Tags

, , , , , , , , , , , , ,

Gheorghe Apostol, comunistul care a fost la un pas să ia frâiele României, în 1965, după moartea lui Gheorghiu-Dej, pleacă azi pe ultimul drum, într-un anonimat total. Apostol a murit sâmbătă, la 97 de ani, după ce a fost mâna dreaptă a lui Dej, după ce a fost izgonit de Ceauşescu în America de Sud şi după ce a vrut să facă o Revoluţie, dar a eşuat.

Dacă ar fi trecut în nefiinţă în anii ’60, Gheorghe Apostol ar fi fost purtat spre mausoleul din Parcul Libertăţii cu salve de tun şi cu sute de mii de oameni pe străzi. Ar fi fost doliu naţional, iar copiii ar fi lăcrimat împletind spice aurii în coroanele de flori. La vremea aceea, până la moartea lui Dej (1965), Gheorghe Apostol era privit ca viitorul conducător al României.
Planul lui Dej, de a-i lăsa ţara lui Apostol, a fost dejucat de Nicolae Ceauşescu în complicitate cu Gheorghe Maurer, premier al României la acea dată.

După ce a devenit prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român, orgoliosul Ceauşescu l-a trecut în linia a doua pe Apostol, iar în 1975 l-a scos din organismele de conducere a ţării. Doi ani mai târziu, Apostol a fost trimis ambasador în Argentina. Primele semnale ale cutremurului comunist l-au găsit în Brazilia, tot într-o funcţie de ambasador. S-a întors în România în 1988 şi, împreună cu alţi comunişti vechi dar căzuţi în dizgraţia lui Ceauşescu, a pus pe hârtie „Scrisoarea celor şase”.

Printre semnatari s-a numărat şi Silviu Brucan. „Oracolul din Dămăroaia” a fost, de altfel, singurul dintre „cei şase” care a căzut în picioare după Revoluţia din 1989. Lui Apostol i-a fost interzis accesul în Televiziunea Română la 22 decembrie 1989. După acest moment şi-a trăit ultimii 20 de ani în anonimat, alături de a treia soţie, fosta solistă de operă Adriana Codreanu. Gheorghe Apostol a murit la 21 august 2010 şi va fi înmormântat în această dimineaţă la Cimitirul Mănăstirii Cernica.

Apostol a iubit trei femei şi are trei copii. I-a fost alături până în ultima zi numai fiica cea mare, din prima căsătorie, Eugenia (75 de ani). Ceilalţi doi urmaşi, Gelu şi Sanda, au emigrat de mult în Canada şi, respectiv, Israel. Ieri dimineaţă, Eugenia Apostol stătea singură în capela Cimitirului Militar Bellu. Ultima soţie a lui Gheorghe Apostol, octogenara Adriana Codreanu, nu a putut fi alături de răposatul ei soţ, fiindcă s-a simţit foarte rău.

Lacrimi de şofer

Cea din urmă zi pe pământ a lui Gheorghe Apostol, ziua de 23 august 2010, nu are nimic glorios. S-au perindat în jurul catafalcului său doar câteva persoane, rude, tineri comunişti şi oameni care n-aveau ce face pe acasă.

Dintre toţi, cel mai emoţionat a fost Ion Săftulescu (81 de ani), fost şofer la Comitetul Central, omul care l-a purtat pe Apostol pe şoselele României Muncitoreşti în perioada 1954-1955. Plângând ca un copil, bătrânul repeta disperat „nu-mi vine să cred, nu-mi vine să cred”.

Insistăm: Gheorghe Apostol avea 97 de ani! Ion Săftulescu şi-a amintit de Volga în care se întindea la drum şi la vorbă cu tovarăşul Apostol: „Un om deschis, un om care nu tăcea când îl întrebai ceva. Un om în faţa căruia nu-ţi era frică să deschizi gura. Ceilalţi se făceau că nici nu mă văd. A pierdut mult România când Ceauşescu i-a luat locul. Un dezastru, o calamitate!”.

Coconet

Grecu Constantin (77 de ani), pensionar, nu a uitat că, în ’68, Gheorghe Apostol a pus o vorbă bună să primească un apartament în Bucureşti. „I-aţi fost prieten?”, l-a întrebat fiica răposatului. „Nu, dar m-am lovit de dumnealui şi n-am împrietenit”, a răspuns bătrânul. Apoi, din vorbă în vorbă, rumoarea a cuprins capela din Bellu. Căci Grecu Constantin a scăpat o vorbă, cum că Apostol ar mai avea o fiică înfiată.

„Nu ştiu, domnule, nu ştiu de aşa ceva”, a spus fiica legitimă a comunistului şi a plecat mai la o parte. Grecu ar fi dat să mai spună ceva, dar liniştea a fost spartă de două prezenţe feminine, evadate parcă din „Enigma Otiliei”. O fată bătrână împreună cu mama ei, o pensionară acră, fostă colegă la operă cu Adriana Codreanu, soţia lui Gheorghe Apostol. Cucoanele au pălăvrăgit în preajma mortului până după amiaza-târziu, fumând şi murmurând nemulţumite că „nea Ghiţă nu dă şi el o Fanta. Sau o Cola”.

