Tags

, ,

Fostul jurnalist de la „România liberă“ este singurul dintre cei trei ziarişti răpiţi în Irak, în 2005, care nu vrea să uite ceea ce i s-a întâmplat în cele 55 de zile pe care le-a petrecut în captivitate. La 28 martie 2005, trei jurnalişti români au fost răpiţi în Irak împreună cu ghidul lor, irakianul Mohammad Munaf. Au fost eliberaţi după 55 de zile de captivitate.

După ce ieri aţi putut citi ce spune Marie-Jeanne Ion la cinci ani de la răpirea din Irak, astăzi vă prezentăm varianta lui Ovidiu Ohanesian. În vârstă de 42 de ani, fostul jurnalist de la “România liberă” nu vrea să recunoască în ruptul capului că evenimentul din 2005 l-a marcat în vreun fel. Respinge cu vehemenţă orice întrebare despre imaginile concrete ale dramei pe care a trăit-o în primăvara lui 2005, preferând o luptă încrâncenată cu umbrele acelor zile. Întrebările noastre i se par penibile atâta vreme cât „răpirea din Irak este o afacere cu implicaţii internaţionale care va influenţa România pe termen lung. Ce să zic? Că sunt bine, că m-am îngrăşat şi că mănânc fasole?”, ne-a întrebat iritat Ohanesian.

Ovidiu şi-a dedicat ultimii ani unei munci obsedante, încercând să dezlege iţele atât de încurcate ale răpirii din Irak. A publicat nenumărate articole, a scris două cărţi şi a verificat zeci de piste. Nu şi-a găsit timp să se căsătorească şi nici să se acomodeze în vreuna din redacţiile prin care a trecut. Ultima dată a scris în „Gorjeanul”, iar acum nu mai lucrează nicăieri.

Pregăteşte în schimb o a treia carte, în care tema centrală va fi tot răpirea din Irak. Pentru el, obsesia „caracatiţei” despre care e convins că se ascunde în spatele evenimentului din primăvara anului 2005 a început imediat după întoarcerea din Irak. „În casa aceea a SRI-ului, unde ne-au dus când am ajuns în ţară, cineva mi-a spus despre implicarea unor persoane şi instituţii la nivel înalt în afacerea asta. Inclusiv implicarea unui jurnalist dintre noi”, afirmă Ovidiu Ohanesian. Variantele sale despre răpirea din Irak mustesc de afirmaţii senzaţionale, dar sunt pe alocuri contradictorii şi lipsite de dovezi concrete.

„Trebuia să dureze 4 zile”

„Răpirea n-a fost organizată doar de Omar Hayssam. El a fost susţinut de oameni din serviciile secrete, afacerişti şi politicieni cu greutate. Cu toţii – implicaţi în afaceri cu armament, ţigări şi multe altele. Rolul operaţiunii a fost scoaterea din ţară a lui Omar Hayssam, care ştia prea multe lucruri şi devenise periculos. Afacerea era planificată să dureze 4 zile, iar Hayssam să dispară din ţară cu o imagine de erou care salvează nişte români aflaţi într-o situaţie-limită. Mutarea noastră de la o grupare la alta a fost făcută pentru a da o notă de veridicitate. La Bucureşti, lumea începuse să se prindă că e cusută cu aţă albă. Atunci a fost adus un ofiţer din trupele speciale ale lui Saddam Hussein, ofiţer care avea experienţă în aşa ceva. Ăsta ne-a preluat şi ne-a ţinut în beciul ăla cu intenţia de a scoate şi nişte bani din toată afacerea”, susţine Ohanesian.

Acesta nu are dovezi cu care să susţină toată această interpretare, însă consideră suficient faptul că Omar Hayssam a dispărut ulterior din România. „Ei au vrut să-l şi elimine pe Hayssam, dar acesta le-a dat nişte avertismente. Avertismente atât de dure, încât nu doar că l-au făcut scăpat, dar i-au dat şi familia. Eu le-am atras atenţia judecătorilor la tribunal să nu-i dea drumul lui Hayssam, pentru că va fugi din ţară. Dar şi mai grav este cum a fost predat Munaf americanilor de la ambasada României din Bagdad. El era martorul-cheie, trebuia să spună tot. De ce l-au predat? În declaraţia pe care Munaf i-a dat-o lui Ciprian Nastasiu (n.r. – fost procuror DIICOT), dădea şi el nişte avertismente. A spus câteva lucruri pentru a da de înţeles că în caz de ceva va spune tot şi îi va nenoroci pe mulţi. În declaraţia lui sunt menţionaţi oameni precum Viorel Hrebenciuc, Gabriel Oprea şi alţii. I-a anchetat cineva pe ăştia?”, întreabă, retoric, Ohanesian.

