Tags

, , , , , , ,

Foştii parlamentari sunt indignaţi că nu mai beneficiază de privilegiile pe care şi le-au votat singuri. Rămas cu 1.414 lei din 5.596 de lei, fostul senator Ilie Plătică-Vidovici  spune că va da statul în judecată.

Beneficiarii de pensii „nesimţite” se revoltă împotriva Guvernului. După ce s-au bucurat de privilegii pe care şi le-au votat singuri şi care le-au adus pensii de mii de euro, demnitarii consideră că este strigător la cer ca pensiile lor să fie calculate după aceleaşi criterii ca în cazul oamenilor de rând.

Fostul parlamentar (59 de ani) primea o pensie lunară de 5.596 de lei, iar după recalculare a rămas doar cu 1.414 lei. Regimul pensiilor speciale, de care a beneficiat şi fostul senator de Galaţi, a fost reglementat de şapte legi, toate aprobate după intrarea în vigoare a Legii pensiilor 19/2000. Cinci dintre ele au fost aprobate în timpul Guvernului Năstase, când Ilie Plătică era parlamentar PSD. Acesta afirmă că existenţa pensiilor speciale nu era un lucru rău: „Deştepţilor, nu mai militaţi pentru uniformizare că nu e bine!”.

Supranumit în trecut „baron de Galaţi”, Plătică, un apropiat al fostului preşedinte Ion Iliescu, consideră că nu făcea parte din categoria beneficiarilor de pensii „nesimţite”. „Pensia pe care o aveam înainte mi se părea rezonabilă, nu nesimţită. Nesimţiţi sunt Boc şi «Băse». Acum îmi dau 1.414 lei, dar, dacă facem nişte calcule, nu prea bat pe acolo. Nu ştiu cum au calculat. Prin 2006 mi-a venit o hârtie cu cât am avut salariu, cât am plătit impozit, câte puncte de pensie. Erau vreo trei-patru puncte lunar şi, dacă mi-ar fi calculat salariul pe anii ăia, ar fi văzut că în raport cu cât impozit am plătit în ăia 15 ani pensia trebuia să fie cam pe acolo. Oricum, pe la vreo 4.000 de lei tot ducea”, ne-a declarat fostul parlamentar.

Ilie Plătică-Vidovici s-a bucurat de pensia de 5.596 de lei (din care încasa 4.648 de lei- restul mergea la Casa de Asigurări de Sănătate) numai patru luni. A ieşit la pensie în mai, anul acesta. Anterior, mai exact din 2004, a beneficiat de o pensie pe caz de boală: aproximativ 3.800 de lei pe lună. Fostul senator a fost diagnosticat cu probleme la cap: i-ar fi explodat un vas de sânge. Totuşi, nu a fost nevoie de operaţie. „Am rezolvat-o cu medicamentaţie”, spune el. Plătică locuieşte într-un imobil de lux din centrul municipiului Galaţi. Susţine că nu are niciun cont la bancă şi că trăieşte doar din pensia lui şi a soţiei.

La Senat „am muncit Şi ziua, şi noaptea”

Fostul senator nu crede că era nevoie de încă un împrumut la FMI pentru a fi susţinut sistemul de pensii. „La idioţenia din căpăţâna lui Băsescu şi a lui Boc, atât i-a dus mintea. Să se împrumute de la FMI ca să aibă ce să le dea lui Cocoş şi la alţii să facă asfaltări şi borduri. E vrăjeală că s-au împrumutat ca să poată achita pensiile”, spune Plătică.

Reducerea drastică a pensiei a trezit spiritul justiţiar în Ilie Plătică-Vidovici, care va da statul în judecată. El crede că România se face încă o dată de râs prin modul în care îşi tratează foştii demnitari:

„Sunt supărat principial, nu pentru banii ca atare. Ideea unui stat de drept e că, printre altele, pensia e o proprietate privată pe care numai idioţii gen Boc şi «Băse» pot să ţi-o ia. Sub alt aspect, pare umilitor pentru România ca un fost parlamentar să aibă o pensie de vreo 250 de euro. Când eram senator am lucrat de multe ori până noaptea târziu, că eu nu eram dintre ăia chiulangii. Şi pe acte apare că am muncit opt ore pe zi. Bătaie de joc!”. Conform site-ului Camerei Deputaţilor, Plătică a luat cuvântul în Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului de 11 ori. În 14 ani.

