De altfel, între principalele Asociaţii care se ocupă de Revoluţie şi Mineriadă, diferenţele sunt ireconciliabile. Revoluţionarii îl susţin pe Dan Voinea, care a redeschis Dosarul Revoluţiei, în 2004, cu câteva zile înainte de prescrierea faptelor.

REALIZĂRILE DIN „EPOCA BĂSESCU”

Parchetul General insisunează însă, chiar pe site-ul instituţiei, că Dan Voinea a făcut-o pentru că avea o înţelegere cu asociaţiile de revoluţionari: el să audieze cât mai multe persoane, pentru ca revoluţionarii să poată beneficia de preschimbarea certificatelor de luptători la Revoluţie! Pe de altă parte, victimele Mineriadelor contestă vehement activitatea lui Dan Voinea, pe care îl acuză că a îngropat Dosarul şi că l-a favorizat permanent pe Ion Iliescu. În cele din urmă, în ciuda intervenţiei lui Băsescu (considerată o gravă imixtiune în puterea judecătorească, independentă), Consiliul Suprem al Magistraturii a respins cererea lui Dan Voinea de reîncadrare în funcţia de procuror civil la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La nivel declarativ, Traian Băsescu a avut o poziţie ireproşabilă în raport cu dosarele „Revoluţia” şi „Mineriada”, susţinând întotdeauna necesitatea de aflare a adevărului şi de pedespire a vinovaţilor. Traian Băsescu l-a mai decorat, în primăvară, pe Cristi Paţurcă, „trubadurul golanilor” din Piaţa Universităţii, şi a avut mai multe declaraţii publice de susţinere faţă de Teodor Mărieş, pe când acesta era în greva foamei.

În concret însă, în cei cinci ani şi jumătate de mandat, în „regimul Băsescu” niciun învinuit nu a fost trimis în judecată în dosarul „Mineriada”. În dosarul „Revoluţia”, generalii Chiţac şi Stănculescu au fost condamnaţi definitiv, însă faptele lor privesc Revoluţia de la Timişoara, fapte petrecute înainte de fuga Ceauşeştilor şi de preluarea puterii de cei grupaţi în jurul lui Ion Iliescu. În rest, procurorii giraţi de preşedintele emanat de „Revoluţia portocalie” au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale sau scoatere de sub urmărirea penală. Toţi au invocat „greaua moştenire” preluată de la Dan Voinea, care ar fi lăsat în urmă un dezastru impresciptibil.

Popov indică o înţelegere între preşedinte şi securişti

În dialog cu reporterii „Adevărul”, procurorul Mihai Popov, cel care a iniţiat dosarul „Mineriada”, care i-a fost ridicat rapid şi foarte ciudat, fiind însărcinat să se ocupe de „Ţigareta II”, a sugerat o pistă surprinzătoare. „Trebuie să vă gândiţi la două idei. Una: cine avea să profite de cele petrecute în data de 13 iunie în Piaţa Universităţii? Vă pot răspunde în mod indirect: aceleaşi persoane cărora le-a folosit diversiunea armată de după 22 decembrie. Nu cred că aţi căutat în direcţia cea bună, şi nici Voinea”.

Popov plusează: „După 1990, în România s-au luptat şi se luptă încă două grupări: una dintre ele – succesiunea Partidului Comunist, eşaloanele doi, trei şi patru; a doua – aripa ce reprezenta eşaloanele doi, trei şi patru ale fostei Securităţi. În momentul de faţă, nu eşaloanele fostului Partid Comunist deţin puterea în ţară. Dacă faceţi legătura şi cu persoana care a solicitat ca Dan Voinea să continue anchetele în Dosare (n.r. – Traian Băsescu), înseamnă că aţi înţeles tot”.

Băsescu – Kövesi, o relaţie ciudată

Laura Codruţa Kövesi a fost învestită în funcţia de Procuror General al României în septembrie 2006, la propunerea ministrului de Justiţie de la acea vreme, Monica Macovei. Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) a avizat pozitiv propunerea Monicăi Macovei, iar preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a Laurei Codruţa Kövesi în funcţia de Procuror General. Mandatul a fost pentru trei ani cu posibilitatea de prelungire pentru încă trei ani.