Culmea e că bătrâna se autodeclara liberală convinsă, fostă golancă în Piaţa Universităţii şi anticomunistă până la Dumnezeu. Iar când s-au plictisit în capelă, cele două femei au plecat prin Cimitirul Bellu să caute crucea lui Fane Spoitoru’. Aşa, de curiozitate.

“Nu-mi vine să cred că s-a prăpădit tovarăşul Apostol! Nu-mi vine să cred, nu-mi vine să cred!”
Ion Săftulescu
fost şofer la CC al PCR

“Apostol era şovăelnic şi mai păstra legăturile de la Griviţa. Nu-mi inspira încredere că s-ar putea rupe, cu cap, de ruşi. “
Gheorghe Maurer
fost premier comunist

Apostol şi legăturile speciale cu ruşii

În partea a doua a romanului autobiografic „Zâmbind din iarbă”, intitulată sugestiv „Jucând cu destinul”, fostul fotbalist dinamovist Cornel Dinu povesteşte circumstanţele în care a ajuns confidentul lui Gheorghe Maurer.

În zilele tulburi din decembrie 1989, „Procurorul” a primit din partea „emanaţilor” misiunea de a o păzi pe soţia lui Ion Iliescu – doamna Nina. Cornel Dinu şi-a luat rolul în serios, i-a făcut marcaj om la om prin tot Bucureştiul, ajungând şi în livingul imens al familiei Maurer. Fostul prim-ministru al României şi Ion Iliescu erau prieteni la cataramă.

Gheorghe Maurer i-a mărturisit atunci lui Cornel Dinu: „Eu am fost votul în plus, care i-a dat puterea lui Nicolae. Era muncitor, şiret, bun român. Am fost de faţă când Hruşciov l-a scuipat pe Dej pentru că nu a acceptat «planul Valev», ăla care ne făcea pe noi şi pe bulgari, în 1962, agricultorii Rusiei. Ceauşescu s-a ridicat şi, strângând din dinţi, condamnându-l cu privirea pe rus, i-a şters obrazul”.

De ce nu Apostol? „Atunci aşa trebuia să fac. Apostol era şovăelnic şi mai păstra legăturile de la Griviţa. Nu-mi inspira încredere că s-ar putea rupe, cu cap, de ruşi. (…)”.

Tovarăşi, viaţa e frumoasă!

Printre preoţi cu Audi şi tineri gropari pe care doar „caterinca” îi mai ţine în viaţă, şi-a făcut ieri apariţia în Cimitirul Bellu un grup de cinci comunişti cu vârste cuprinse între 11 şi 60 de ani. În fruntea lor mergea Petre Ignatencu, preşedintele Comitetului de Reorganizare al Partidului Comunist Român. Descinderea lor în capelă a fost filmată de un copil minor.

După ce au depus două coroane de flori, comuniştii au mers să viziteze mormântul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, situat la o aruncătură de băţ de capelă. Pe drum ne-au vorbit despre lupta lor. Vorbeau despre ilegalitate şi Revoluţie, despre Castro şi Che Guevara: „Noi acum ne luptăm să intrăm în legalitate. Eu sunt şi preşedintele Asociaţiei Che Guevara. Nu am un comunist preferat. Îmi plac toţi, de la Dincă, aşa-zis Teleagă, la Fidel Castro. Dincă a fost foarte principial şi legalist. Revoluţia a fost o chestie forţată. Nu aşa trebuia, trebuia păstrat Partidul nostru. Era bun”.

O domnişoară care s-a recomandat Violeta ne-a împărtăşit câte ceva din formarea ei ca tânără comunistă: „Fiecare se regăseşte în câte un autor. Ştiţi, eu când aveam 14 ani m-am regăsit în Lenin, ca viziune politică. Din păcate, România nu a ajuns niciodată la comunism. Iar Ceauşescu a fost un mare patriot. I-a urmat lui Gheorghiu-Dej ca ideologie şi ca patriotism”.

Poate vă întrebaţi la ce serveşte Partidul Comunist Român în 2010. Ne spune Ignatencu: „Este alternativa la capitalism. În 20 de ani, România nu a avut decât o singură opţiune: capitalismul. Nu se mai poate. Socialismul e viitorul, doar el permite o dezvoltare armonioasă şi capacitarea către un ţel”.

La final au făcut poze. Un activist de partid cu diplomat în mână l-a mustrat pe fotograf: „Focalizează către şefu’. El trebuie să se vadă”.  Au plecat apoi în grabă, căci cineva trebuia să serbeze şi fosta zi naţională a României, 23 August.

Aşa erau copiii atunci

Constantina Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu- Dej, moartă în 2000, a fost înmormântată alături de tatăl ei. A fost prietenă apropiată cu Eugenia Apostol, fiica lui Gheorghe Apostol. E vorba aici de beizadelele nomenclaturii din perioada stalinistă.

„Constantina, ce zvăpăiată! Conducea maşina şi era pe timpul când abia apăruseră semafoarele în Bucureşti. Ea nu oprea la niciun semafor. Aşa erau copiii atunci. Aşa sunt şi acum”, spunea ieri, cu nostalgie în glas, septuagenara Eugenia.

* Acest articol, scris de Cristian Delcea, a fost publicat în “Adevărul” din 25.08.2010

Advertisements