Pumnul în gură şi pumnul în poartă

Ovidiu Ohanesian nu are nicio problemă în a transfera „adevărata miză a răpirii din Irak” dintr-un registru internaţional într-unul personal, afirmând în acelaşi timp că răpirea a fost organizată şi pentru a-i pedepsi îndrăzneala de a critica oameni cu greutate în articolele sale. „Eu, înainte de răpire, am avut o serie de articole dure la adresa serviciilor secrete, materiale în care scoteam la iveală toate abuzurile lor. Toate au culminat cu premierea mea de la Clubul Român de Presă, în februarie 2005, când i-am arătat preşedintelui nostru gradele de pe umăr. Şi ăsta, Băsescu, care era în primul rând atunci, cu toată crema, nu te iartă pentru aşa ceva. Iar în martie mi-au tras-o. N-a fost nimic întâmplător. Afacerea a avut şi acest scop: să mă oprească să fac ce făcusem până în martie 2005″, susţine fostul jurnalist de la „România liberă”.

Ajuns, dintr-un reporter premiat de CRP, un ziarist care nu-şi mai găseşte loc de muncă, Ohanesian pune această situaţie tot pe seama serviciilor secrete: „M-am opus lui Băsescu, m-am opus sistemului şi am avut probleme în toată activitatea mea. Cei care n-au scos un cuvânt au trăit bine. Eu, care le-am scos la iveală toate măgăriile, am avut probleme. Au încercat permanent să-mi pună pumnul în gură şi a trebuit să plec de pe la toate ziarele. Dacă stăteam cuminte, acum eram cel puţin consilier prezidenţial”.

Ovidiu e convins că este urmărit în permanenţă de serviciile secrete. Îi scrutează fără milă pe oamenii din jur (deşi discuţia am purtat-o într-un fast-food Mc Donald’s), căutând să observe orice detaliu suspect. Viaţa lui pare un război în care numai el ştie cine e inamicul. Răsfoieşte una din cărţile sale şi ne arată fotografia unei clădiri: „Uite, aici e un sediu SIE (n.r. – Serviciul de Informaţii Externe) sub acoperire. ­L-am depistat, m-am dus şi le-am dat cu pumnul în poartă, că ei oficial nu există. A ieşit portarul: «Domnu’ Ohanesian, ce s-a întâmplat?». Mi-au făcut plângere penală şi ­m-au pus la ei pe site. S-au deconspirat singuri, fraierii. Eu sunt permanent urmărit de servicii. De când mă ştiu”.

Ohanesian a rupt legăturile cu Mişcoci şi Marie-Jeanne

Ohanesian e sigur că răpirea lui a fost premeditată Foto: Adevărul

Ovidiu Ohanesian nu se cunoştea cu Marie-Jeanne Ion şi nici cu Sorin Mişcoci înainte de a pleca tustrei în Irak. În mod straniu, cele 55 de zile în care au suferit împreună, captivi într-un beci întunecos şi ameninţaţi în fiecare secundă cu moartea, împărţind aceleaşi momente de groază şi agăţânduse de aceleaşi urme de speranţă, n-au fost de ajuns pentru a lega o prietenie. După ce s-a întors în ţară, Ohanesian a rupt legăturile cu ceilalţi doi jurnalişti despre care nu vorbeşte altfel decât încruntat şi pe un ton dispreţuitor: „De primele patru zile ale răpirii, care au fost programate, Marie-Jeanne sigur a ştiut. Ea era în cercul de prieteni ai lui Omar Hayssam, împreună cu toată familia ei. Există la dosar probe care o incriminează. Iar pe Mişcoci ar trebui să-l întrebaţi ce i s-a promis ca să meargă în Irak”.

Într-una din cărţile sale, pe Marie-Jeanne Ion o numeşte „prinţesa Buzăului”, iar despre Sorin Mişcoci consideră că a acceptat să tacă în schimbul postului de cameraman prezidenţial. Ceilalţi doi refuză să comenteze în vreun fel acuzele lui Ovidiu Ohanesian şi spun că nu au citit nici măcar o filă din cărţile pe care acesta le-a scris despre răpirea din Irak. „Lui Ovidiu îi place să fabuleze. Dacă stau să mă gândesc la el, şi eu îmi pun foarte multe semne de întrebare”, afirmă Marie-Jeanne Ion. De altfel, Ohanesian are opinii negative despre toţi cei zece oameni care se aflau alături de el în beciul celei de-a doua grupări de terorişti care i-a deţinut pe jurnaliştii români. „Vă spun doar atât: în beciul ăla, în afară de mine şi de tăntălăul de Mişcoci, erau numai ofiţeri. Femeia aia, Florence Aubenas, avea şi ea un statut special. Nu pot să vă spun mai mult de atât. Oricum, ar trebui să verificaţi cine este, de fapt, Marie-Jeanne Ion şi pe unde a făcut ea şcolile”, declară, enigmatic, Ovidiu Ohanesian. După câteva minute, acesta se răzgândeşte şi în privinţa nevinovăţiei lui Sorin Mişcoci: „Lasă că vă spun eu altădată ce hram poartă şi Mişcoci”.