În septembrie 2009, ministrul Justiţiei (de atunci şi de acum), Cătălin Predoiu, a cerut CSM reinvestirea în funcţia de procuror general al României a Laurei Codruţa Kövesi, însă Consiliul a avizat negativ cererea. Întrucât avizul CSM este doar unul consultativ, cererea lui Predoiu a ajuns pe masa preşedintelui Băsescu, care a semnat decretul de reînvestire în funcţie a lui Kövesi.

Procurorul General avusese mai multe conflicte de-a lungul timpului cu membrii CSM, cărora le reproşase că nu lucrează cu o măsură egală şi produc confuzie în sistemul judiciar. Acceptul lui Băsescu pentru reînvestirea lui Kövesi în funcţia de Procuror General a luat oarecum prin surprindere, întrucât şeful statului îi făcuse reproşuri publice Laurei Codruţa Kövesi cu privire la nesoluţionarea Dosarelor privind Revoluţia şi Mineriada. La vremea respectivă, magistraţii au catalogat afirmaţiile lui Băsescu ca fiind o gravă imixtiune în actul de justiţie.

Kövesi a pus cruce

Conform Legii privind statutul magistraţilor, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie este numit de către Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul consultativ al CSM. De asemenea, revocarea din funcţia de Procuror General se face de către Preşedinte României, însă numai la propunerea ministrului Justiţiei. În relaţia ciudată dintre Băsescu şi Kövesi, o întrebare rămâne fără răspuns: de ce a mai reconfirmat-o Traian Băsescu în funcţie, dacă Laura Codruţa Kövesi este cea care a pus cruce dosarelor, scoţându-i de sub urmărire penală pe cei consideraţi „păpuşarii” evenimentelor din 1989 şi 1990, începând, iată, cu voia dumneavoastră, primul pe listă, Ion Iliescu.

În prezent, mai pot răspunde penal în cazul Mineriadei doar militarii din „lotul Mihai Chiţac”, iar pentru Revoluţie doar cadre militare, faptele lor fiind cercetate încă de procurorii de la Parchetul Militar. În cazul Mineriadei, o singură instanţă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) mai trebuie să se pronunţe, înainte ca Iliescu şi ceilalţi civili să scape, pentru totdeauna, de răspunderea penală pentru acţiunile lor de acum două decenii.

Administraţia Prezidenţială: „Subiectul e atemporal”

La sfârşitul anului 2008, când Partidul Democrat, din care a emanat Traian Băsescu, era în plină campanie electorală, preşedintele declara într-un interviu acordat BBC România: „Categoric a venit timpul să spălăm prin clarificare toate aceste traume – morţii Revoluţiei, Mineriada din 13-15 iunie”. Finalul era glorios: „Pentru că altfel neîncrederea va funcţiona tot timpul. Vă pot spune că cel mai periculos lucru este uitarea, chiar şi abandonarea interesului pentru subiecte de o gravitate extremă”.

În ultimele zile, „Adevărul” a încercat, în zadar, să obţină o poziţie oficială de la şeful statului faţă de „dosarele îngropate”. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan, aflând subiectul, a preferat o eschivă, motivând că nu se poate ocupa din pricina programului de lucru teribil de solicitant (răspunde la telefoane ziariştilor). La insistenţele reporterilor de la „Adevărul”, Valeriu Turcan a explicat, scurt, că solicitarea a fost trecută pe o listă de aşteptare, pentru că, în acest moment, „primează altfel de probleme”.

„Nu mă pot ocupa de semnarea unui răspuns în acest moment, având lucruri mult mai urgente de făcut”. Valeriu Turcan a părut apoi atins de „cel mai periculos lucru, uitarea şi chiar abandonarea interesului pentru subiecte de o gravitate extremă” şi a ţinut chiar să ne pună un pic la punct: „Subiectul dumneavoastră este cam atemporal”. A terminat, făcându-ne „o concesie” – trecerea pe o „listă de aşteptare”.