“Nu se impunea o recalculare a pensiilor mari, categoric nu. În Uniunea Europeană, o pensie de o mie de euro e una normală, nu nesimţită.”
Ilie Plătică-Vidovici
fost senator PSD

“Are şi soţia mea pensie şi ne mai strâmtorăm, sănătate să fie. Dacă o fi nevoie, ieşim la colţul străzii la cerşit, ne adaptăm, ce să facem? “
Ilie Plătică-Vidovici
fost senator PSD

Revoluţia îi rotunjeşte veniturile

Plătică îşi mai măreşte veniturile şi din indemnizaţia de revoluţionar: aproximativ 1.800 de lei. În timpul Revoluţiei, Ilie Plătică-Vidovici era maior în Armata Română şi comandant al garnizoanei Galaţi.

În primăvara anului 1990 şi-a depus cererea de trecere în rezervă şi a intrat în politică (în FSN), bifând patru mandate de senator. Plătică a fost implicat direct şi în Mineriada din iunie 1990, când a trimis în Bucureşti o garnitură de tren plină cu muncitori gălăţeni care au pus umărul, alături de mineri, la restabilirea ordinii în Capitală.

Adrian Păunescu: „Nu mai am din ce trăi”

Un alt fost parlamentar atins de recalcularea pensiilor este poetul Adrian Păunescu, care, cu trei mandate de senator la activ, depăşea 5.000 de lei pe lună.

„Nu ştiu exact cât îmi vor tăia, dar am fost anunţat că o să primesc mai puţin. Sunt disperat. Am devenit prizonierul situaţiei-limită în care mă aflu, nu mai am din ce trăi. Am fost afectat şi de recalcularea pensiilor, şi de legea impozitării drepturilor de autor. Eu, la 67 de ani, nu mă pot apuca de dulgherit. Din ce să trăiesc? Din ce să plătesc curentul electric? Cu ce să o ţin în facultate pe fetiţa mea? Este cumplit. Voi scrie cele mai grele pamflete la adresa acestor nemernici care ne-au distrus”, ne-a declarat fostul senator PSD.

Adrian Păunescu e de părere că eliminarea pensiilor speciale este, de fapt, o operaţiune de imagine a actualilor conducători: „Problema pensiilor speciale este o chestiune falsă. Dacă doreau să facă ceva, trebuiau să-şi taie privilegiile lor, nu pe ale celor de dinainte”.

Recalcularea a decimat pensiile de lux

De la 14 septembrie, 5.505 de foşti parlamentari, piloţi civili, foşti lucrători în aparatul diplomatic, personal de specialitate din instanţe şi de foşti consilieri de conturi de la Curtea de Conturi vor primi pensii diminuate şi de 10 ori.

La aviatori, de exemplu, pensiile care depăşeau luna trecută 30.000 de lei coboară, din septembrie, la numai 2.000 de lei, nivel ce corespunde contribuţiilor virate la fond. Diferenţa dintre 2.000 şi 30.000 de lei era subvenţie de la buget.

Aceste pensii erau stabilite prin legi speciale, ca procent de peste 80% din veniturile realizate în ultimele luni de muncă. La personalul navigant, pensia se calcula ca 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele trei luni, în venituri intrând salariul, 14 sporuri şi diurnele.

Cu complicitatea colegilor şi a şefilor, cel care urma să se pensioneze stabilea un număr-record de curse în cele trei luni, astfel încât, din 2007, când a apărut legea, toate pensiile au sărit de 20.000 de lei. Au scăpat de la recalculare cei 2.751 de foşti magistraţi, deoarece Curtea Constituţională a declarat ilegală reducerea pensiilor de procurori şi judecători.

Economii semnificative

Bugetul va economisi peste 80 de milioane de lei, în 2010, prin desfiinţarea pensiilor de lux. Cei afectaţi de recalculare s-au organizat în asociaţii şi au anunţat că vor contesta în instanţă diminuarea. Până la 1 ianuarie 2011 urmează să fie recalculate şi pensiile celor 168.000 de foşti militari şi poliţişti.

* Acest articol, scris de Cristian Delcea şi Mihai Voinea, a fost publicat în “Adevărul” din 10.09.2010

La Galaţi, unde Casa Judeţeană de Pensii a anunţat încheierea recalculării pensiilor speciale, 71 de foşti senatori, deputaţi, grefieri şi aviatori vor primi mai puţin cu 90-95%. Unii pierd chiar şi peste 10.000 de lei pe lună!

Unul dintre pensionarii  grav afectaţi de recalcularea pensiilor este Ilie Plătică-Vidovici, maior în rezervă şi fost senator între anii 1990 şi 2004.

Plătică – pensie mică

Advertisements