Fost procuror DIICOT: „Patru milioane de euro -delapidaţi”

Ciprian Nastasiu a ieşit şifonat din „afacerea Hayssam“


O parte dintre variantele pe care Ovidiu Ohanesian le oferă în ceea ce priveşte răpirea din Irak se regăsesc şi în cartea „Prădarea României”, lansată anul trecut de Ciprian Nastasiu, fost procuror DIICOT între 2004 şi 2008. Nastasiu este chiar procurorul care l-a anchetat pe Omar Hayssam înainte (pentru infracţiuni economice) şi după răpire, mulţi acuzându-l că a permis eliberarea pe motive medicale a sirianului, facilitând astfel fuga acestuia din România. Acesta afirmă că imediat ce au început să lucreze la cazul jurnaliştilor captivi în Irak, el şi colegii săi au exclus ca motivaţie a răpirii ipoteza unor represalii pentru prezenţa militarilor români în Irak, vehiculată la televiziuni în acele zile. România avea pe atunci 800 de militari în Irak.

Nastasiu dezvăluie câteva ipoteze interesante pe care procurorii le-au luat în calcul înainte de a ajunge la concluzia că Omar Hayssam şi Mohammad Munaf puseseră la cale operaţiunea pentru ca primul să poată ieşi din ţară cu o sumă mare de bani – presupusa răscumpărare. Una dintre ipoteze era implicarea unor „figuri politice din cadrul serviciilor secrete”. O altă variantă era trimiterea jurnaliştilor în Irak de către un grup de oameni de afaceri cunoscut sub numele „Business Club” cu scopul de a identifica unele obiective care necesită reconstrucţia după război şi ar putea aduce nişte contracte avantajoase. Potrivit altei supoziţii, ar fi fost vorba chiar de implicarea serviciilor secrete siriene, al căror agent ar fi fost Omar Hayssam, miza fiind o vastă operaţiune de trafic de armament.

„Preşedintele era implicat”

Ciprian Nastasiu descrie în cartea sa cum procurorii ­DIICOT şi agenţii SRI şi SIE au acţionat mai degrabă în paralel, decât în strânsă legătură pentru eliberarea jurnaliştilor. Nastasiu face afirmaţii grave cu privire la răscumpărarea celor trei ziarişti: „De la o excelentă sursă de informaţii irakiană am aflat că suma plătită pentru eliberarea jurnaliştilor se situa între 12 şi 13 milioane de euro. Întorsătura consta în faptul că, potrivit irakienilor, răpitorii au primit 9 milioane de euro, nu 12 sau 13 milioane. Aproximativ 4 milioane de euro au fost delapidaţi. Ştiam că banii pentru răscumpărare veniseră dintr-un fond special administrat de SIE român. Ştiam cu toţii că preşedintele era implicat în fiecare detaliu. Aşadar, nu mi-am putut imagina că vreun ofiţer escroc ar putea pierde pur şi simplu 3-4 milioane de euro pe drumul către locul unde trebuia plătită răscumpărarea”.

Fostul procuror DIICOT susţine că nu a avut acces la documentele care au privit negocierea celulei de criză cu teroriştii, acestea fiind clasificate de preşedintele Traian Băsescu pentru 50 de ani. Nastasiu mai dezvăluie în paginile cărţii că, la câteva zile după ce Omar Hayssam a fugit din ţară, a fost sunat chiar de afaceristul sirian, care spunea că se află în Liban. „Am conversat cam douăzeci de minute şi unele lucruri pe care le-a zis aveau foarte mult sens. De exemplu, credeam ceea ce mi-a spus despre faptul că a plecat din ţară cu ştiinţa structurilor serviciilor secrete şi cu acordul tacit al preşedintelui Băsescu”, scrie Ciprian Nastasiu în cartea „Prădarea României”. Contactat ieri de „Adevărul”, fostul procuror DIICOT a fost laconic: „Mi-a ajuns. Nu mai vreau să ştiu nimic despre răpire. Acum sunt avocat”.

“În urma investigaţiilor asupra infracţiunilor lui economice, în 2004 şi 2005, începusem să realizez implicarea lui Omar Hayssam în traficul internaţional de armament.”
Ciprian Nastasiu, fost procuror DIICOT

Mihai Voinea, Cristian Delcea, “Adevarul” , 14.11.10

Advertisements