Tags

, , , , , ,

Declaraţiile au apărut în cotidianul britanic „The Times“.

Un cronicar român le-a cules şi le-a înţeles, făcând cu ajutorul lor o prefaţă splendidă la „Eroi şi jocuri populare”, cartea în care Traian Ungureanu desăvârşeşte „Manifestul fotbalist”.

Intervievatul din „The Times” era japonezul Hidetoshi Nakata. Mărturia lui este elocventă. Le-ar putea folosi nenăscuţilor care vor scrie cândva cronicile acestui început de viitor.

Da, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, Hidetoshi Nakata obişnuia să se oprească în timpul partidelor de fotbal şi să se întrebe „la ce bun?”. Este o întrebare, dacă nu Întrebarea. Urmează o explicaţie complexă: „Nu îmi place niciun sport. Nu urmăresc ce se întâmplă în fotbal, n-am fost în viaţa mea microbist şi nu înţeleg ce plăcere găsesc oamenii care se uită la meciuri. Talentul meu e tocmai capacitatea de a juca privind meciul ca pe o a treia persoană. Această detaşare mă ajută să văd şi să mă organizez”.

Ce spunea, de fapt, Hidetoshi Nakata este că fotbalul, privit detaşat, nu este altceva decât o iluzie globală. Au trecut ani de atunci. Anunţul candidaturii Japoniei pentru organizarea Cupei Mondiale din 2022 – previzibil, desigur – a rezumat şi anii care vor mai trece.
Japonia şi-a propus să proiecteze 3D toate meciurile Mondialului pe „aproape 400 de stadioane din cele 208 state membre ale FIFA”. Ei i-au spus „sărbătoarea universală a fanilor”, deşi este altceva. Dacă „tehnologia va permite”, japonezii intenţionează să proiecteze pe aceste „aproape 400 de stadioane din cele 208 state membre ale FIFA” holograme, astfel încât spectatorii „să aibă sentimentul” că asistă la partide în „condiţii reale”. Aşa ceva nu există?

Dacă vă întrebaţi cum este viitorul, răspunsul este de-acum aproape: viitorul înseamnă să ai sentimentul că lucrurile se întâmplă în condiţii reale. Cumplită pervertire a cuvântului „sentiment”!

În tot acest bâlci al aparenţelor, Hidetoshi Nakata este unul dintre puţinii avizaţi să ofere un răspuns onest la întrebarea „la ce bun?”, fără presiunea falsificatoare a specialiştilor în relaţii publice. Dar, probabil, aşa ceva nu mai există. Deja.

* Am publicat acest articol in “Adevarul” din 12.10.2010

Advertisements