Tabăra lui Băsescu invocă tot „greaua moştenire”

După ce Traian Băsescu a obţinut fotoliul de preşedinte prin discursuri despre anticomunism şi despre felul în care Justiţia trebuie să scoată la lumină vinovaţii Revoluţiei din 1989 şi Mineriadei din iunie 1990, după o campanie câştigată cu promisiunea dreptăţii şi adevărului, după cinci ani de „mandat Băsescu” şi după încă un an în care criza economică a îngopat victimele şi mai mult în istorie, apropiaţii preşedintelui dau vina tot pe „greaua moştenire”.

În urmă cu şase ani, anticomunismul era principala preocupare a echipei de campanie a lui Traian Băsescu. Între timp, în urma Raportului efectuat de „Comisia Tismăneanu”, preşedintele a condamnat oficial comunismul, de la tribuna Parlamentului, la 18 decembrie 2006. Regimul comunist a fost definitv etichetat: ilegitim şi criminal.

Când vine vorba despre dosarele „Revoluţia” şi „Mineriada”, Traian Ungureanu, ales europarlamentar pe listele PDL, şi Cătălin Avramescu, consilier de stat în cadrul Cancelariei preşedintelui, caută răspunsuri numai în trecut, arătând cu degetul fie către Justiţia incapabilă de a se reforma, fie către pioni din instituţiile statului român, prea puternici să fie controlaţi.

Conform lui Traian Ungureanu, preşedintele Traian Băsescu a făcut tot posibilul pentru a aprinde „fitilul” dosarelor. „Declaraţiile preşedintelui sunt cunoscute şi descriu singura linie care arată adevărul şi dreptatea. Dar Justiţia nu judecă în felul ăsta. Justiţia este autoarea ocultării trecutului nostru recent, care încă este ţinut sub cheie”, spune Traian Ungureanu. În plus, punctează ziaristul, Traian Băsescu nu are nicio putere pentru a demara investigaţiile.

„Preşedintele nu a dat nicio dispoziţie. A spus, ca orice cetăţean, că adevărul trebuie scos la suprafaţă. Justiţia a luat sau nu act de acele declaraţii. Justiţia nu trebuie să caute puţuri de petrol sau comori dacice. Vinovaţii pentru Revoluţie şi Mineriadă sunt lângă noi, dar nu vor fi anchetaţi niciodată, pentru că Justiţia a fost complice la crearea statului român «varianta ’89» şi îşi datorează existenţa persoanelor de atunci”.

Cătălin Avramescu găseşte problemele altundeva, nu la conducerea României, ci în tehnicile judiciare. „Există o latură a Justiţiei care nu dă socoteală nimănui”, acuză Avramescu.

„Orice argumente tehnice pălesc pentru că, de 20 de ani, există o lipsă de voinţă, de fapt o rea-voinţă care este înscrisă în codul genetic al «regimului Iliescu», încă rezidual în societatea noastră. Problema neaflării adevărului ar trebui să şi-o pună în primul rând cei din Justiţie, fără să fie sunaţi de noi sau de dumneavoastră. Eu unul aş fi foarte neconfortabil cu mine însumi dacă aş fi în poziţia lor”, susţine acesta.

ÎN GAURĂ DE ŞARPE, ÎN PĂDURE, ÎN COLIBE

„În România, ca şi în multe ţări, delictele penale se prescriu. În SUA, infracţiunile sunt împrescriptibile. Vezi cazul Roman Polanski, pe care autorităţile locale îl caută din ’77. Eu sunt uluit, nu pot să accept această situaţie. Nicio crimă nu ar trebuie prescrisă, mai ales că acum vorbim de peste 1.000 de victime. Înainte să discutăm ce ar trebuie să facă Justiţia cu vinovaţii Revoluţiei şi Mineriadei, trebuie să discutăm principiile generale ale dreptului. Justiţia ar trebui să caute criminalii şi în gură de şarpe! S-au prescris faptele? Inadmisibil! Eu m-am declarat întotdeauna adeptul unui sistem de tip american. Dacă România ar fi împrumutat acest sistem, fiţi siguri că aceşti vinovaţi ar fi fugit în pădure, ar fi trăit în colibe”, încheie Cătălin Avramescu.

* acest articol, scris in colaborare cu Laurentiu Ungureanu si Cristian Delcea, a fost publicat in “Adevarul” din 14.08.2010

Advertisements